Norris Alexandru Mircescu este printre cei mai buni studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității din București, finalizând primii trei ani cu cea mai mare medie din seria sa, în anii II și III având chiar 10 pe linie. Încă de la examenul de admitere, pe care l-a susținut în anul 2022, a fost în top, reușind să obțină 85 de puncte, al cincilea cel mai bun punctaj din generația sa de candidați la Drept. Intrat în ultimul an de facultate, tânărul se gândește deja la ce urmează după licență, vizualizând un parcurs profesional în lumea avocaturii, domeniul juridic de care se simte cel mai atras.
Pentru Norris nu există un loc în afara României în care să-și construiască viața, el vrea să trăiască în țara în care s-a născut și a crescut. „Vreau să profesez în țara mea! Eu vreau să ating vârfurile carierei de avocat, așa că îmi doresc să profesez în București. Cel mai probabil, după mulți ani, când voi fi deja împăcat cu realizările mele, îmi voi dori să mă întorc în orașul meu natal, Câmpulung Muscel.”, mărturisește interlocutorul Ordinea Zilei.
Ca mulți dintre moștenitorii României, visează la o țară în conducătorii au, în primul rând coloană vertebrală, sunt foarte bine ancorați în niște principii sănătoase și să nu se schimbă după cum bate vântul.
România are speranță, iar tinerii asemeni studentului la Drept pe care îl prezentăm astăzi reprezintă viitorul acestei țări. Important este însă ca toți cei din generația acestui viitor avocat să fie sprijiniți de stat pentru a se dezvolta și pentru a ajunge acolo unde le este locul.
Norris a înțeles încă din copilărie că reușita se bazează pe multă muncă, implicare și eforturi constante. Nu a așteptat niciodată să i se ofere, ci a căutat să câștige totul prin acțiunile sale. Acesta este și motivul pentru care în liceu a decis că va susține admitere la o facultate care organizează concurs pe bază de examen și nu pe bază de dosar.
Nu a știut de la început că se va îndrepta către Drept, începând să se pregătească pentru această facultate din clasa a 11-a. „Înainte de acel moment, Dreptul nu a fost niciodată o opțiune pentru mine, nici măcar nu îl luasem în calcul; eu voiam să devin profesor de matematică, fiind foarte pasionat de științele exacte.”, povestește studentul.
Inițial și-a dorit să devină procuror, iar acest vis care a încolțit în mintea lui l-a făcut să se hotărască să susțină examen la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. După admitere și după primele experiențe ca student, a decis că avocatura i se potrivește mult mai bine. „Sincer să fiu, hotărârea de a mă face procuror și implicit de a da la Drept a venit peste noapte, dintr-o dată, dar de atunci nu a mai existat nicio urmă de îndoială pentru mine; știam că voi da la Drept”, nuanțează tânărul.
Orașul său natal este Câmpulung Muscel, iar liceul l-a urmat la Colegiul Național „Dinicu Golescu”, specializarea matematică-informatică. „Perioada liceului nu cred că a fost foarte relevantă din punctul de vedere al formării profesionale, dar a fost extrem de importantă pentru dezvoltarea mea personală. Deși observ că în ultimul timp este o mare tendință în a încuraja tinerii să își înceapă viața profesională cât mai devreme, eu sunt total împotriva acestei tendințe. Cu siguranță că este benefic ca un adolescent de liceu să aibă măcar o vagă idee despre ce și-ar dori să facă ulterior în viață, mai ales dacă cochetează cu gândul de a da la o facultate grea, dificilă și cu o concurență acerbă, așa cum este Medicina sau cum este Dreptul. Totuși, cred că perioada liceului este crucială pentru dezvoltarea personală a viitorului adult, aceasta trebuind a fi prioritatea. Perioada liceului a fost cea mai bogată din punctul de vedere al experiențelor, de toate tipurile, iar din aceste experiențe mi-am extras setul de principii și valori după care mi-am ghidat ulterior cariera profesională și după care îmi ghidez, încă, toată viața. Consider că o persoană nu poate fi un adevărat profesionist (cel puțin în domeniul Dreptului) fără să aibă un caracter puternic, caracter ce trebuie conturat, în opinia mea, primordial, în perioada dinaintea facultății, adică în liceu, acesta urmând doar a fi „finisat” ulterior.”, subliniază interlocutorul Ordinea Zilei.
