Adolescenții de astăzi sunt cei care vor construi România de mâine. Dar nu o pot face singuri, ci trebuie sprijiniți. Pentru o societate care își dorește un viitor e important să înțeleagă lucrul acesta și să-și direcționeze politicile astfel încât prăpastia care se tot cască între generații să fie astupată pas cu pas. E nevoie ca oamenii, indiferent de vârsta pe care o au, să-și dea mâna, să ajungă să se înțeleagă între ei, să-și știe nevoile și să se sprijine pentru a putea trece peste greutățile vieții. Astăzi, mai mult ca oricând, este foarte important să ne auzim unii pe alții!
Și pentru că vrem ca vocea lor să răsune cât mai puternic, vom publica în rubrica „Moștenitorii României” o serie de articole dedicate adolescenților.
Pe cei mai mulți dintre ei i-am cunoscut prin intermediul concursului „Vreau să povestesc”, organizat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Competiția transformată deja într-o tradiție reprezintă o ocazie perfectă de a pune în lumină elevii talentați, pasionați de trecutul și viitorul acestei țări.
Roxana Valentina Mareș face parte din această galerie deosebită. Lucrarea „În spatele luminii”, pe care a prezentat-o în cadrul celei de-a cincea ediții a concursului „Vreau să povestesc”, a reușit să impresioneze juriul prin claritatea scrisului, dar și prin modul matur de a oferi o lecție importantă românilor nostalgici după comunism.
Încă din momentul în care i-am citit povestea mi-am dorit să o cunosc, intuind faptul că în spatele literelor așternute cu talent pe hârtie se ascunde un om deosebit. Și nu m-am înșelat!
Adolescenții au nevoie să audă : „Continuă să faci ceea ce faci pentru că o faci foarte bine!”
Discuția purtată cu Roxana mi-a relevat o domnișoară cu aspirații mari, o adolescentă veselă, gata să dezbată orice subiect, cu foarte mult curaj de a vorbi și de a-și spune punctul de vedere, un viitor adult implicat, care știe deja ce traseul va urma și care este profesia care o va împlini și care îi va permite să se implice în societate .
Mi-a mărturisit că nu a fost întotdeauna așa, dar că a depășit etapa copilului foarte timid și introvertit cu ajutorul profesorilor care i-au îndrumat pașii de-a lungul timpului.
În prezent este elevă în clasa a XII-a A, profilul Economic, la Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu” din Vălenii de Munte, județul Prahova, pregătindu-se pentru susținerea Bacalaureatului și pentru admiterea la facultate.
Își dorește ca, după finalizarea liceului, să urmeze o facultate în domeniul psihologiei. „Îmi place să mă autoanalizez – prin scris, sau să încerc să înțeleg anumite comportamente ale persoanelor. Pentru mine nici măcar un cuvânt nu are cum să fie spus „doar așa”. Contează să aleg ceva care să mă reprezinte, nu doar ceva „la modă”. Mă gândesc la ce-mi place, la ce știu că pot face bine și la impactul pe care aș putea să-l am în societate.”, afirmă interlocutoarea Ordinea Zilei.
Parcursul său școlar de până acum a fost unul echilibrat, Roxana având un interes special pentru literatură.
Îmi spune că alegerea liceului în care studiază nu a fost una întâmplătoare, ci a avut la bază dorința de a învăța într-un mediu provocator, în care profesorii să aibă tăria de a spune: „Continuă să faci ceea ce faci pentru că o faci foarte bine!”.
Prima care i-a transmis o astfel de încurajare a fost profesoara sa de limba română, fiind cea care a ajutat-o să se transforme într-o adolescentă veselă, implicată, curajoasă, empatică. „Am fost întotdeauna sensibilă când venea vorba despre anumite probleme pe care oamenii le pot înfrunta în viața de zi cu zi, iar în mediul în care am ajuns la liceu, am învățat să sar în ajutor, să încerc să rezolv și să nu mă dau bătută niciodată, oricât de grea ar fi lupta”, susține adolescenta.
