Elevii care au participat la cea de-a patra ediție a Concursului Național de Scurte Povestiri „Vreau să povestesc”, organizat de Muzeul Județean de Arheologie Prahova, au reușit să surprindă datorită lucrărilor pe care le-au realizat și le-au prezentat în fața juriului.
Cum este văzută istoria României prin ochii copiilor puteți descoperi citind poveștile premiate în cadrul concursului, povești pe care Ordinea Zilei le va publica rând pe rând.
Prin povestea de astăzi, Matei Ioan Marin, elev în clasa a IV-a, la Colegiul de Artă „Carmen Sylva’’ din Ploiești, deschide „File” din perioada comunistă. Lucrarea sa a primit premiul III din partea juriului concursului „Vreau să povestesc”.
File
Liftul nu funcționează, deoarece curentul este oprit între orele 12:00-16:00, așa cǎ trebuie să urc pe scări pânǎ la etajul 7. Umbra mea se conturează pe peretele scorojit al scării, mă urmărește și, datorită ghiozdanului pe care-l port pe umeri, par hidos. Pantofii îmi lipăiesc în picioare și fac zgomot. Pentru că sunt cu două numere mai mari, mama mi-a pus vatǎ în vârful lor. Mă opresc la etajul 3 în dreptul ușii tovarășei Sima, ca sǎ mă odihnesc. Plasa cu cele patru sticle goale de lapte stau cuminți lângă perete. Nu mai am răbdare, vreau să treacă ziua asta mai repede. Mâine voi fi, în sfârșit, pionier. Voi primi cravata roșie, așa cum prietenul meu, Gelu din clasa a III-a C, a primit-o anul trecut. Este tare mândru. Mereu își așazǎ inelul de plastic cu degetele lui subțiri și albe. A primit-o primul, pentru cǎ are rezultate foarte bune la învățătură. Tatăl lui este membru de frunte în Comitetul de Partid. Mă opresc și mă uit în oglinda geamului spart dintre etaje. Îmi aranjez cămașa în carouri și îmi imaginez cum o să-mi stea cu cravata aceea cu tricolor:
― Eu, Radu Marin, intru azi în rândul Organizației Pionierilor, mǎ angajez să-mi iubesc patria, sǎ învǎț bine, sǎ fiu harnic și disciplinat, sǎ cinstesc cravata roșie cu tricolor. Voi învăța și voi munci pentru a deveni fiu de nădejde al patriei mele ― Republica Socialistă România ― voi fi credincios poporului și Partidului Comunist Român, voi respecta neabătut îndatoririle pionierești.
Scârțâitul unei uși mă trezește din visare. Deși este întuneric, o razǎ de luminǎ despică geamul spart și se proiectează ca un reflector descoperind chipul Gretei, ciudata scării. O văd în dreptul apartamentului său. Niciodată nu iese la joacǎ cu ceilalți copii de la bloc. Pe coridorul școlii apare, uneori, cufundată într-o carte. Este singurul copil din clasa a III-a F care nu a primit cravata de pionier. Toți copiii o evitǎ. Tovarășa învățătoare o pune mereu la colț, pentru că nu răspunde la întrebări. Unii copii povestesc cǎ, de ziua Partidului, a aruncat cu creta în tabloul tovarășului și nu a intonat imnul „ Trei culori” la începutul orelor. Mai mult de atât, este scoasă în careu și trasǎ de urechi, pentru cǎ nu poartǎ cordeluță albǎ, nu are pǎrul împletit în codițe și nu are ciorapi albi. Compunerile ei sunt înroșite de tovarășa învățătoare, deoarece nu respectǎ tema. Tatăl ei o crește singur. A fost profesor de limba rusǎ. Acum lucrează la deratizare. Este mereu plecat la serviciu. Probabil, astăzi, este răcită și a rămas acasă. Îmi face semn sǎ nu spun nimic.