Studenții la Drept au nevoie ca facultatea să se implice mai mult în integrarea lor pe piața muncii
Decizia ca, după examenul de Bacalaureat, să vină în București a fost simplă, având în vedere că nu a existat niciodată altă opțiune. Pentru Norris, Capitala este și va rămâne cel mai frumos oraș al României, din toate punctele de vedere, dar mai ales din punctul de vedere al oportunităților profesionale. „Cel puțin în domeniul Dreptului nu consider că există în țară un alt loc precum este Facultatea de Drept a Universității din București. Nu văd cum un tânăr ar putea să viseze la o carieră profesională desăvârșită și să își aleagă un alt loc decât Bucureștiul pentru a urma o astfel de carieră.”, nuanțează studentul.
Iar experiențele trăite în anii de facultate pe care i-a parcurs până acum i-au arătat că instituția de învățământ pe care a ales-o are multe plusuri. Tânărul apreciază că cel mai important dintre ele este reprezentat de cadrele didactice. „Istoria și tradiția acestei instituții își spun cuvântul, în primul rând prin profesorii Facultății, care sunt, mai presus de toate, niște profesioniști desăvârșiți. Când am intrat la facultate și am participat la primele cursuri, am fost foarte surprins să observ că majoritatea covârșitoare a profesorilor mei nu erau doar teoreticieni, ci și foarte buni practicieni, în toate profesiile: judecători, avocați, procurori, notari etc. Cred că în fața unui tânăr student sporește foarte mult autoritatea unui profesor atunci când acesta este și un practician de succes, așa cum sunt marea majoritate a profesorilor Facultății de Drept.”, argumentează Norris.
CITEȘTE ȘI: MOȘTENITORII ROMÂNIEI. Erica Stănescu: Acolo unde se respectă medicul, se respectă viața!
Există însă și un mare minus, care rezultă din lipsa de implicare a Facultății de Drept în integrarea pe piața muncii a studenților. Cei care parcurg programele de licență ale acestei instituții simt că facultatea pregătește extrem de bine studenții din punct de vedere teoretic, dar acest lucru nu este suficient, decât poate pentru magistratură sau alte profesii în care examenul de admitere în profesie este definitoriu. „Pentru avocatură, spre exemplu, deși există examenul de Barou care trebuie promovat, acesta nu reprezintă nici pe departe o premisă suficientă pentru integrarea pe piața muncii, ci doar o premisă necesară. Avocatura este tratată din ce în ce mai mult ca un business, iar pentru ca un student să fie „atractiv” pentru firmele de avocatură, așa cum spuneam, existența unor cunoștințe teoretice temeinice este doar o premisă necesară, dar studentul trebuie să-și însușească și așa-zisele „soft skills” și multe altele. Deși constat că există din ce în ce mai mulți profesori care caută să își predea cursurile într-o manieră cât mai practică, inițiativă demnă de lăudat în opinia mea, facultatea pregătește în continuare în mod preponderent partea teoretică. Cu siguranță, existența unei baze teoretice temeinice este esențială în domeniul Dreptului, dar, așa cum arătam mai sus, este insuficientă pentru o carieră de succes.”, atrage atenția studentul.
Chiar dacă există la nivelul ciclului universitar o practică obligatorie, cu un scop într-adevăr nobil, aceasta este tratată în realitate superficial, iar studentul rămâne singurul care trebuie să se descurce, așa cum poate, să capete experiență profesională pe parcursul facultății. „În concluzie, problema pe care o văd este una mai degrabă administrativă, în sensul în care consider că ar trebui să existe mult mai multe programe dedicate integrării studenților în diferite profesii. Cred că ar trebui să intervină o oarecare specializare și din timpul facultății, pentru cei care se hotărăsc că își doresc să urmeze un anumit domeniu: penal, civil, administrativ etc, iar relația dintre studenți și practicieni (ca viitori „angajatori’’) ar trebui să fie mult mai mult facilitată de către facultate.”, completează interlocutorul Ordinea Zilei.
