2 decembrie 2023
13.9 C
București

Știați că viața pe pământ depinde de …muștele sirfide

Agricultura intensivă pune în pericol specii care contribuie semnificativ la menținerea vieții pe Pământ. Un studiu prezentat de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) evidențiază faptul că mai mult de o treime din speciile de sirfide sunt amenințate cu extincţia în Europa.

Sirfidele sunt muşte care contribuie la polenizare și au un rol major în natură. Ele se aseamană foarte mult cu viespile. Larvele acestor viețuitoare se hrănesc majoritar cu afide şi participă, astfel, la ţinerea sub control a insectelor care devastează culturile agricole. Când devin adulte, sirfidele zboară din floare în floare şi joacă în acest fel un rol esenţial în polenizare, contribuind la creşterea producţiei agricole.

Experții UICN atrag atenția că, asemeni albinelor, sirfidele se află într-o situaţie periculoasă. Evaluarea specialiștilor arată că 314 din cele 890 de specii de sirfide din Europa sunt „vulnerabile, în pericol sau în pericol critic de extincţie”.

CITEȘTE ȘI: Știați că…păianjenii săritori visează?

Matthias Fiechter, un purtător de cuvânt al UICN, a declarat, pentru presa internațională, că 45 dintre aceste 890 de specii sunt „insuficient documentate”, ceea ce înseamnă că deocamdată nu există suficiente informaţii pentru a stabili statutul lor. El a punctat că între 35,28% şi 40,33% dintre speciile de sirfide sunt ameninţate, 37% fiind procentul cel mai probabil.

Specialiștii avertizează că sirfidele sunt esenţiale pentru siguranţa alimentară a planetei noastre, întrucât ele constituie al doilea grup ca importanţă de insecte polenizatoare la nivel mondial după albine.

CITEȘTE ȘI: Știați că… plantele pot influența comportamentul pisicilor

Pentru a inversa declinul sirfidelor, trebuie să transformăm de urgenţă toate sectoarele economiilor noastre, în special agricultura, pentru ca aceste sectoare să devină durabile şi să aibă un efect pozitiv asupra naturii”, a punctat directorul general al UICN, Bruno Oberle.

La rândul său, Francis Gilbert, copreşedinte al grupului de experţi în sirfide de la Comisia pentru supravieţuirea speciilor din cadrul UICN, a specificat că principala modalitate ce ar putea contribui la încetinirea declinului populaţiei de sirfide este protejarea habitatelor. Iar cea mai urgentă măsură vizează vizează protejarea lemnului mort şi a copacilor bătrâni care dispun de cavităţi din care se hrănesc larvele de sirfide, aşa se întâmplă pentru multe alte specii ameninţate.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Pixabay.com

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei