Erica Stănescu și-a ales cariera bazându-se pe dorința sa profundă de a se pune în slujba oamenilor, iar toate acțiunile sale contribuie la atingerea acestui scop. „Rolul medicului în societate este, în esență, unul de responsabilitate profundă, nu doar față de viața pacienților, ci și față de echilibrul și sănătatea comunității în care trăiește. Medicul nu este doar un tehnician al corpului uman; este și un sprijin emoțional, un traducător al speranței, un reper în momentele de vulnerabilitate.”, mărturisește tânăra.
Drumul său către medicină s-a conturat firesc, dintr-o succesiune de pasiuni cultivate cu răbdare și consecvență, încă din copilărie. Tot parcursul său de până acum relevă o construcție profesională solidă, care s-a ridicat cărămidă cu cărămidă. În traseul său, Erica nu a ales scurtăturile, preferând să meargă doar prin acele zone în care se poate înainta prin muncă. S-a remarcat încă din primii ani de viață datorită personalității sale hotărâte, astfel că și-a urmat cu seriozitate pasiunile.
Erica Stănescu este unul dintre MOȘTENITORII ROMÂNIEI, pentru care țara noastră trebuie să se transforme într-un loc în care aspirațiile devin realitate, pentru că tinerii nu se mai mulțumesc doar cu promisiunea unui astfel de viitor. Ei vor fapte, nu vorbe! Iar dacă societatea nu va acționa curând în acest sens, MOȘTENITORII ROMÂNIEI vor migra spre acele țări care știu să le aprecieze munca și în care scara valorilor este cea corectă.
Programul Erasmus i-a deschis drumul către Facultatea de Medicină a Universității Goethe
Erica Stănescu și-a petrecut ultimul an în Germania, acolo unde urmează cursurile Facultății de Medicină a Universității Goethe din Frankfurt am Main. Șansa de a studia în străinătate a apărut ca urmare a accesării programului Erasmus, care i-a oferit această oportunitate. „Am avut privilegiul de a fi selectată, în urma unui proces riguros, pentru a participa la programul Erasmus, desfășurat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Facultatea de Medicină a Universității Goethe din Frankfurt am Main. Stagiul din Frankfurt a cuprins întregul an IV de studii, iar cu bucurie, dar și cu un profund sentiment de responsabilitate, pot spune că, prin acordul ambelor universități, voi continua și anul V tot aici, în Germania. Este o onoare pe care o port cu recunoștință și mândrie, dar și o provocare profesională care mă inspiră să devin, pas cu pas, medicul la care am visat, un profesionist bine pregătit științific, dar și profund uman. Această oportunitate nu este doar un pas academic, ci și o punte între două culturi medicale, între valorile cu care am fost formată în România și perspectivele oferite de medicina occidentală. Iar ceea ce urmează este un drum asumat, construit cu răbdare, învățare continuă și dorința sinceră de a contribui cu empatie și competență în domeniul medical.”, povestește tânăra.
Studiul în Germania reprezintă pentru Erica mai mult decât un schimb academic, fiind o etapă profund transformatoare, care i-a oferit nu doar acces la un sistem medical complex, ci și oportunitatea de a se descoperi în moduri neașteptate. „Am avut onoarea de a desfășura o parte importantă din formarea mea în cadrul secției de radiologie intervențională a Spitalului Universitar din Frankfurt, sub coordonarea profesorului Thomas Vogl, o personalitate de renume mondial în domeniu. De asemenea, experiențele din sala de operație au trezit în mine o fascinație autentică pentru latura chirurgicală a medicinei, pentru rigoarea, concentrarea și munca în echipă care definesc fiecare intervenție.”, menționează interlocutoarea Ordinea Zilei.
Pentru Erica, cea mai importantă lecție nu a fost însă despre tehnică, ci despre încredere. „Încrederea că, deși sunt într-un sistem străin, pot aparține. Că pot comunica într-o limbă care nu este maternă, pot învăța dincolo de bariere culturale și pot aduce cu mine tot ce am învățat acasă. A fost, fără îndoială, un exercițiu continuu de adaptare lingvistică, profesională, dar și emoțională. M-am confruntat cu propriile nesiguranțe, cu temeri legate de cum sunt percepuți străinii, și totodată am învățat să le depășesc cu demnitate și curiozitate. La finalul acestui an, pot spune că am crescut. Ca student, ca viitor medic, dar mai ales ca om. Și sunt recunoscătoare pentru fiecare provocare care m-a adus mai aproape de esența propriei mele chemări în medicină.”, argumentează tânăra.
Chiar dacă stăpânește foarte bine limba, adaptarea în Germania nu a fost o perioadă ușoară, ci a fost o etapă care a venit cu multe provocări, unele evidente, altele mai subtile.
CITEȘTE ȘI: Mircea Popițiu, artistul navigator pe Marea Culorilor
„M-am confruntat cu diferențe culturale, cu stiluri de lucru și comunicare diferite, cu reguli clare, dar uneori greu de anticipat emoțional.