La concursul „Vreau să povestesc” a ajuns să se înscrie datorită fostei sale diriginte, profesoara de limba română Maria Visoschi. „Ca de fiecare dată, când a venit vorba despre scris, am fost total de acord și deja ideile îmi zburau prin minte de colo-colo. Eu scriu foarte mult în timpul liber și mereu mi-am dorit să-mi fie citite lucrările, deci pentru mine nu era doar un concurs, ci o provocare personală. În ceea ce scriu eu, abordez de obicei subiecte care țin de psihic, cu personaje în pielea cărora trebuie să intri de la bun început ca să le înțelegi. Exact ca în lucrarea cu care am participat la concurs: personajul principal trece prin perioada comunismului, o perioadă care a fost mai mult o traumă pentru unii. Nu se poate exprima liber, nu poate evolua, nu poate avea dorințe. Este forțată să gândească, să acționeze, să vorbească cum vor „ei”, membrii de partid. Experiențe de genul acesta pot transforma în totalitate o persoană, psihic, dar și fizic, întrucât cele două lucrează împreună.”, precizează Roxana.
În opinia sa, astfel de competiții sunt importante deoarece îi scot pe participanți din zona de confort. „Ne învață să ne exprimăm, să avem curaj (ceea ce eu personal aveam nevoie), să acceptăm feedback și să lucrăm cu emoțiile noastre. Nu este vorba doar despre câștig, ci despre procesul de creștere.”, nuanțează adolescenta.
Pasiunea pentru istorie, o moștenire de la tatăl său
Pasiunea pentru istorie a moștenit-o de la tatăl său, care a urmat o facultate cu profil filologie-istorie.
„De obicei, vara, îl găseam în curtea casei, pe băncuțele din lemn construite chiar de el, uitându-se la diverse documentare despre personalități istorice, evenimente , tragedii. Chiar dacă știa deja toate acele lucruri, se uita mereu până la capăt doar din plăcerea de a auzi din nou acea „poveste” care-l pasiona. Stând pe lângă el, am început să găsesc și eu acele documentare interesante și să mi se pară mai entuziasmante decât filmele SF sau de groază. Dacă aveam dorința să privesc ceva horror, mă uitam la documentare despre Cernobâl, Auschwitz, războaie…”, povestește interlocutoarea Ordinea Zilei.
Îmi dau seama că vorbește la trecut despre părintele său, dar nu îndrăznesc să întreb de ce. Răspunsul avea să vină puțin mai târziu, atunci când îmi spune că modelul la care se raportează, persoana pe care o admiră cel mai mult este tatăl său, care din păcate nu mai este printre noi. „Mi-a lăsat atât pasiunile sale, cât și modul lui de a gândi. Cel mai important, m-a învățat că greșelile nu sunt eșecuri, ci lecții. Dacă greșeam, nu auzeam dezamăgire din partea lui, doar încurajare până totul ieșea exact cum voiam eu. M-a lăsat să mă descopăr singură, nu prin limite impuse. M-a învățat să nu renunț la mine niciodată, indiferent de situația prin care trec.”, transmite Roxana.
Scrisul o ajută să treacă peste greutăți, iar celelalte pasiuni să fie cineva
Despre pasiunea pentru scris, susține că a venit „de nicăieri”. În clasele mici, făcea compuneri bune atunci când primea teme acasă, iar învățătoarea i-a încurajat acest talent. „Nu mi-am dat seama că era o pasiune, doar scriam și îmi ieșea bine. Înaintând în vârstă (și în cunoștințe) am realizat că-mi pot crea propria realitate cu ceea ce scriu pe foaie sau la calculator. Trecând prin niște evenimente dure, să scriu mă ajuta să mă desprind puțin de ceea ce mă apăsa. Puteam să analizez ceea ce mi se întâmpla punând povara mea pe personajele pe care le inventam. Deseori, continuând povestea, ajungeam la final, unde „totul se rezolva” și prin ceea ce scrisesem îmi dădeam seama ce ar trebui să fac. Chiar dacă nu găseam un deznodământ bun al „problemelor personajelor” ( care erau de fapt ale mele), mă simțeam totuși mai ușurată că le am scrise undeva, ca atunci când vor dispărea, să mă uit peste rânduri cu lacrimi de fericire.”, explică interlocutoarea Ordinea Zilei.
