Elevii care au participat la cea de-a patra ediție a Concursului Național de Scurte Povestiri „Vreau să povestesc”, organizat de Muzeul Județean de Arheologie Prahova, au reușit să surprindă datorită lucrărilor pe care le-au realizat și le-au prezentat în fața juriului.
Cum este văzută istoria României prin ochii copiilor puteți descoperi citind poveștile premiate în cadrul concursului, povești pe care Ordinea Zilei le va publica rând pe rând.
Norbert Bogdan Molnar, elev în clasa a V-a, la Școala Gimnazială „Sfântul Vasile’’ din Ploiești, îl evocă pe Tudor Vladimirescu. „Visul”, povestea pentru care a primit premiul III, transmite un mesaj important pentru noile generații, și anume că puterea adevărată vine din dreptate, din cinste și din dorința de a face bine.
Visul
Într-o noapte liniștită, m-am trezit într-un vis care părea mai real decât orice alt vis de până atunci. Mă aflam pe o cărare de țară, printre dealuri verzi, iar soarele se pregătea să apună, pictând cerul în nuanțe portocalii și rozalii. Aerul era cald și blând, iar în depărtare, pădurea șoptea povești vechi. Nu știam exact unde mă aflam, dar un sentiment de pace și curiozitate mă învăluia.
Pe măsură ce mergeam, am observat un bărbat îmbrăcat într-un costum vechi, țărănesc, dar impunător. Purtând o manta din postav gros și o căciulă tradițională, omul părea dintr-o altă epocă. Când m-am apropiat, l-am recunoscut imediat: era Tudor Vladimirescu, liderul revoluției de la 1821, așa cum îl învățasem la istorie!
Îmi amintesc perfect felul în care își purta sabia la șold, o sabie lucioasă și puternică, semn al autorității sale. Deși părea serios, ochii îi străluceau cu o înțelepciune aparte. Am simțit că trebuie să vorbesc cu el, așa că mi-am făcut curaj și l-am salutat.
— Bună ziua, domnule Vladimirescu! Am citit despre dumneavoastră la școală, dar nu m-am gândit niciodată că o să vă întâlnesc… în vis.
El m-a privit uimit, dar a zâmbit ușor, ca și cum ar fi înțeles totul imediat.
— Într-un vis, spui? Se pare că timpurile s-au schimbat mai mult decât mi-aș fi închipuit. Dar e bine că istoria ne aduce împreună.
Am început să pășim încet pe cărarea care șerpuia printre dealuri. Tudor Vladimirescu și-a întors privirea către apus și a vorbit cu o voce calmă, dar hotărâtă:
— Multe s-au schimbat de când am luptat pentru drepturile oamenilor din țara asta. Eu am ridicat steagul dreptății împotriva boierilor și a asupririi. Tu, în zilele tale, ce faci pentru dreptate?
Am ezitat. Ce aș putea să-i spun unui erou al istoriei noastre? Nu eram un revoluționar și nu aveam o sabie la șold.
— Eu… nu știu. Încerc să fiu corect cu toți și să învăț cât pot de mult la școală. Dar nu lupt cu nimeni, așa cum ați făcut dumneavoastră.
Tudor Vladimirescu m-a privit înțelegător și a dat din cap.
— Nu e nevoie să lupți cu sabia pentru dreptate, spuse el. Fiecare generație are luptele ei. Ceea ce e important este să îți păstrezi curajul și să te asiguri că faci ceea ce e corect, chiar și atunci când e greu.
Am continuat să mergem, și pe măsură ce povesteam despre lumea de azi, despre tehnologie și modul în care învățăm istoria, Tudor Vladimirescu asculta cu interes. Îi povesteam cum știm despre lupta lui pentru drepturile țăranilor și despre faptul că a fost trădat de propriii săi oameni. El a oftat adânc și a spus:
— Trădarea este o rană grea, dar idealurile pentru care am luptat nu mor niciodată. Important este ca oamenii să nu uite ce înseamnă curajul și onoarea. Nu doar să citească despre ele în cărți, ci să le trăiască în fiecare zi.
Pe măsură ce am pășit mai departe, cerul se întuneca treptat, iar stelele au început să apară una câte una. Îmi simțeam inima bătând mai repede, pentru că știam că această întâlnire era un moment unic. Tudor Vladimirescu mi-a spus că deși el nu mai e printre cei vii, spiritul său și valorile pentru care a luptat vor trăi atâta vreme cât oamenii își vor aminti de ele.
La finalul drumului, înainte să dispară în negura nopții, mi-a lăsat un ultim sfat:
— Nu uita niciodată că puterea nu stă în forță sau în arme. Puterea adevărată vine din dreptate, din cinste și din dorința de a face bine. Începe cu lucrurile mici și, pe măsură ce vei crește, vei găsi curajul să schimbi chiar și lumea.
Apoi, fără să spună mai mult, Tudor Vladimirescu s-a întors și a pășit în întuneric, dispărând încet, ca o umbră. M-am trezit din vis cu inima plină de admirație și cu o hotărâre nouă. Chiar dacă nu purtam o sabie ca Tudor, am știut că fiecare dintre noi are propria sa luptă de dus – poate nu pe câmpul de bătălie, dar cu siguranță în viața de zi cu zi.
Și astfel, întâlnirea mea din vis cu Tudor Vladimirescu m-a făcut să înțeleg mai bine importanța curajului și a dreptății în orice epocă.
Autor: Norbert Bogdan Molnar – Premiul III, clasa a V-a, Școala Gimnazială „Sfântul Vasile” din Ploiești
Foto: Muzeul Județean de Arheologie Prahova
Istoria, așa cum o văd copiii. Matei Ioan Marin deschide „File” din perioada comunistă
Istoria, așa cum o văd copiii. Filip Tudor ne prezintă „Astăzi, ROMÂNIA…”
Istoria, așa cum o văd copiii. Filip Șerban Jeca surprinde în „Cuptorul” ororile războiului