Totuși, m-am considerat întotdeauna o persoană deschisă, curioasă, dornică să înțeleagă și să se conecteze cu cei din jur. Iar această atitudine m-a ajutat să privesc diferențele nu ca pe niște obstacole, ci ca pe un spațiu de învățare. Am venit în Germania nu doar să asist, ci să învăț, să mă adaptez și să cresc, chiar și în disconfort.
Este, fără îndoială, un mediu exigent, care cere performanță, seriozitate și asumare, indiferent de limba pe care o vorbești sau de unde vii. Dar tocmai acest tip de mediu te formează în profunzime. Pentru mine, a fost esențial să învăț cum să gândesc în ritmul unei echipe, cum să-mi gestionez limitele și cum să devin mai sigură pe propriile forțe, fără să-mi pierd umanitatea.
Un aspect care m-a impresionat cu adevărat în sistemul german este faptul că această etapă de adaptare la viața medicală reală începe devreme. Studenții sunt încurajați încă din timpul facultății să se apropie de realitatea spitalului, să își asume roluri clare, să-și imagineze concret cum arată viața de medic, dincolo de teorie. Se creează o imagine mai clară asupra responsabilităților reale care îi așteaptă după absolvire.”, povestește tânăra.
În schimb, în România, studenții constată că facultatea nu îi pregătește suficient pentru ce urmează după. „Tranziția de la student la medic este bruscă, adesea lipsită de sprijin real, iar imaginea despre viața de spital, despre responsabilitate și asumare este mai degrabă intuită decât experimentată. Iar după ani grei de facultate, în care accentul a căzut adesea pe teorie și performanță academică, este greu să capeți imediat încrederea și siguranța de sine necesare în practica medicală.
Sigur că niciun sistem nu te poate pregăti complet pentru ceea ce înseamnă să fii medic, pentru presiunea deciziei, pentru responsabilitatea față de viață. Dar unele sisteme pot crea contextul în care să devii mai conștient de propriile tale forțe, de rolul tău în echipă, de ceea ce înseamnă cu adevărat să fii acolo , nu doar ca profesionist, ci și ca om.
Așadar, indiferent de loc, adaptarea nu este niciodată ușoară. Este un proces complex, uneori dureros, dar esențial. Și poate că tocmai prin acest efort de a ne adapta învățăm cel mai mult , despre noi, despre ceilalți și despre medicina pe care ne dorim să o practicăm”, sintetizează interlocutoarea Ordinea Zilei.
Erica are șansa să învețe să îmbine, nu să compare; să înțeleagă, nu să judece; și să ducă mai departe tot ce este valoros din ambele lumi
Punând în oglindă cele două sisteme de învățământ medical pe care le cunoaște, Erica spune că fiecare are propria sa logică, propria cultură profesională și propriile nuanțe care îi conferă identitate.
„Ceea ce am trăit în Germania m-a impresionat prin claritatea organizării, prin infrastructura avansată, dar mai ales prin responsabilizarea timpurie a studentului care este încurajat să participe activ în echipa medicală, să observe, să întrebe și, treptat, să se implice.
Este un sistem în care eficiența, protocolul și rigoarea sunt esențiale, iar studentul este în permanență provocat să își depășească limitele. În același timp, am simțit că accentul se pune mult pe colaborare interdisciplinară, pe comunicare directă și pe formarea unei gândiri medicale integrate, aplicate.
Dar dacă există o coloană vertebrală în parcursul meu, aceea s-a construit în România. În Iași, am învățat să gândesc critic, să înțeleg medicina din interior, nu doar prin definiții și protocoale, ci prin logică fiziopatologică, prin relația profundă cu pacientul, prin atenția la detaliu și prin întrebări care nu se grăbesc să ajungă la un răspuns.
Este greu să faci o comparație directă, pentru că cele două sisteme nu se exclud, dimpotrivă, ele se completează. Experiența din Germania a adăugat structură și o perspectivă internațională formării mele, dar formarea din România mi-a dat rădăcini. Mi-a dat valori. Mi-a dat profunzime.
Am avut profesori în Iași care nu doar că m-au învățat medicină, ci mi-au dat o viziune și datorită lor, am știut cum să privesc cu discernământ și respect ceea ce întâlnesc aici.
Așadar, diferențele există, desigur, dar ceea ce contează mai mult decât diferențele este puntea pe care o pot construi între ele. Și poate tocmai aceasta este șansa generației mele: să învețe să îmbine, nu să compare; să înțeleagă, nu să judece; și să ducă mai departe tot ce este valoros din ambele lumi.”, susține interlocutoarea Ordinea Zilei.
Din punctul său de vedere, învățământul medical din România are o bază solidă, construită pe tradiție, pe exigență teoretică și pe oameni dedicați, care au format generații întregi de medici valoroși. „Totuși, în contextul transformărilor profunde din medicina globală, este necesară o reevaluare sinceră și responsabilă a modului în care formăm viitorii profesioniști.”, avertizează tânăra.
