Elevii care au participat la cea de-a patra ediție a Concursului Național de Scurte Povestiri „Vreau să povestesc”, organizat de Muzeul Județean de Arheologie Prahova, au reușit să surprindă datorită lucrărilor pe care le-au realizat și le-au prezentat în fața juriului.
Cum este văzută istoria României prin ochii copiilor puteți descoperi citind poveștile premiate în cadrul concursului, povești pe care Ordinea Zilei le va publica rând pe rând.
Mihai Cristian Chivu, elev în clasa a VI-a, la Școala Gimnazială ,,B. P. Hașdeu’’ din Câmpina, județul Prahova, surprinde în povestea sa inocența copiilor nevoiți să trăiască în vremuri de război. El a primit din partea juriului Premiul I pentru lucrarea „O zi de vară în timpul războiului”.
O zi de varӑ în timpul războiului
Era o dimineaţa frumoasӑ de inceput de varӑ in anul 1943. In satul Domeşţi lumea se trezise devreme şi fiecare işi vedea de rosturile casei. Intr-una din curţi patru copii se aleargӑ şi se joacӑ, necӑjind-o pe bunica lor. Toţi au ramas in grija ei dupӑ ce pӑrinţii se prӑpӑdiserӑ cu ceva ani in urmӑ şi singurul lor ajutor, cel mai mare dintre fraţi, Titi, please pe front in vara lui ’42. Fӑcuse parte din unitatea de gardӑ a palatului regal dar au fost nevoiţi sa plece pe front in fundul Rusiei şi acum nu mai ştiau nimic de el. Comunicaţiile erau destul de proaste şi distanţa era foarte mare.
Ion şi Mitu o necӑjeau pe Nuţa luându-i jucӑria şi aruncând-o de la unul la altul, iar Maria incerca şi ea sӑ-şi ajute sora sӑ o recupereze. Era o pӑpusӑ fӑcutӑ dintr-un rest de material umplut cu paie şi cusut de bunica. Copii fӑceau aşa de multӑ gӑlӑgie incât bunica nu se mai auzea incercând sӑ-i potoleascӑ. Intr-un final vӑzând cӑ nu se inţelege cu ei cu vorba bunӑ strigӑ :
- Dacӑ nu vӑ potoliţi acum vӑ iau pe toţi la câmp la muncӑ pânӑ disearӑ.
- Dar mamaie ei nu vor sӑ-mi dea…, incercӑ Maria sӑ ii explice bunicii cӑ frӑţii ei o necӑjesc şi nu ii dau pӑpusa .
La poartӑ apӑru o vecinӑ strigând cu vocea gâtuitӑ.
- Tuşicӑ, a venit Titi! E Titi al tӑu in sat!
Toatӑ lumea se blocӑ, Titi plecase de un an şi dupӑ crunta bӑtӑlie a Stalingradului fusese dat dispӑrut. Bunica fusese sӑ vorbeascӑ cu popa şi ii dӑdu un loc de veci in cimitir şi ii fӑcuse chiar şi o slujbӑ.
Toţi aleargӑ spre poartӑ şi ieşind in ultiţӑ rӑmân impietriţi vӑzându-l pe Titi venind spre ei. Tot satul se strânsese sӑ-l intâmpine pe Titi al lui Badea care in permisii venea in sat cӑlare pe roibul lui alb şi in uniformӑ de paradӑ de gardӑ regalӑ de se topeau fetele dupӑ el. Acum era de nerecunoscut, slab cu uniforma de front ponositӑ, ruptӑ şi murdarӑ şi abia mergând intr-o cârjӑ. Copiii au fost primii care s-au desmeticit sӑrindu-i in braţe strigând:
-Titi , Titi trӑieşţi!
Bunica plângea impietritӑ in mijlocul uliţei. Il ajutarӑ cu raniţa şi il insoţira in curte şi apoi in casӑ.
- Am ajuns de vreo douӑ ore, dar de când am intrat in sat m-au oprit toţi. Ba sӑ mananc ceva, ba sӑ beau ceva. Aşa cӑ nu am nevoie de nimic. Poate sӑ-mi incӑlzeşti ninţicӑ apӑ sӑ mӑ spӑl şi ceva haine sӑ mӑ schimb.
- Ai fost la Stalingrad? intreabӑ Ion. Am auzit ca a fost luptӑ mare, bunica credea cӑ ai cӑzut prizonier acolo, s-au mai rӑu.
- Da Ioane, am fost. Grozӑvie mare. Ne-au luat ruşii ca din oalӑ. Veneau din toate pӑrtile . Ne-au dat in cap cu toate branturile. A cӑzut un brant lângӑ grupa mea şi au cӑzut toţi, doar eu am
avut noroc sӑ scap. Doar mi-a luat boneta de pe cap in explozie. Apoi am prins nişte maşini germane şi am plecat cu ei.
- Mai povesteşte cum a fost, il roagӑ şi Mitu.
- Astea nu sunt de povestit, mai bine de uitat ce grozӑvie. Mamaie, dupӑ ce scap de ӑştia mici sӑ vorbim ceva. Hai mai bine nu vӑ povestesc ultima mea intalnire cu regale Mihai, nu vreţi?
- Ba da, ba da, strigarӑ toţi in cor.
- Eram de gardӑ in curtea palatului intr-o zi pe la pânz. Regele era la masӑ dar obisnuia sӑ iasӑ la o plimbare dupӑ servirea mesei. Eu mi-am aprins o ţigarӑ liniştit deşi nu aveam voie in post, se uita la cei patru frӑtiori care il priveau cu gurile cӑscate şi le fӑcu cu ochiul. Când, fӑrӑ sӑ aud ceva, mӑ trezesc cu Mӑria Sa lângӑ
- Ce faci sergent? intreabӑ regele.
Eu mӑ fâsticesc, dau drumul tigӑrii sӑ cadӑ usor jos, dar el sigur mӑ vӑzuse.
- De strajӑ Mӑria Ta! Am strigat pocnind din cӑlcâie.
- Cum iţi zice sergent?
- Sergent Constantin Badea, dar lumea mӑ strigӑ Titi, Mӑria Ta.
- De unde eşţi sergent?
- Din satul Domneşţi, comuna Clinceni, Mӑria Ta.
- Eşţi de aici din zonӑ sergent?
- Da, Mӑria Ta.
- Mai ai fraţi, surori?
- Da, Mӑria Ta, mai am patru fraţi. Doi fraţiori şi douӑ surori.
- Cum ii cheamӑ?
- Ion, Mitu, Maria şi Nuta, Mӑria Ta.
- Şi cine stӑ cu ei cand nu eşti tu acasӑ?
- Cu bunica, ai noşţrii s-au prӑpӑdit acum ceva ani de pneumonie, Mӑria Ta.
- Şi se descurcӑ bӑtrâna cu ei?
- Se descurcӑ Mӑria Ta, o ajut şi eu când sunt liber.
- Bine sergent, acum dӑ-mi şi mie un foc dacӑ se poate şi imi face cu ochiul, cӑ doar mӑ vӑzuse fumând.
- Cum sӑ nu Mӑria Ta şi ii intind bricheta pe care o aveam de la un alt sergent pe care il ajutasem cu o treaba.
- Mulţumesc sergent, şi se intoarse sa-şi facӑ plimbarea de dupӑ-amiazӑ.
- Sӑ ne trӑiești Mӑria Ta. Asta a fost, acum fugiti afarӑ pentru cӑ vreau sӑ vorbesc cu mamaie şi vreau sӑ mӑ Dacӑ sunteţi cuminţi mai târziu mai povestim.
- Bine nea Titi, strigarӑ toţi şi ieşirӑ din casӑ, dupӑ care se lasӑ linistea numai bunӑ pentru odihna unui soldat istovit.
Plecarӑ pe ultiţӑ mândrii nevoie mare ca s-a inţors fratele cel mare de pe front.
- Iţi dai seama cӑ Titi este un erou? Ii spune Ion lui Mitu.
- Da, este eroul nostru, spuse Nuta.
- Da, incuvinţarӑ Maria şi Mitu.
Şi aşa se pierd in discuţii pe uliţa prӑfuitӑ a satului.
Autor:Mihai Cristian Chivu – Premiul I, clasa a VI-a, Școala Gimnazială „B. P. Hașdeu”, Câmpina, județul Prahova
Foto: Muzeul Județean de Arheologie Prahova
Istoria, așa cum o văd copiii. Matei Ioan Marin deschide „File” din perioada comunistă
Istoria, așa cum o văd copiii. Filip Tudor ne prezintă „Astăzi, ROMÂNIA…”
Istoria, așa cum o văd copiii. Filip Șerban Jeca surprinde în „Cuptorul” ororile războiului