Roxana este o adolescentă care iubește lectura. Îi place să citească diferite genuri, nu se axează pe unul anume. Mult timp a fost pasionată de cărțile pentru adolescenți, din genul romantic, dar ulterior a descoperit și literatura polițistă și pe cea thriller. Cititul o ajută să evadeze în lumi diferite, dar în același timp o îmbogățește. De altfel, consideră că pasiunile sunt foarte importante pentru cei de vârsta ei, având în vedere că îi ajută pe adolescenți să se echilibreze, să-și formeze propria personalitate, să devină cineva și să nu fie doar niște nume într-un catalog al unei clase.
„Adolescentul de astăzi trăiește între online si offline. Suntem conectați la social media, dar ne dorim și relații reale. Avem multă informație la dispoziție, dar uneori ne lipsește ghidarea ca să o folosim bine. Eu, ca adolescentă, îmi petrec destul de mult timp pe social media, ca mulți alții, dar am uimitoarea capacitate de a obosi repede și a-mi îndrepta ochii către o carte reală sau la alte lucruri noi. De exemplu, acum o lună, din cauza monotoniei ce se așternea asupra mediului online, m-am apucat de croșetat. Acum că am permis de conducere, ies să mă plimb. Îmi place foarte mult să ascult muzică în mașină. Deci, oricât de puternic ar fi telefonul sau orice alt gadget legat de un ecran, consider că tot ne găsim alte activități. O facem fie din plictiseală fie pentru că pur și simplu vrem să încercăm ceva nou sau pentru că ne face plăcere activitatea respectivă”, comentează Roxana.
Adolescenții își doresc să fie ascultați, nu doar evaluați
Interlocutoarea Ordinea Zilei atrage atenția asupra faptului că adolescenții își doresc atât din partea societății, cât și din partea școlii să fie ascultați, nu doar evaluați. „De multe ori, auzim „ce probleme ai tu la vârsta ta?” (de la familii cel mai des, iar în unele cazuri și de la profesori sau chiar doctori). Întrebarea poate fi mai dureroasă decât problema în sine. Faptul că ni se dă impresia că nimeni nu ne ia în considerare, nimeni nu ne crede doar pentru că „nu suntem adulți” , ne afundă și mai mult în suferință. Avem sentimente la fel de puternice ca ale unui adult, iar în școli consider că ne-ar trebui mai multă înțelegere, nu „nota 2 pentru temă neefectuată”, ci măcar o simplă întrebare înainte: „de ce nu ai reușit să o faci?”. Unii nu au o situație bună acasă, nu au condiții, trec prin stări de anxietate sau mai rău, depresie. De la adulți ne dorim doar puțin mai multă ascultare, înțelegere și atenție asupra stării psihice ale unui adolescent.”, punctează interlocutoarea Ordinea Zilei.
Roxana apreciază că statul ar să investească în educație, sănătate mintală și oportunități reale pentru tineri. Școala ar trebui să îi ajute pe elevi să se descopere, nu doar să memoreze informații. În plus, este de părere că una dintre cele mai importante decizii care ar trebui luate vizează implementarea unui program național de consiliere psihologică gratuită în școli și licee, plus orientare în carieră. „Mulți tineri sunt pierduți, nu pentru că nu vor, ci pentru că nu știu în ce direcție să o ia. Ne dorim onestitate, responsabilitate și decizii pe termen lung, nu doar soluții de moment. Vrem să ni se lase o țară în care să avem motive să rămânem. România în care noi vom ajunge adulți va arăta exact așa cum o construim noi, tinerii de azi. Mi-aș dori să fie o țară în care educația contează, în care oamenii sunt respectați și din care nu trebuie să pleci ca să reușești. Profit de ocazie pentru a le transmite adulților să nu ne mai compare constant cu generațiile lor. Avem alte provocări, alt context. Avem nevoie de sprijin, nu de etichete”, încheie Roxana Valentina Mareș.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Ordinea Zilei/ Arhiva Personală
CITEȘTE ȘI: MOȘTENITORII ROMÂNIEI. Erica Stănescu: Acolo unde se respectă medicul, se respectă viața!