Erica Stănescu este de părere că una dintre cele mai vizibile dificultăți este aceea că România duce lipsă de suficienți profesioniști capabili să transmită informația medicală într-un mod accesibil, structurat și ancorat în practica actuală.
„Deși există cadre medicale cu o valoare profesională incontestabilă, experiența lor nu se transpune întotdeauna într-un act educațional eficient. Este un dezechilibru profund resimțit de studenți pentru că ceea ce ar putea fi o sursă de inspirație devine, uneori, o barieră. Iar această ruptură între potențialul profesorului și nevoia reală a studentului afectează încrederea în procesul formativ și, implicit, motivația de a învăța în profunzime.
Programa este adesea densă, fragmentată și centrată pe acumulare cantitativă, nu pe construcția logicii medicale. În primii ani, accentul cade pe detalii greu de prioritizat, fără a fi ancorate într-un sens clinic sau practic, iar literatura recomandată rămâne, din păcate, în multe cazuri neactualizată, dificil de asimilat și învechită.
Am crescut într-o familie în care am fost încurajată încă de la început să citesc în limba engleză și germană. Acest lucru m-a ajutat să înțeleg cât de mult contează modul în care este formulată informația, cât de diferit poate fi parcursul de învățare atunci când conținutul este clar, logic și adaptat nivelului formativ.
Un aspect sensibil, dar necesar de menționat, este legat de sistemul de evaluare, care nu reflectă întotdeauna criterii obiective sau relevante pentru realitatea medicală actuală. Există situații în care notarea nu este în mod real centrată pe gândirea clinică sau pe integrarea informației, ci mai degrabă pe reproducerea mecanică a unor concepte. Persistă, din păcate, practici netransparente și criterii de apreciere care nu respectă pe deplin etica academică. Este un subiect despre care se vorbește prea puțin, dar care, în mod tăcut, demotivează profund și afectează încrederea studenților în echitatea sistemului.
Prin contrast, ceea ce am trăit la Frankfurt, în cadrul Universității Goethe, a fost o experiență care m-a reconectat cu sensul real al procesului de formare: aici, opinia studentului contează. Este ascultată, respectată și integrată în actul educațional. Statutul de student este privit cu demnitate, iar relația dintre profesor și student este una bazată pe încredere, profesionalism și comunicare deschisă.
Cred că România are toate premisele pentru a construi un sistem medical educațional de referință. Dar pentru ca lucrul acesta să devină realitate, este nevoie de mai mult decât schimbări curriculare. Este nevoie de voință instituțională, de formare pedagogică reală pentru cadrele medicale implicate în educație, și, mai ales, de un climat în care integritatea, claritatea și respectul reciproc să fie norme, nu excepții. ”, transmite tânăra.
Plusurile și minusurile învățământului medical din România
Privind în ansamblu, Erica apreciază că parcursul său universitar în cadrul Facultății de Medicină din Iași a fost marcat de experiențe valoroase – atât personale, cât și academice. „Un aspect esențial pentru mine, și pe care îl consider un real avantaj, a fost deschiderea internațională oferită de universitatea noastră. Cu toate opțiunile pe care le aveam, doar UMF Iași mi-a oferit posibilitatea de a alege dintr-un spectru larg de centre universitare din Germania pentru mobilitatea Erasmus, un sprijin concret în direcția unui vis care a început să prindă contur încă din anii de liceu: acela de a cunoaște sistemul medical german și, poate, de a mă forma în interiorul lui. Pe parcursul anilor, am avut șansa să întâlnesc profesori care au văzut în mine potențialul, care m-au încurajat să îmi urmez calea. Fiecare astfel de întâlnire a contat enorm pentru că, în momentele de incertitudine, încrederea unui mentor poate face diferența între stagnare și curaj.”, argumentează interlocutoarea Ordinea Zilei.Un alt punct forte al UMF Iași l-au reprezentat activitățile extracurriculare organizate de societățile studențești, care au completat și echilibrat formarea teoretică. Workshop-urile de chirurgie aplicată, la care a participat inițial ca student dornic să învețe, și mai târziu ca voluntar gata să transmită mai departe ceea ce învățase, au avut un rol fundamental în orientarea sa către medicina practică. La fel, cursuri precum „Cum să îți scrii prima lucrare științifică” au reprezentat pentru ea puncte de plecare reale, deschizătoare de drumuri către o abordare academică matură.De asemenea, congresele studențești și oportunitățile de a susține lucrări științifice în fața colegilor și cadrelor universitare au fost experiențe esențiale pentru dezvoltarea tinerei. Ele oferă spațiu pentru dialog, gândire critică și expunere – trei componente fără de care medicina modernă nu poate exista.Și practica medicală în anii clinici a fost extrem de importantă, Erica având norocul să întâlnească medici dispuși să îndrume și să împărtășească din experiența lor.„Totuși, toate aceste aspecte pozitive sunt, din păcate, adesea umbrite de disfuncționalități sistemice care afectează profund încrederea și motivația studentului.Trăim într-un sistem competitiv, dar nu transparent. Într-un mediu în care munca, deși importantă, nu este întotdeauna apreciată sau recunoscută corect. Relațiile interumane suferă, nu din lipsă de valori, ci din cauza presiunii constante de a obține note mari, de a rămâne la buget, de a supraviețui într-un sistem care își schimbă regulile de la un an la altul, fără o coerență reală.Mai mult, lipsa unui mecanism de feedback autentic din partea studenților, absența unor cadre clare de comunicare cu universitatea și dificultatea tot mai mare a metodelor de evaluare, care pun accent pe memorare, nu pe raționament creează un dezechilibru profund.Se pierde, treptat, sensul real pentru care am ales această profesie. Se uită că medicina este, înainte de toate, o vocație, o artă în slujba vieții, nu un simplu concurs academic.Și în acest context, trebuie spus cu sinceritate că, dincolo de structurile administrative, și oamenii pot deveni parte a problemei atunci când renunță la empatie, la solidaritate, sau când permit, prin pasivitate, perpetuarea unor practici nedrepte.În ciuda tuturor acestor dificultăți, rămân recunoscătoare pentru ce mi-a oferit această facultate: pentru oamenii care au crezut în mine, pentru ocaziile care mi-au deschis drumul și pentru fiecare pas care m-a format, chiar și atunci când nu reușeam să văd lumina de la capătul tunelului.”, completează interlocutoarea Ordinea Zilei.
