Elevii care au participat la cea de-a patra ediție a Concursului Național de Scurte Povestiri „Vreau să povestesc”, organizat de Muzeul Județean de Arheologie Prahova, au reușit să surprindă datorită lucrărilor pe care le-au realizat și le-au prezentat în fața juriului.
Cum este văzută istoria României prin ochii copiilor puteți descoperi citind poveștile premiate în cadrul concursului, povești pe care Ordinea Zilei le va publica rând pe rând.
Livia Maria Ștefănescu, elevă în clasa a V-a, la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Ploiești, îl readuce în actualitate pe Vlad Țepeș, cel care și acum îi protezează pe cei ce au curajul să fie drepți și îi pedepsește pe cei ce trădează. Povestea sa a fost recompensată cu mențiune în cadrul concursului organizat de Muzeul Județean de Arheologie Prahova.
Vlad Țepeș
Într-un colț ascuns al Carpaților, într-o epocă când umbrele pădurilor erau mai adânci, iar cerul părea mai aproape de pământ, se năștea o legendă care avea să marcheze veacurile. Vlad, fiul temutului Vlad Dracul, venea pe lume într-un ceas tainic, când luna își acoperea fața cu nori grei, iar vânturile purtau șoapte stranii prin cetăți și sate. Numele său avea să fie rostit cu teamă și respect: Vlad Țepeș, stăpânul care va face legătura dintre pământeni și puterile necunoscute ale lumii de dincolo.
Nașterea unui destin
Pe când Vlad era doar un copil, tatăl său, Vlad Dracul, i-a spus despre un legământ străvechi încheiat cu vechii regi ai munților. Ei purtau nu doar sângele uman, ci și un fir de magie venită din adâncurile pământului, care îi făcea să fie mai mult decât simpli muritori. Dinastia Drăculeștilor purta această moștenire, dar darul și blestemul trebuiau câștigate prin fapte care îmbinau cruzimea cu dreptatea, forța cu rațiunea.
Într-o noapte, tânărul Vlad a fost dus într-un loc tainic, într-o peșteră ascunsă sub masivul Făgăraș. Acolo, bătrâni ai unui ordin necunoscut i-au povestit despre echilibrul pe care trebuia să-l mențină între lumea oamenilor și cea a umbrelor. I-au spus că într-o zi, avea să fie confruntat cu o alegere care va schimba soarta Țării Românești și că, pentru a fi vrednic de acest destin, trebuia să învețe tainele puterii fără a fi copleșit de ele.
Întâlnirea cu strigoiul
Anii au trecut, iar Vlad a crescut puternic și neînduplecat, dar dorința de a cunoaște mai mult îl măcina. Într-o noapte de iarnă, în timp ce se afla într-o expediție prin pădurile de nepătruns ale Munteniei, a fost surprins de o furtună cumplită. Rătăcind, a ajuns la un loc despre care bătrânii din sat spuneau că e blestemat — Pădurea Strigoilor.
Acolo, sub un copac bătrân și desfigurat de timp, l-a întâlnit pe un bătrân palid, cu ochii arzând într-un roșu straniu. Acesta s-a prezentat ca un strigoi vechi, un spirit prins între lumi, care veghează asupra echilibrului dintre viață și moarte. Strigoiul l-a provocat pe Vlad, întrebându-l dacă este dispus să-și îmbrățișeze destinul și să devină puntea dintre viața de rând și forțele care lucrează dincolo de ea.
„Va trebui să plătești un preț,” a spus strigoiul, „dar nu-ți voi spune care va fi acesta. Îl vei descoperi singur.”
Domnia de fier
Acceptând provocarea, Vlad a început să-și croiască drumul prin sânge și fier. Și-a câștigat renumele de Țepeș nu doar pentru cruzimea sa aparentă, ci și pentru că înțelegea că doar prin frică și respect se putea menține pacea într-o lume măcinată de trădare și hoție. Fiecare nobil corupt, fiecare invadator care încerca să-i cucerească țara, primea dreptate pe țeapă, iar Țara Românească devenea un loc temut de toți vecinii.
Vlad știa că puterea sa nu era doar cea a unui om obișnuit. În nopțile de lună plină, când se retrăgea singur în cetatea Poenari, își simțea strămoșii chemându-l. Dar șoaptele lor nu erau întotdeauna prietenoase. Începuse să înțeleagă că prețul pe care îl plătea era însăși umanitatea sa. Cu fiecare dușman înfrânt, cu fiecare trădător tras în țeapă, Vlad simțea cum o parte din sufletul său se pierde în umbre.
Alegerea finală
Într-o noapte întunecată, pe când Vlad se afla la apogeul puterii sale, strigoiul pe care îl întâlnise în tinerețe i-a apărut din nou. Acesta i-a amintit că echilibrul trebuie păstrat, iar destinul lui Vlad ajunsese la o răscruce. „Trebuie să alegi acum: fie îți îndeplinești destinul ca om și continui să aperi Țara Românească până la ultima suflare, fie accepți chemarea din sângele tău și devii mai mult decât un om, dar vei fi pentru totdeauna rupt de cei pe care îi conduci.”
Vlad a privit în zare, către dealurile acoperite de păduri și râuri ce străjuiau cetatea sa. Simțea povara celor pe care îi guvernase și dorea să-i apere până la capăt, dar nu putea ignora chemarea sângelui strămoșesc, acea putere care îi oferea o cale de a transcende mortalitatea.
Și astfel, în tăcerea unei nopți fără sfârșit, Vlad a ales să rămână om. A refuzat darul nemuririi, acceptând că adevărata putere nu stă în forța pură sau în cruzime, ci în a rămâne fidel oamenilor săi. A înfruntat moartea ca un muritor, dar legenda sa, Vlad Țepeș, domnitorul neînfricat și temut, a devenit nemuritoare.
De atunci, oamenii din Muntenia spun că în nopțile când vântul bate printre dealuri și luna pare mai mare, spiritul lui Vlad veghează încă asupra țării, protejându-i pe cei ce au curajul să fie drepți și pedepsindu-i pe cei ce trădează.
Autor: Livia Maria Ștefănescu – Mențiune, Clasa a V-a, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria’’, Ploiești
Foto: Muzeul Județean de Arheologie Prahova
Istoria, așa cum o văd copiii. Matei Ioan Marin deschide „File” din perioada comunistă
Istoria, așa cum o văd copiii. Filip Tudor ne prezintă „Astăzi, ROMÂNIA…”
Istoria, așa cum o văd copiii. Filip Șerban Jeca surprinde în „Cuptorul” ororile războiului