În acest context, Norris are și un sfat pentru tinerii care se gândesc să urmeze un parcurs academic similar cu al lui: „Să se gândească bine! Nu vreau să descurajez, dar drumul pe care eu calc este unul extrem de dificil, care nu poate fi parcurs cu succes decât prin maximă hotărâre și determinare.”.
Atmosfera de lucru din firme de avocatură: realitate versus imaginație
Norris a trăit și atmosfera de lucru din cadrul unor firme de avocatură, iar experiențele pe care le-a avut i-au arătat că există diferențe destul de mari între realitate și imaginație. Așteptările sale legate de activitatea unui avocat debutant erau altele: își închipuia o muncă mult mai dinamică și mult mai conectată cu ceea ce a învățat în facultate. „Din ceea ce am observat, cel puțin în firmele foarte mari, dreptul în sine este cumva pe locul 2, accentul fiind mai degrabă pus pe cultura corporatistă și pe know-how-ul intern al fiecărei firme. De aceea, după ce am parcurs mai multe stagii la firme mari de avocatură, constat că activitatea unui avocat stagiar nu este foarte mult legată de drept; sarcinile pe care un avocat stagiar le primește sunt în mare parte administrative, mecanice, reprezentând în proporție de 90% muncă de birou (acele sarcini care, deși repetitive și neprovocatoare din punct de vedere intelectual, sunt indispensabile activității unui avocat și care sunt extrem de cronofage – în mod majoritar, este vorba despre căutarea de jurisprudență pe o problemă particulară). Am vorbit despre munca unui avocat stagiar deoarece majoritatea sarcinilor unui student aflat în practică/internship la o casă de avocatură sunt primite de la avocații stagiari.
Din această perspectivă, pentru un student care își dorește să facă avocatură de consultanță, cred că o firmă mare este o variantă foarte bună pentru începutul carierei. Pe partea cealaltă, pentru un student care aspiră să devină avocat litigant, (ceea ce include mersul în instanță și pledoaria) nu cred că o casă mare de avocatură este cel mai potrivit loc (poate doar în ipoteza în care respectiva firmă este specializată pe partea de litigii, dar acest lucru este destul de rar, din ce am observat).”, comentează tânărul.
Noile generații au nevoie de mentori pentru a se dezvolta, dar și de bani pentru a putea trăi
O altă problemă observată de Norris este aceea că în profesia de avocat s-a pierdut extrem de mult spiritul mentoratului. „Aud uneori povești ale unor avocați de succes de astăzi, inclusiv profesori de-ai mei, despre maeștri lor, de la care au învățat atâtea, în stagiatură și nu numai. În momentul de față, lucrurile par să arate foarte diferit. Foarte rar un student mai are în ziua de azi privilegiul de a învăța îndeaproape, de la un singur mentor, dedicat și pasionat, să practice drept cu adevărat. Este destul de trist, dar, din ce am observat până acum, pare că „epoca de aur” a avocaturii a apus de mult timp. Din ce constat, avocații pur și simplu nu mai au timp să se ocupe și de viitoarele generații, volumul dosarelor din ziua de astăzi și diversitatea problemelor spunându-și în mod decisiv cuvântul. Sper din toată inima că juriștii desăvârșiți ai acestei țări (pentru că sunt destui) vor avea bunăvoința de a oferi mai multe șanse la dezvoltare tinerilor avocați decât există în prezent.”, susține studentul.
În plus, integrarea unui absolvent de Drept în sistemul juridic din România nu este deloc ușoară. Norris îndrăznește că afirme că situația este tragică, chiar și pentru studenții celor mai bune facultăți de Drept din țară. Iar argumentele cu care își susține punctul de vedere arată o realitate dură.
CITEȘTE ȘI: FĂRĂ LIMITE. România a făcut-o pe Rin Okuno să simtă că trăiește cu adevărat
Faptul că în momentul de față există o mare lipsă de mentori care să își dorească să creeze noi profesioniști desăvârșiți ai dreptului contribuie din plin la acest fenomen. Interlocutorul Ordinea Zilei a constatat că majoritatea avocaților seniori caută tineri entuziaști, nu neapărat foarte bine pregătiți din punct de vedere juridic, dar care să fie dispuși să muncească mult și pe bani puțini.
„Aceasta nu ar fi în esență o problemă dacă acea muncă multă ar duce la dezvoltarea profesională a tânărului în mod proporțional. Acest lucru nu se întâmplă însă, deoarece, 90% din acea muncă este repetitivă, de multe ori fără prea mare legătură cu dreptul în sine. Pe scurt, o muncă pe care ar putea la fel de bine să o facă și o persoană necalificată. Aceste „taskuri”, așa cum în mod obsesiv sunt prezentate, nu ajută cu nimic la dezvoltarea profesională, dar sunt extrem de cronofage. Rareori unui tânăr avocat stagiar i se prezintă întreaga problemă de fapt și de drept, sarcina lui referindu-se doar la o foarte mică părticică din puzzle, astfel încât, cu greu acesta își poate forma o imagine de ansamblu.
Din această cauză, consider că în momentul de față oportunitățile de dezvoltare profesională (rapidă) în domeniul avocaturii sunt mult mai puține decât erau acum 20 de ani, când erai pus cu un dosar în față și trebuia să te descurci singur în fața judecătorului.”, mai spune interlocutorul Ordinea Zilei.
Iar dacă reușește să treacă de această piedică psihologică, în sensul că cel puțin în primii ani de avocatură va face aproape exclusiv muncă pe care ar putea să o facă și un om necalificat, fără studii juridice, tânărul absolvent se va lovi de o realitate și mai dură: banii.
„Probabil surprinzător pentru mulți, în domeniul Dreptului un tânăr absolvent nu este plătit foarte bine, indiferent de rezultatele avute în facultate.
Fără a intra în detalii, atrag atenția doar asupra faptului că, în momentul de față, majoritatea covârșitoare a „oportunităților” de „angajare’’ ale unui tânăr absolvent de Drept nu îi oferă acestuia, din punct de vedere financiar, posibilitatea de a se întreține doar din această sursă de venit, într-un oraș precum este Bucureștiul (nici nu se pune problema de economii sau alte asemenea). Spun „angajare” între ghilimele deoarece, surpriză, fiind angrenați într-o profesie liberală, avocații nu sunt protejați nici de legislația muncii.
Despre magistratură sau notariat nu este cazul să vorbesc, Având în vedere locurile extrem de limitate, este clar că admiterea în oricare dintre aceste două profesii este o adevărată provocare. Oricum, nici după admitere, mai ales în magistratură, situația nu este deloc așa de roz precum o prezintă în ultimul timp în mod insistent mass-media.”, explică tânărul.