Experiențele trăite au ajutat-o să înțeleagă ce fel de medic vrea să devină
Oamenii pe care i-a întâlnit de-a lungul pregătirii sale de până acum i-au oferit lecții importante care o vor ajuta să evolueze așa cum își dorește.
Erica subliniază că, în cadrul acestui stagiu de pregătire urmat în Germania, cea mai importantă lecție pe care a învățat-o nu a fost despre practica medicală, ci „despre sens, despre acel tip de transformare care nu se întâmplă brusc, ci se așază în timp, odată cu fiecare pas făcut în afara zonei de confort, cu fiecare tăcere într-o limbă străină, cu fiecare întrebare pusă, chiar și atunci când vocea tremură.”
Experiențele trăite i-au dovedit faptul că a fi parte dintr-un sistem medical atât de riguros precum cel german este o onoare, dar și o probă de maturitate.
Pe parcursul perioadei petrecute în Germania, interlocutoarea Ordinea Zilei s-a confruntat cu nevoia de a se redefini profesional, cultural, uman. A învățat să asculte din nou, să observe și să nu presupună. De asemenea, a învățat să integreze standarde, dar fără să uite cine este și de unde vine. Și astfel a înțeles că adaptarea nu este o simplă ajustare, ci o formă de asumare profundă a propriei identități.
„Însă ceea ce mi-a oferit această stabilitate interioară și claritate în acest proces nu a fost o întâmplare. A fost formarea solidă pe care am primit-o la Iași. A fost întâlnirea, poate la momentul cel mai potrivit, cu oameni care nu doar m-au învățat medicină, ci m-au ajutat să înțeleg ce fel de medic îmi doresc să devin.”, nuanțează Erica Stănescu.
„Părinții sunt mentorii mei de o viață”
Erica s-a născut în Ploiești, iar bazele personalității sale au fost puse într-o familie în care medicina a fost o constantă. Părinții săi sunt amândoi medici, astfel că s-a format într-un mediu cu literatură de specialitate, cu răbdare, cu explicații din propria lor experiență medicală, cu empatie, dar mai ales cu încredere. „Niciodată nu m-au împins, dar întotdeauna m-au susținut. Au fost acolo în liniște, ca repere de echilibru și generozitate. Părinții sunt mentorii mei de o viață”, subliniază interlocutoarea Ordinea Zilei.
CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Simona Stănescu, medicul care învață oamenii cum să-și recupereze starea de bine
Tânăra se consideră norocoasă pentru că cei care i-au oferit viață, i-au oferit, în același timp, un exemplu viu despre cum trebuie trăită Medicina: cu rigoare, dar și cu inimă.
Prin urmare, faptul că acum se pregătește pentru o carieră de medic nu este o pură întâmplare, admiterea la o facultate de profil nefiind o alegere bruscă, ci mai degrabă un drum care s-a conturat firesc, dintr-o succesiune de pasiuni cultivate cu răbdare și consecvență, încă din copilărie.
„Totul a început în orașul meu natal, Ploiești, unde am urmat un profil de matematică-informatică la Colegiul Național „Mihai Viteazul” , un mediu exigent, analitic, care mi-a cultivat de timpuriu rigoarea, logica și respectul pentru exactitate.
Am fost mereu o persoană hotărâtă, care și-a urmat cu seriozitate pasiunile. Încă de la cinci ani am început să învăț limba germană, iar astăzi, după aproape două decenii, continui să o perfecționez. A fost, poate fără să știu la început, o investiție care avea să-mi deschidă orizonturi mult mai largi decât mi-aș fi imaginat.
