Elevii care au participat la cea de-a patra ediție a Concursului Național de Scurte Povestiri „Vreau să povestesc”, organizat de Muzeul Județean de Arheologie Prahova, au reușit să surprindă datorită lucrărilor pe care le-au realizat și le-au prezentat în fața juriului.
Cum este văzută istoria României prin ochii copiilor puteți descoperi citind poveștile premiate în cadrul concursului, povești pe care Ordinea Zilei le va publica rând pe rând.
Ioan Negroiu, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale’’ din Ploiești, povestește în „O călătorie istorică” despre Regina Maria – îngerul speranței. Tânărul reamintește rolul major pe care Regina Maria l-a avut în înfăptuirea Marii Uniri. Lucrarea sa a primit mențiune în cadrul concursului „Vreau să povestesc”.
O călătorie istorică
Era începutul unei ierni magice. Norii greoi ca de bumbac împrăștiau fulgii catifelați, care dansau un vals amețitor. Iarna pusese stăpânire pe soare și pe pământul înghețat, îmbrăcând țara în argint și poveste. O umbră argintie acoperea satul învăluit de o plapumă groasă și pufoasă. Frunzele ruginii erau amorțite pe pământ, acoperite acum de întâia zăpadă. În case focul mocnea vesel, trosnind și împrăștiind valuri de bucurie prin camere. Copiii, cu obrajii rumeni priveau pe ferestrele pictate de flori de gheață. Seara învăluia satul adormit.
La poalele munților Bucegi, într-un sătuc, Ioana se afla în casa bunicilor săi mult iubiți. Bunicul fusese învățător în tinerețile sale. În biblioteca sa veche de lemn, se aflau cărți cu coperte aurite. Cărțile erau și ele vechi și își așteptau nerăbdătoare cititorul. Fata se uită cu atenție la prima carte. Pe coperțile ei era scris cu litere aurii „Ioana și Marea Unire”. Filele erau subțiri și rupte pe la colțuri. Unele pagini se lipiseră între ele. Ochii îi rămăseseră țintă la titlul de pe carte, care o atrăgea ca un magnet. Fetița luă cartea, apoi o deschise și începu să o răsfoiască. Culori calde se adunară, desprinse parcă din curcubeu și din natură, și formară un vârtej. Ioana se lăsă purtată de vânt, iar un cântec melodios se auzea, spre marea ei surprindere. Vârtejul se opri. Obiectele cunoscute dispărură. Se afla în lumea cărții. Purta ie și fotă, iar în picioare avea opinci și ciorapi din lână de oaie. Un cojoc gros de iarnă îi învelea trupul firav și o broboadă înflorată îi împodobea capul. Aerul rece o făcu să se scuture. Codrii răsunau de cântece de veselie de la patru milioane de oameni. Fata își dădu seama că ajunsese în trecut, la Marea Unire. Cartea vrăjită o purtase acolo. Se salutau oamenii între ei: „Trăiască România Mare!” Un țăran, care avea pe cap o căciulă din blană, o întrebă:
-Tu cine ești?
-Sunt o fetiță care s-a rătăcit. Ce se întâmplă aici?
-Sărbătorim unirea Ardealului cu patria mamă. Cu greu am obținut-o în urma unui război ce ne-a răpit fiii. El ne-a adus lacrimi amare, durere în suflet și foamete. Mulți dintre ai noștri au murit. Uneori, pe câmpul de luptă, un înger alb cu chip radios și cu zâmbetul dulce, venea să ne mângâie cu dragostea și să ne încurajeze. Era însăși Regina Maria.
– Cum, regina s-a expus acestui pericol?
– Da. Ea a mers și prin spitale, fără să se ferească de epidemii, de boli și de pericolul armelor. Ea ne-a spus: „Dumnezeu să ne ajute pe toți. Sunt gata pentru tot ce mi se cere, dar trebuie ca aceasta să fie pentru binele țării, a scumpei mele țărișoare pe care o iubesc.”
– Câtă dragoste are Regina Maria pentru țara ei și câtă credință în Dumnezeu.
– Sângele fraților noștri este supremul preț plătit pentru ca visul nostru să se împlinească… unirea.
Clopotele bisericilor chemau toți românii la învierea neamului cu cântecul lor melodios. Oamenii aveau în mână steagul românesc. Culorile lui fluturau în vântul rece al iernii.
Fata se apropie curiosă spre mulțime, meditând la cele ce i se spusese. Coborî la vale, printre copacii îmbrăcați în zahăr, asemenea unor prinți de argint. Zăpada îi îngreuna mersul timid al fetei, dar ea continua să ajungă mulțimea, purtând un zâmbet înfloritor pe fața-i rece și trandafirie. La un moment dat, copila obosi și se așeză lângă un copac. Se apropie de ea o femeie îmbrăcată într-o rochie albă ca zăpada și se așeză lângă ea. Avea o față calmă ce emana în jur doar căldură și liniște. Ochii-i jucăuși îi luceau, asemenea unui copil. Totul amuți. Vântul încetă să mai bată, toată natura se înclină în fața ei, ca unei stăpâne. Fetița o privi încurcată, dar și fericită că avea pe cineva cu care să poată vorbi. Acea necunoscută îi zâmbi și o mângâie ușor pe cap.
-Dar, cine ești? De ce nu ești alături de ceilalți oameni, în vale?
-Am simțit că este cineva care mă caută.
-Poate altcineva te caută. Defapt, eu îmi caut casa și bunicii. Mi-e dor de ei. Poate mă caută. Citeam o carte și nu știu cum s-a întâmplat, dar am apărut aici.
Femeia chicoti, și o îmbrățișă pe Ioana.
-Dar cine ești, întrebă fata iar?
-Sunt mama tuturor răniților, tuturor celor caută mângâiere și ajutor, așa cum ești tu acum. Am umblat prin spitale. Am văzut chipuri lipsite de speranță, ale căror gânduri alunecau timid spre familiile lor. Am simțit suferința. E o mantie a deznădejdii, în care visele sunt spsulberate. Dar, am făcut-o pentru țară, pentru acest pământ, un paradis al florilor, al dansului zburdalnic al naturii, al ciripitului gingaș al ciocârliilor, pentru acest tărâm al curcubeelor, pentru România.
-Tu…, tu ești Regina…, Regina Maria?
-Da, eu sunt, iar tu ești un copilaș care trebuie să se întoarcă acasă.
Acest înger al speranței și al fericirii se ridică, o sărută pe Ioana pe frunte și se făcu nevăzută printre cetățile de argint formate de zăpadă.
Ultimul rând din carte se sfârșise. Nuanțe de galben și verde dansau din nou în jurul ei și o căldură plăcută o cuprinse. Ioana se trezi din nou în camera bunicilor, unde focul din sobă o privea prietenos. Rămăsese cufundată în gânduri, meditând la curajul Reginei Maria și la faptul că sângele este supremul preț plătit pentru împlinirea visului dintotdeauna al românilor: Marea Unire.
Autor: Ioan Negroiu – Mențiune, clasa a IX-a, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”, Ploiești
Foto: Muzeul Județean de Arheologie Prahova
Istoria, așa cum o văd copiii. Matei Ioan Marin deschide „File” din perioada comunistă
Istoria, așa cum o văd copiii. Filip Tudor ne prezintă „Astăzi, ROMÂNIA…”
Istoria, așa cum o văd copiii. Filip Șerban Jeca surprinde în „Cuptorul” ororile războiului
Istoria, așa cum o văd copiii. Livia Maria Ștefănescu ne spune povestea lui Vlad Țepeș