CITEȘTE ȘI: FĂRĂ LIMITE! Maria Luiza Andrici, artista care și-a asumat misiunea de a-i face fericiți pe ceilalți
Admiterea în barou rămâne prioritatea numărul 1, dar va urma și pașii pentru o carieră universitară
După finalizarea acestui ultim an de facultate, Norris Alexandru Mircescu va da admitere în Barou și va opta pentru un program de master. De altfel, spune că intrarea în breasla avocaților rămâne prioritatea sa numărul 1 , după licență. De asemenea, se va pregăti și pentru admiterea la Master, deoarece își dorește și o carieră universitară, iar acesta este primul pas înainte de doctorat. „În paralel cu avocatura, îmi doresc să mă implic în activitatea de seminarizare în cadrul facultății mele, cu speranța că într-o zi voi ajunge profesor.”, adaugă tânărul.Încă din anul I, Norris a avut două arii de practică de care a fost cel mai atras: Dreptul civil și Dreptul administrativ. Despre Dreptul civil auzise încă din perioada în care nu finalizare liceul și nu era student că este ,,o altă limbă’’, fiind foarte greoi și greu de digerat pentru un student de anul I, care nu a mai avut tangențe cu domeniul juridic înainte. Dar pentru el, lucrurile au stat diferit: Dreptul civil i s-a părut foarte logic și foarte interesant. „Cu siguranță, un rol decisiv l-au avut profesorii și mai ales seminariștii pe care i-am avut în anul I la disciplinele de Drept civil. Punctul în care mi-am dat seama cât de pasionat sunt de această ramură de drept (și implicit, confirmarea faptului că mi-am ales facultatea potrivită pentru mine) a fost examenul de ,,Teoria generală a dreptului civil’’, din chiar primul semestru al anului I. A fost un examen considerat de toată lumea foarte greu, mai ales din cauza speței, care a împărțit opiniile colegilor în două tabere. Când am ieșit de la examen, îmi amintesc ca astăzi, toți colegii argumentau dacă în speță era incident viciul de consimțământ al erorii sau cel al dolului. Mie nu mi se păruse nici dol, nici eroare. Eu am considerat că în speță avusese de fapt loc o simulație, fără niciun viciu de consimțământ. Opinia mea unitară, deși perfect logică după gândirea mea, avea marea slăbiciune constând în faptul că simulația urma să fie predată în anul II, în timp ce viciile de consimțământ au reprezentat o parte consistentă a materiei de anul I. Deci, deși mie mi se părea o soluție foarte logică, la acel moment, părea că sunt șanse mici ca ea să fie corectă. La momentul respectiv eu cunoșteam instituția simulației pentru că citisem o notă de subsol din curs în care era criticată succint reglementarea simulației în noul cod civil și mi s-a părut o instituție extrem de interesantă, așa că am reținut-o.În aceeași seară a venit și baremul, care propunea o rezolvare pentru speță diferită față de tot ce auzisem la colegi, dar și față de rezolvarea mea. Bineînțeles, am fost foarte dezamăgit de faptul că am avut un raționament atât de eronat, deși, în continuare, soluția pe care o propusesem eu mi se părea cea mai logică.Peste două săptămâni, surpriză, am primit nota 10, în condițiile în care speța valora trei puncte. Entuziasmat și curios, așteptam seminarul de Drept civil ca să văd care este explicația. Seminarul a început cu un discurs din partea doamnei seminarist, care ne-a explicat că soluția prezentată de barem a fost una de compromis (a fost o necorelare între cei ce au făcut subiectele și cei ce au făcut baremul) , astfel încât să poată fi punctate toate persoanele care au avut raționamente logice și bine argumentate, indiferent dacă soluția finală nu era neapărat cea corectă. Continuând, doamna profesor a spus că rezolvarea corectă a speței se făcea prin apelul la o instituție pe care o vom învăța în anul II: simulația. Mai apoi, fără a da vreun nume, a menționat faptul că a existat un student care, spre surprinderea tuturor celor din catedră, a rezolvat corect speța. Știam cu toții că este vorba despre mine (având în vedere că, în discuțiile purtate anterior cu colegii, chiar dacă opinia mea era unitară, am apărat-o cu vehemență) și nu îmi venea să cred cum, raționamentul meu pe care l-am crezut greșit timp de două săptămâni, era acum validat. Cred că vă puteți da cu ușurință seama de ce am iubit apoi dreptul civil”, povestește studentul.În ceea ce privește Dreptul administrativ, afirmă că nu a existat un moment anume în care să realizeze că ramura aceasta de drept este potrivită pentru el. I-a plăcut foarte mult contenciosul administrativ și regimul derogatoriu al acestuia, iar drept urmare, în prezent urmează un modul de Drept administrativ și crede că, în viitor, aceasta este aria în care își dorește să practice: zona de litigii administrative și fiscale.Peste cinci – zece ani se vede practicând avocatura la cel mai înalt nivel, cel mai probabil, în cadrul propriului său cabinet individual sau asociat cu alți avocați de top, care, speră el, vor fi dintre cei pe care îi are acum drept colegi. „Sincer, nu cred că România va arăta în următorii zece ani foarte diferit. Probabil că revoluția inteligenței artificiale își va spune din ce în ce mai mult cuvântul, dar cred/sper că statul va fi ferm în adoptarea unor reglementări care să mențină această revoluție în niște parametrii de siguranță”, opinează interlocutorul Ordinea Zilei.