Primul contact cu biologia l-am avut în clasa a V-a, cu doamna profesoară Pîrvu, cea care avea să devină un mentor veritabil în anii de liceu și una dintre persoanele care mi-au trezit fascinația pentru lumea vie. Sub îndrumarea dânsei, biologia nu era doar un obiect de studiu, era o aventură „vie”. M-a învățat să gândesc schematic, să-mi imaginez structuri și mecanisme, să anticipez logic procese care, peste ani, aveau să prindă sens în anii preclinici ai facultății de medicină.
În clasa a VII-a a apărut o nouă pasiune: chimia. Doamna Morcovescu a fost cea care mi-a deschis prima dată această lume, iar în anii de liceu, parcursul meu în chimie a fost luminat de întâlnirea cu doamna profesoară Marin – o figură de referință în devenirea mea, nu doar ca elevă, ci și ca om. Dânsa nu mi-a fost doar profesor, ci model autentic de caracter, de echilibru și de eleganță intelectuală.
Prin felul în care preda, dar mai ales prin felul în care se purta, mi-a transmis o lecție despre rigoare, dar și despre delicatețe. M-a învățat că excelența nu este niciodată zgomotoasă, ci se construiește în liniște, cu perseverență, cu răbdare și cu respect față de celălalt.”, își amintește interlocutoarea Ordinea Zilei.
Pasiunea pentru limba germană a condus-o către medicină
Făcând o analiză a tot ceea ce i s-a întâmplat până acum, Erica a ajuns la concluzia că totul a pornit, de fapt, de la o pasiune care nu avea legătură directă cu medicina – pasiunea pentru limba germană. „A fost punctul de plecare care m-a condus, treptat, spre dorința de a înțelege în profunzime științele vieții, de a citi surse internaționale, de a învăța într-un alt registru cultural. O curiozitate care, pas cu pas, s-a transformat într-o vocație.”, apreciază tânăra.
Faptul că a ales să urmeze profilul matematică-informatică la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești a reprezentat un pas firesc pentru cineva pasionat de rigoare, de logică și de construcția clară a ideilor.
Perioada liceului a fost una solicitantă, cu un parcurs academic exigent și un Bacalaureat dintre cele mai dificile, dar, mai presus de orice, a fost o etapă plină de oameni excepționali, care au avut un impact profund asupra formării sale. „Iar pentru această atmosferă, un merit important îi revine domnului director Țaga, sub coordonarea căruia liceul și-a păstrat prestigiul, dar mai ales un climat în care elevii au fost încurajați să-și depășească limitele, fără teamă, dar cu demnitate. A fost un cadru în care performanța nu era impusă, ci cultivată.
Am avut privilegiul de a-l avea ca diriginte pe domnul profesor Lumezeanu, profesor de fizică, o prezență calmă, echilibrată, un om care ne-a ghidat discret, dar cu multă grijă, pe un drum deloc ușor.
Matematica a avut un loc special în parcursul meu. Îi datorez recunoștință domnului profesor Vasile, un om exigent, dar cu un umor subtil, care știa exact când să ne provoace și cui să arunce o întrebare care cerea curaj, răbdare și gândire profundă. Era felul său de a ne forma în tăcere, prin provocări alese cu grijă. Tot aici aș dori să o menționez pe doamna profesoară Cîrnici, din gimnaziu, dar și pe domnul Căpătoiu cei care mi-au pus primele baze în geometrie și analiza matematică și care m-au învățat ce înseamnă să construiești logic, dar și cu răbdare.
În zona informaticii, am avut parte de două repere importante: domnul profesor Cernea, care m-a învățat să gândesc dincolo de coduri și algoritmi, să caut aplicabilitatea reală a ceea ce învățam și, mai ales, doamna profesoară Dicu, care mi-a fost mai mult decât un dascăl: un mentor, o prietenă apropiată, o formatoare atentă. Competențele digitale necesare deprinse au reprezentat baza fără de care nu aș fi reușit să îmi susțin cu încredere prezentările la congresele europene de până acum.
Limba engleză a fost, inițial, o provocare, dar a devenit treptat o resursă importantă. Doamna profesoară Lăptucă mi-a oferit structură, iar domnul profesor Preda, cu o răbdare extraordinară și cu simțul realității, a reușit să-mi cultive gustul pentru o limbă pe care nu o îndrăgisem din prima. Le sunt recunoscătoare pentru echilibrul și încrederea construite pas cu pas.
Limba germană, însă, a fost pentru mine un fir roșu încă din copilărie și în liceu, această pasiune s-a concretizat prin participări la olimpiade și, în clasa a IX-a, la etapa națională, sub coordonarea doamnei profesoare Octavia Popescu. Totuși, adevărata maturizare a venit mai târziu, sub îndrumarea doamnei prof. univ. Vrabie, o prezență distinsă, care mi-a oferit nu doar o înțelegere profundă a limbii germane, ci și încrederea că o pot duce cu mine oriunde, chiar și în Frankfurt, unde astăzi studiez.
Limba română, deși un obstacol real în drumul către Bacalaureat, a fost depășită datorită unei prietenii rare și prețioase: Cristina Muntean, profesoară de română în Mizil, mi-a fost sprijin, mentor și însoțitor într-un drum care părea, la un moment dat, imposibil. Datorită ei, am înțeles că limba română nu e doar o probă de examen, ci o cheie către înțelegerea subtilă a ideilor și a emoțiilor.