― Vino cu mine! șoptește, mă prinde de mânǎ și mă trage înăuntrul apartamentului. Îi aud vocea pentru prima datǎ. Este puțin răgușită și difuzǎ ca un ecou. Deși caloriferele sunt reci, este cald. Pereții sufrageriei sunt plini de rafturi pe care stau îngrămădite cărți și mici statuete din lemn cu forme antropomorfe. Pe biroul de lângă fereastrǎ, întrezăresc câteva schițe în creion cu pisici în diferite ipostaze și revista de benzi desenate Pif. Vioara, pe care de multe ori o auzeam scârțâind, ocupǎ canapeaua. Singura luminǎ din camerǎ, care se întrezărește printre draperiile de la geam, îi mângâie privirea blândă și serioasă.
― De ce nu ai venit astăzi la școală? o întreb timid, deși îmi dau seama cât de penibil sunt.
― Mǎ doare burta, îmi răspunde șoptit. În plus, trebuie sǎ creionez portretul lăcustei, continuă cu voce tare ca și când cineva ascultǎ ascuns pe undeva. Nu știu dacǎ să-i fac aripi, spune și îmi arată schița. Cred cǎ sunt inutile, replicǎ, mototolind desenul și aruncându-l în coșul plin de hârtii lângă care lenevește o pisicǎ cu blana neagră. Aceasta prinde ghemotocul de hârtie și îl rupe în bucăți.
― Ea este File. Am găsit-o în curtea Fabricii de Hârtie „Steaua”, îmi povestește Greta. Apoi ia pisica în brațe și o mângâie pe blănița ciufulită.
― Este tare jucăușă și prietenoasǎ, mă apropii de File și o mângâi. Ea se cuibărește în mâinele mele și toarce mulțumită. Ai mei sunt la muncǎ, pot sǎ mai stau. Instinctiv duc mâna la cheia legată de un șnur în jurul gâtului. Sunt lipsit de inițiativă și nu știu ce să-i spun. Așa cǎ arunc ghiozdanul de pe umeri și adun hârtiile de lângă coş.
― Nu te obosi! File se joacǎ cu ele, râde și se îndreaptă către baie. Rămâne acolo.
Deschid manualul de matematicǎ de pe birou. Are coperta ruptă. Pe prima paginǎ, portretul tovarășului are desenat îngroșat ochelari, mustațǎ și cercei. Sunetul ascuțit al soneriei de la intrare mă face să tresar și să scap manualul din mânǎ. Nu știu ce sǎ fac, dar sunetul insistent mă trezește. Mă îndrept către ușǎ și deschid.
― Radu, mamǎ, dormeai? De ce nu deschizi? întreabă mama și intrǎ grǎbitǎ. Așază sacoșele în bucătărie și geanta în cuier. Tata nu a ajuns? continuǎ cu întrebările.
― Nu, răspund greu și nu îmi dau seama ce se întâmplă. Deodată, totul în jurul meu îmi este familiar: canapeaua din sufrageria mea ordonatǎ, cu mobila din lemn lăcuit înțesată cu pahare și bibelouri de tot felul.
― Cred că ți-e foame! strigǎ mama din bucătărie și aud cotrobǎitul vaselor.
― Nu, deloc, răspund ezitant și mă îndrept către baie pentru a-mi lǎmuri ceva evident. Intru acolo.
Nu am povestit nimănui despre întâlnirea mea cu Greta niciodată. Știu doar că, a doua zi, ziua mult așteptată, în timp ce rosteam jurământul, cu mâna care îmi tremura pe steagul Partidului, am văzut-o, așa cred, în careu, între pionierii din rândul doi. Avea părul împletit în douǎ codițe cu fundițe albe, ciorapi albi, pantofi negri, cămașă albă și fustă plisată bleumarin. Nu se deosebea cu nimic de ceilalți pionieri îmbrăcați identic ca niște piese într-un șir domino, care așteapta un imbold pentru a se prăbuși.
„Pentru gloria poporului și înflorirea României Socialiste,
Pentru cauza Partidului: Înainte! Tot înainte!”
Autor: Matei Ioan Marin – Premiul III, clasa a IV-a, Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, Ploiești
Foto: Muzeul Județean de Arheologie Prahova