Statul trebuie să înțeleagă faptul că tinerii și copii sunt viitorul!
Un student cu astfel de rezultate ar putea oricând să aplice pentru o bursă la o instituție de învățământ din străinătate, dar pe Norris nu-l impresionează deloc nici un master la Haga, nici unul la Paris. „Sunt un om foarte atașat de familie, de țară și cred cu tărie că avem în România profesori foarte competenți și facultăți foarte bune. În afară de o experiență care să mă dezvolte pe plan personal, prin cunoașterea și a altei culturi, nu văd ce ar putea oferi orice altă țară din străinătate mai mult decât avem noi în România, din punctul de vedere al pregătirii profesionale”, arată interlocutorul Ordinea Zilei.
Pentru Norris este foarte important să-și facă un viitor în țara sa, iar în acest context atrage atenția că statul ar trebui să devină conștient de faptul că tinerii și copii sunt viitorul, ei sunt categoriile sociale care trebuie sprijinite cel mai mult, pentru ca, la rândul lui, statul să se poată baza pe ei. „În opinia mea, statul, mai ales în prezent, are multe „datorii” la tineri. Cu riscul de a părea deplasat, trebuie să menționez din capul locului că bursele studenților sunt jalnice. În prezent, după modificările legislative recente, modificări care, fără nicio logică, au lovit în studenți, bursa unui student, fie că este ea socială sau de merit, nu trece de 1.000 de lei pe lună. Cum se presupune oare că, un student venit din provincie, care trebuie să își asigure cazare, se poate întreține cu 1.000 de lei pe lună? Este josnic din toate punctele de vedere și, în opinia mea, o astfel de modificare, în condițiile în care bursele erau oricum mici și înainte, atacă în mod direct și frapant demnitatea studenților și a tinerilor în general.
Fără a continua prea mult polemica, o să rezum la un singur cuvânt: bani. Este imperativ ca statul să investească în formarea de profesioniști capabili, în toate domeniile, iar acest lucru începe prin acordarea unei burse în cuantum aferent realităților anului 2025.”, nuanțează studentul.
În acest context, l-am provocat pe Norris să facă un exercițiu de imaginație și să se gândească la faptul că ar putea merge în fața Parlamentului cu un proiect de lege menit să-i ajute pe tineri, iar răspunsul pe care mi l-a oferit arată foarte clar nevoile pe care moștenitorii României le au și de care statul ar trebui să țină cont. „Voi fi succint și voi sublinia faptul că tinerii trebuie susținuți în primul rând financiar. În consecință, și proiectul de lege pe care l-aș propune ar fi în acest sens. Aș vedea-o ca pe o lege cu mai multe articole care să modifice diferite dispoziții normative din prezent, în sensul majorării cuantumului burselor studenților, creării unor condiții de cazare superioare celor existente în prezent și a unor pârghii între studenți și piața muncii, astfel încât la finalizarea facultății majoritatea studenților să aibă deja un loc de muncă asigurat etc.”, precizează tânărul.
CITEȘTE ȘI: FARĂ LIMITE! Mariano Castro, un soldat al artei care luptă pentru o lume mai bună
În opinia sa, majoritatea problemelor din societatea românească pleacă de la superficialitate și ipocrizie. „În ultimul timp pare că cei ce conduc țara caută doar să implementeze niște măsuri populiste, împachetate și prezentate frumos, dar care dăunează pe termen lung sustenabilității statului nostru. Eu unul îmi doresc de la cei ce conduc astăzi țara să își exercite cu simț de răspundere atribuțiile, chiar dacă acest lucru uneori ar deranja publicul larg (și implicit, s-ar pierde niște voturi).
Un conducător trebuie în primul rând să aibă coloană vertebrală, să fie bine ancorat în niște principii sănătoase și să nu se schimbe după cum bate vântul. ”, transmite Norris Alexandru Mircescu, studentul de 10 de la Drept.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Arhiva Personală