Liceul a fost, în fond, un mozaic de oameni frumoși, exigenți, dar calzi, care m-au format discret, în feluri pe care le port cu mine astăzi, cu respect și recunoștință.
A fost locul unde rigurozitatea științelor exacte s-a împletit cu sensibilitatea cuvântului, unde am fost provocată să gândesc, să simt și să cresc. Și mai ales, a fost începutul unui drum pe care îl urmez astăzi cu asumare și speranță.”, consideră Erica.
Un mentor adevărat nu modelează doar gândirea medicală, ci și caracterul
Etapele care au urmat după aceea au contribuit fundamental la formarea sa, iar mentorii au fost atât o prezență valoroasă, cât și o condiție a pregătirii sale autentice, având în vedere că mentorul nu este doar cel care transmite cunoștințe, ci și cel care îți oferă repere, îți insuflă rigoare, curaj și, poate cel mai important, încredere în forțele proprii.
„Domnul profesor Florin Mitu, medic cardiolog și internist la Spitalul de Recuperare din Iași, este și va rămâne una dintre prezențele definitorii ale parcursului meu profesional. Nu doar pentru că m-a introdus în universul vast și fascinant al cardiologiei, ci mai ales pentru felul în care, prin atitudinea sa, mi-a oferit un model autentic de demnitate profesională, rigoare științifică și profunzime umană.
Am avut privilegiul să lucrez sub îndrumarea domnului profesor timp de un an, un an esențial, și pot spune cu sinceritate că ceea ce aplic astăzi în Germania, aplic cu gândul la ceea ce am învățat în prezența sa. Este omul căruia îi rămân profund devotată.
Alături de domnul profesor Florin Mitu, dr. Cristina Adam, medic cardiolog la același spital, mi-a oferit, prin echilibru și modestie, o altă lecție esențială: că adevărata performanță profesională este aceea care caută încredere și rezultate.
În anul III, am avut bucuria să întâlnesc profesori care mi-au devenit repere în gândire: domnul profesor Danciu, cu o logică medicală impecabilă și un respect profund pentru detaliu; domnul dr. Ianole, care a transformat pentru mine morfopatologia într-un limbaj viu, coerent și aplicabil clinic; și doamna dr. Zota, care mi-a dezvăluit complexitatea și precizia farmacologiei, o disciplină care astăzi, într-un sistem atât de standardizat ca cel german, își arată pe deplin valoarea.
Fără sprijinul și dedicarea acestor oameni, nu aș fi avut claritatea, răbdarea sau forța interioară să fiu aici, unde sunt. Le datorez nu doar ceea ce știu, ci ceea ce am devenit profesional.”, detaliază tânăra.
Erica și-a început drumul în radiologie devreme, la finalul primului an de facultate, într-un moment în care imagistica începea să o fascineze prin complexitate și precizie. „Atunci am întâlnit-o pe doamna doctor Cleo Dăncescu, medic primar radiolog la Spitalul General CF din Ploiești, un profesionist desăvârșit, dar mai presus de toate, un om cu o capacitate rară de a deschide drumuri, de a transmite o pasiune mai departe. A fost prima care mi-a oferit timpul, spațiul și încrederea de care aveam nevoie pentru a-mi descoperi vocea profesională. De-a lungul anilor, am petrecut alături de doamna doctor numeroase ore de observație, dialog și studiu, nu doar în vacanțe, ci ori de câte ori aveam ocazia. A devenit pentru mine un reper profesional, dar și un sprijin apropiat, o prietenă desăvârșită.
Această relație s-a transformat în colaborări științifice reale, desfășurate alături de dr. Dancescu, mama mea – dr. Stănescu și echipa Spitalului CF Ploiești, având onoarea de a prezenta lucrări încă din anii de formare. De aici, parcursul a căpătat un contur internațional: am fost acceptată de două ori sa reprezint vocea studenților romani la Congresul European de Radiologie (ECR), una dintre cele mai mari manifestări științifice în domeniu, iar în 2024 am primit invitația onorantă de a fi prima studentă care prezintă în cadrul Congresului Național de Radiologie din România, un moment de profunzime profesională și emoțională, dar si de mândrie , datorită susținerii constante a doamnei profesor dr. Gheonea (UMF Craiova ) , căreia îi port recunoștință sinceră.
Ulterior, am avut șansa de a prezenta în contexte internaționale, precum Italia, și de a participa activ la congresele germane, consolidând astfel o viziune europeană asupra unei specialități care continuă să mă inspire.”, explică interlocutoarea Ordinea Zilei.
Erica mărturisește că toate aceste întâlniri fericite pe care le-a avut de-a lungul formării sale i-au permis să înțeleagă că un mentor adevărat nu modelează doar gândirea medicală, ci și caracterul. „Lecția fundamentală pe care am primit-o este că, indiferent cât de departe ajungem, formarea noastră rămâne legată de acei oameni care ne-au învățat să fim demni, consecvenți și generoși cu ceea ce știm. Iar aspirația mea este ca, într-o zi, să pot deveni pentru alții ceea ce mentorii mei au fost pentru mine: o prezență care inspiră, ghidează și deschide drumuri cu discreție și încredere.”, afirmă tânăra.
Medicina nu este doar o profesie, este o vocație
Pentru cei care acum sunt la început de drum și iau în calcul posibilitatea de a da admitere la Medicină, interlocutoarea Ordinea Zilei are câteva sugestii. Tânăra apreciază că unul dintre cele mai importante lucruri în perioada liceului este să înveți să te cunoști cu adevărat, să fii atent la ce te pasionează, la ce îți stârnește curiozitatea, la ce te face să simți că ai un sens mai profund în ceea ce faci. Totodată, ea atrage atenția că medicina nu este doar o profesie, ci o vocație, iar medicii cu adevărat dedicați sunt, de cele mai multe ori, oameni care și-au descoperit devreme o pasiune aparte pentru cunoaștere, pentru oameni, pentru sens.
„De aceea, sfatul meu pentru orice licean care se gândește la acest drum este să nu ia decizia doar din dorința de a răspunde unei așteptări externe sau din idealism pur, ci să caute contactul real cu lumea medicală.
Ar fi ideal ca elevii interesați să fie încurajați să viziteze spitale, să participe la discuții cu medici, să înțeleagă ce presupune cu adevărat această carieră, dincolo de admirația firească pentru halatul alb.
Viața de medic înseamnă sacrificiu, reziliență, responsabilitate profundă, dar și o împlinire pe care puține profesii o oferă. Tocmai de aceea, este important ca alegerea să fie una asumată, luminată de claritate și de sinceritate față de sine.”, completează Erica.
În opinia sa, „rolul medicului în societate este, în esență, unul de responsabilitate profundă , nu doar față de viața pacienților, ci și față de echilibrul și sănătatea comunității în care trăiește. Medicul nu este doar un tehnician al corpului uman; este și un sprijin emoțional, un traducător al speranței, un reper în momentele de vulnerabilitate.”.
Din păcate, realitatea din România este una dureroasă: statura simbolică a medicului în societate pare să decadă pe măsură ce trece timpul, iar respectul este adesea înlocuit de suspiciune, admirația de neîncredere, iar sprijinul sistemic de birocrație și neputință. „Contrastul este evident atunci când privim sisteme precum cel german, unde medicul este văzut cu admirație și considerație, iar actul medical este înțeles, susținut și protejat, nu doar de pacienți, ci și de întreaga structură instituțională. În Germania, sistemul sprijină medicii în formare, le oferă resurse, continuitate și spațiu real pentru dezvoltare profesională.
CITEȘTE ȘI: Lecția de sănătate. Dr. Daniela Balauru și dr. Mariana Stroe explică de ce este recomandată vaccinarea anti HPV
În România, îmi doresc din suflet ca medicii să fie recunoscuți pentru munca lor continuă, pentru anii întregi de studiu, pentru faptul că formarea unui medic nu se încheie nici după 12 ani de studii și rezidențiat. Este un proces de învățare permanent, un efort susținut care nu încetează niciodată.
Un medic nu are voie să rămână în urmă, iar pentru asta are nevoie de sprijin, încredere și recunoaștere. Pentru că acolo unde se respectă medicul, se respectă viața.”, atrage atenția interlocutoarea Ordinea Zilei.
„Îmi doresc să îmi pot desfășura activitatea într-un loc în care munca este apreciată”
Aflată aproape de debutul anului V de facultate, Erica Stănescu consideră că se află într-o etapă de formare și explorare profundă, atât profesională, cât și personală. Tânăra crede că nu a ajuns încă la momentul în care să ia o decizie definitive legată de traseul său profesional, tocmai pentru că își dorește să cunoască mai multe sisteme medicale din interior, să le înțeleagă nu doar din punct de vedere organizațional, ci și uman, valoric și cultural.
Sistemul medical german, în care are ocazia să se formeze în prezent, i-a oferit deja o imagine clară asupra a ceea ce înseamnă structură, predictibilitate și posibilitatea unei evoluții sigure într-un domeniu precum medicina. Interlocutoarea Ordinea Zilei simte că este un spațiu în care performanța este posibilă și unde există o coerență între efort, recunoaștere și oportunitate.
Totuși, se declară deschisă și către alte sisteme, precum cel elvețian sau austriac, pe care le privește cu interes tocmai datorită echilibrului între calitatea actului medical și respectul pentru profesie.
„Ideea de a profesa în România este, în mod onest, mai degrabă una încărcată emoțional, decât una rațional construită. Este firească legătura cu locul în care m-am format, cu oamenii dragi, cu limba și cultura mea. Dar când vine vorba despre decizia de a începe un rezidențiat, mai ales într-un domeniu chirurgical –, intervin alte întrebări, legate de infrastructură, de perspective reale de dezvoltare, de climatul profesional și de felul în care este privit și sprijinit statutul unui rezident.
Pentru mine, un factor esențial în alegerea locului în care îmi voi construi cariera este calitatea mediului în care pot lucra cu plăcere, cu sens și cu demnitate. Îmi doresc să îmi pot desfășura activitatea într-un loc în care munca este apreciată, în care există respect reciproc între generații, în care competența este recunoscută, nu contestată.
Așadar, răspunsul sincer este că sunt încă în căutarea acelui loc care nu doar să mă accepte, ci să mă provoace să cresc, să mă valorizeze și să-mi permită să contribui cu tot ce pot oferi , profesional, dar și uman”,precizează tânăra.
CITEȘTE ȘI: Lecția de sănătate. Prin utilizarea în exces a antibioticelor, omul pierde războiul cu infecțiile
Vrea să ofere din ceea ce a primit ea și să contribuie la formarea altor medici
În dialogul purtat cu Erica Stănescu, am rugat-o să-mi spună care sunt marile dorințe ale unui tânăr aflat la început de drum. A răspuns direct, subliniind faptul că toate aceste dorințe nu se rezumă doar la o reușită profesională, ci privesc mai larg: formarea unei identități medicale solide, construirea unui echilibru interior și dorința sinceră de a aduce valoare în comunitatea căreia îi aparține.
„Pentru mine, una dintre cele mai importante dorințe este aceea de a găsi specializarea care să mă reprezinte cu adevărat , aceea care să-mi pună în valoare rigoarea, curiozitatea și sensibilitatea. Îmi doresc să devin un medic stăpân pe propriile emoții, atent la detalii, dar și capabil să vadă imaginea de ansamblu.
Mi-am propus să fiu un clinician bine format, chiar dacă traseul meu va include poate și o latură paraclinică. A fi un medic complet nu înseamnă doar a trata, ci și a înțelege profund, atât omul din fața ta, cât și știința care stă în spatele fiecărei decizii.
Totodată, îmi doresc să fiu un om care inspiră, prin felul în care muncește, prin felul în care învață și prin felul în care comunică. Cred în valoarea științei, a inovației și a deschiderii către tehnologie, dar și în nevoia permanentă de echilibru uman și empatie.
Știu că la finalul facultății nu suntem încă formați pe deplin. Dar cred că este realist și necesar să ne dorim să fim recunoscuți în comunitatea medicală și academică ca oameni implicați, onești și dedicați unui ideal profesional.”, subliniază tânăra.
Totodată, mărturisește că mai are o dorință foarte mare și anume aceea de a se implica, la rândul său, în formarea altora. „Să devin, poate într-o zi, un mentor, așa cum eu însămi am avut privilegiul de a întâlni în anii de formare. Pentru că formarea autentică nu se încheie niciodată , ea continuă prin ceilalți.”, nuanțează Erica.
Un mesaj pentru România
Pentru Erica, anul petrecut în Germania a fost un moment de cotitură, nu doar în parcursul său profesional, ci și în cel uman. „A fost anul în care am învățat, poate pentru prima dată cu adevărat, cine sunt în absența oricărui confort familiar. Am descoperit în mine resurse nebănuite, noi pasiuni și direcții care merită explorate cu maturitate și consecvență.”, arătă tânăra.
În prezent, radiologia s-a conturat tot mai ferm ca direcție profesională, iar radiologia intervențională i-a trezit un sentiment de încredere, dar și o provocare profundă: aceea de a integra componenta tehnică și abilitățile practice într-o specialitate tot mai aproape sufletului meu.
În același timp, cardiologia intervențională a devenit un teritoriu care o provoacă și o inspiră. „Nu exclud nicio direcție, ci, dimpotrivă, îmi doresc să am timpul și șansa de a le aprofunda pentru a alege cu discernământ ceea ce mă definește cu adevărat.
Peste cinci sau zece ani, îmi doresc să fiu nu doar un profesionist sigur pe sine, ci și un om care inspiră, care contribuie activ în comunitatea medicală și științifică. Visez la o carieră construită temeinic, în care să pot continua să particip la congrese, să mă implic în proiecte de cercetare și, poate, să dau mai departe pasiunea mea, sub forma unei implicări academice. Un drum parcurs cu demnitate, claritate și bucurie și nu în ultimul rând, cu recunoștință față de cei care m-au format.
Cât despre România — rămâne acasă. Însă, realist vorbind, îmi doresc un cadru în care efortul să fie apreciat, munca respectată și tinerii susținuți. Deocamdată, cred că formarea mea trebuie să continue într-un mediu care oferă siguranță, infrastructură și viziune. Germania este un astfel de exemplu. Poate și Elveția, poate Austria. România ar putea fi , dar doar dacă va avea curajul să investească serios în oameni, nu doar în cifre.
Cred că fiecare tânăr își dorește, în taină, să poată practica medicina acasă. Întrebarea este: va deveni România un loc în care aspirațiile pot deveni realitate și nu doar promisiune?”, concluzionează Erica Stănescu.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Arhiva Personală
