Dr. Simona Stănescu este medic primar și coordonează Compartimentul de Recuperare Medicală din cadrul Spitalului General CF Ploiești. Are în jurul său o echipă frumoasă, alături de care muncește zilnic. Se simte apropiată de acești oameni, pe care nu-i vede doar ca pe niște colegi. Privind din afară, îți dai seama că între cei care fac parte din grupul compact de la „recuperare” există legături foarte strânse, legături formate în mulții ani de muncă în slujba pacientului. De altfel, medicul își împarte timpul între familia de acasă și cea de la locul de muncă, mare parte din viața sa fiind legată de spitalul în care activează din anul 1999. Dr. Simona Stănescu a crescut profesional și s-a dezvoltat odată cu unitatea medicală din Ploiești, fiind martoră la toate transformările pe care Spitalul General CF Ploiești le-a trecut în ultimele două decenii și jumătate.
Optimismul o caracterizează cel mai bine pe Simona Stănescu. Medicul a învățat din fiecare lecție pe care a trăit-o, iar acest lucru a ajutat-o ca atunci când se prezintă în fața pacienților să le dăruiască și lor din energia ei, din voința de care avem nevoie fiecare dintre noi pentru a putea trece peste anumite momente. Pentru un specialist în recuperare o astfel de atitudine reprezintă un mare plus, fiind un stimul important pentru bolnav.
Se spune despre oameni că sunt suma tuturor experiențelor trăite, a învățăturilor primite, de aceea este important ca pentru a o descoperi pe Simona Stănescu să-i aflăm povestea.
Atunci când am cunoscut-o, avea în față o listă cu numele celor pe care trebuia să-i programeze la tratament. Pacienți mulți, locuri puține, așa că medicul făcea adevărate „calcule matematice” pentru a reuși să-i ajute pe toți.
De altfel, Matematica a fost o constantă în viața sa, în perioada liceului dorindu-și să dea admitere la Cibernetică, dar un extemporal a determinat-o ca, la jumătatea clasei a XI-a, să-și schimbe cu totul opțiunea.
CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Diana Turcu, medicul care tratează inimi
Un „eșec” la Matematică a împrins-o spre Medicină

Acum când rememorează episodul de atunci o face cu zâmbetul pe buze, dar la vremea respectivă a fost un pas important care avea să-i marcheze întreaga viață. „Medicina nu a fost alegerea mea de la început. Îmi doream să merg la Cibernetică, dar o întâmplare m-a făcut să aleg cu totul altă cale. Eram la Liceul Mihai Viteazul, la profilul Matematică – Fizică și îl aveam profesor la clasă pe domnul Răileanu. Într-o zi a venit la oră și ne-a dat extemporal la Analiză Matematică. Impresia mea a fost că nu am făcut mare lucru și că o să iau nota cinci. Am fost dezamăgită că nu am performat așa cum îmi doream și m-am dus acasă și i-am spus mamei că eu nu mai merg la Cibernetică. Prietena mea se pregătea pentru Medicină și am rugat-o să-mi dea caietele ei de la pregătire pentru a învăța și eu. Timp de o lună am învățat după caietele ei. Între timp, domnul Răileanu nu ne-a adus lucrările și nu știam ce notă am luat. Mama, văzând că sunt interesată, mi-a făcut loc să pot merge la pregătire la Biologie, la doamna profesoară Petrescu. A avut doamna profesoară un mod de a-mi explica Biologia de m-a determinat să-mi dau seama că îmi place foarte mult. A lucrat cu mine matematic, m-a adus exact în zona în care îmi era mie cel mai bine să fac legături logice. Cert este că m-a cucerit și mi-am dat seama că eu pot urma acest drum. După o lună a venit și domnul Răileanu cu lucrările, iar nota mea era nouă.”, povestește amuzată dr. Simona Stănescu.
Se poate spune că spre Medicină a împins-o ambiția.
În anul 1986 a dat admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și a intrat „din prima”. În timpul facultății a luat în calcul mai multe specialități, dar după Rezidențiat tot instinctul a fost cel care avea să o trimită pe drumul profesional care i se potrivea cel mai bine.
Stagiile și le-a făcut alături de unii dintre cei mai buni profesioniști din Prahova, la fostul Spital Petrolul. De asemenea, s-a pregătit în Medicină Internă în cadrul Policlinicii Praga, acolo unde a avut-o ca îndrumătoare pe dr. Cristina Andrei, cu care a rămas prietenă.
CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Daniela Balauru, medicul care vrea să le redea pacienților optimismul și încrederea în viață
Pentru concursul de Rezidențiat a învățat mult, deși trecea prin momente grele în plan personal, mama sa fiind grav bolnavă. Rezultatul obținut la examen a fost unul foarte bun, reușind să obțină poziția 134. Practic, locul pe care îl avea îi permitea să opteze pentru orice specializare, dar îi intrase în cap ideea că trebuie să plece din țară, așa că a decis să se îndrepte către ramura care îi oferea posibilitatea să se pregătească pentru un astfel de pas. Oscila între ATI și Recuperare, dar în cele din urmă alegerea sa a fost varianta doi.
„Am avut un sentiment de înstrăinare înfiorător”
Odată început Rezidențiatul, au fost demarate și pregătirile pentru plecarea în Statele Unite. S-a apucat de învățat serios după manualele americane, lucru ce avea să o ajute enorm pe tot parcursul său profesional. De asemenea, în patru luni și-a sedimentat foarte bine cunoștințele de engleză, reușind să treacă peste testele de limbă obligatorii într-un astfel de demers. A dat examenele necesare, obținând recunoașterea diplomei de medic în Statele Unite, primind ulterior oferte de interviuri de la trei spitale din SUA: unul era în New York, al doilea în Cleveland și al treilea în Washington.
Totul s-a petrecut într-o perioadă în care tehnologia nu era atât de avansată. Cum nu exista e-mail, corespondența cu instituțiile americane a purtat-o prin…scrisori.
CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Mihaela Popescu, medicul pentru care profesia este o vocație nobilă
Pe 4 decembrie 1997, cu o valiză și cu 800 de dolari a luat drumul Americii. Zborul către SUA a fost cu escală la Paris, așa că pentru câteva ore a fost turist prin capitala Franței. Era prima ei ieșire din țară, nu știa foarte multe despre lumea către care se îndrepta, avea doar un mare bagaj de vise pe care dorea să și le împlinească. Și foarte mult curaj! Nu orice persoană ar fi putut alege să facă un astfel de pas pentru care ai nevoie de o doză de aventură, dar și de curaj.
Ajunsă în America a susținut rând pe rând fiecare dintre interviurile programate, le-a trecut, dar experiențele trăite pe teritoriul „făgăduinței” au făcut-o să conștientizeze că nu poate trăi singură printre străini. „Am avut un sentiment de înstrăinare înfiorător”, își amintește interlocutoarea Ordinea Zilei.
CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Emil Dincă, medicul care tratează trupuri și liniștește suflete
A revenit acasă, și-a rescris toate planurile și s-a repliat astfel încât să învețe cât mai mult pentru a face performanță în țara sa.

Nu regretă niciun moment din experiența americană, subliniind faptul că tot ceea ce a trăit și a învățat atunci a ajutat-o pe tot parcursul carierei de medic.
„Trebuie să recunosc faptul că nu facultatea m-a format, ci tot ceea ce am învățat din cărțile americane. Parcurgerea lor îți formează altă gândire, te ajută să vezi altfel lucrurile. Nu am regretat niciun moment că mi-am echivalat diploma, pentru că mi-am deschis orizonturile și acum încerc să integrez partea de Medicină Internă cu partea de Recuperare. Aici nu faci numai Recuperare. Aici trebuie să știi câte puțin din fiecare. Descoperim multe alte afecțiuni de care pacienții nu știau, fiind necesară o colaborare strânsă cu colegii de alte specialități. Ai foarte multe lucruri pe care tu, ca medic, le poți face, dar trebuie să vrei. Nu-mi depășesc competența, dar când văd ceva și știu că pot ajuta, îmi chem colegii, ne sfătuit, ne gândim la soluții pentru pacientul respectiv”, explică interlocutoarea Ordinea Zilei.
CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Spitalul General CF Ploiești, unitatea medicală care de 17 ani nu are niciun fel de datorii
Și-a reluat pregătirea în cadrul Rezidențiatului, alături de medicul Tudor Sbenghe, de la Spitalul Universitar de Urgență București. Ne spune despre mentorul său că l-a apreciat foarte mult și că a avut cu el o comunicare extraordinară. A fost persoana care a ajutat-o să înțeleagă exact rolul specialității pe care și-o alesese și să conștientizeze importanța ei.
Lucrează din 1999 la Spitalul General CF Ploiești

Odată finalizată această etapă a urmat angajarea sa la Spitalul General CF Ploiești. La jobul acesta a ajuns printr-o conjunctură fericită, aflând întâmplător că se caută medic pe specialitatea pe care ea o avea. Și-a depus dosarul, a susținut concursul și din anul 1999 face parte din echipa acestei unități medicale.
„M-am angajat aici în anul 1999. La spitalul acesta eu am trecut prin toate etapele. Am crescut și m-am maturizat alături de niște oameni extraordinari, care m-au ajutat și m-au sprijinit întotdeauna. Vreau să-i amintesc aici pe doctorul Ioan Dincă, pe doctorul Mihai Chirică, directorul spitalului la vremea respectivă. Eram tânără, abia ieșită din Rezidențiat și am avut o susținere importantă din partea colegilor. În astfel de etape ești nesigur, nu ai experiență. Eu am avut norocul de a mă bucura de suportul lor. Pot să spun că de atunci în acest spital era un colectiv extraordinar, un colectiv cu care puteai discuta. La angajarea mea, doamna manager Georgeta Rădulescu era la Resurse Umane. Îmi aduc aminte că m-a ajutat foarte mult, m-a sprijinit, m-a încurajat. Pentru cineva aflat la început de drum este important să întâlnească astfel de oameni. O altă etapă importantă în istoria acestui spital a fost venirea doctorului Irinel Totolici, care a știut să ne organizeze și care ne-a scos dintr-o monotonie în care intrasem. Este un organizator extraordinar, are acel spirit de lider”, subliniază dr. Simona Stănescu.
CITEȘTE ȘI: Spitalul General CF Ploiești are plan de investiții și vrea să treacă la următorul nivel
Compartimentul de Recuperare Medicală include o echipă formată din șapte oameni, alături de medic fiind trei asistente- Liana Nicolescu, Viorica Stătescu și Simona Badea – care lucrează în baza de tratament, un kinetoterapeut – Alexandra Coman Alexandra, un maseur – Dan Nițulescu și o asistentă medicală pe secție – Luiza Bondor. „Echipa noastră este „educată” pe aceleași principii ca întreg colectivul spitalului. Ne ajutăm între noi, ne sprijinim, suntem un întreg. Interesul nostru comun este interesul pacientului, binele acestuia”, punctează medicul.

Atunci când a preluat Compartimentul de Recuperare Medicală din cadrul Spitalului General CF Ploiești exista o aparatură pe care oricine o putea încadra în categoria „exponatelor de muzeu”. Totul era vechi, nu se făcuseră niciun fel de renovări, așa că dr. Simona Stănescu a început să caute soluții. La vremea respectivă exista doar baza de tratament, restul fiind dezvoltat ulterior.
Perseverența sa și dorința de a dezvolta locul în care activează au făcut să beneficieze de sponsorizări, care i-au permis să doteze compartimentul așa cum și-a dorit, astfel încât să corespundă nevoilor actuale ale pacienților.
CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Spitalul General CF Ploiești, dovada clară că se pot oferi și la stat servicii la fel de bune ca în sistemul sanitar privat
În Recuperare, este foarte importantă partea de kineto
Dr. Simona Stănescu amintește faptul că pacienții care se adresează compartimentului pe care îl coordonează sunt de toate vârstele, cu afecțiuni diverse, dar are un sfat important pentru ei, atrăgând atenția că în recuperare este extrem de importantă partea de kineto. „Noi preluăm patologii diverse, dar oamenii trebuie să știe că nu putem face minuni. Mulți dintre ei vin la noi și spun să îi scăpăm de durere. Ceea ce ar trebui să știe este că pentru a nu avea astfel de episoade este foarte importantă prevenția. De asemenea, în cazul în care ajung să dezvolte o afecțiune este important să învețe să se ajute, după tratamentul nostru, și singuri. Este importantă prevenția, dar și activitatea bolnavului după tratament. Este vital să continue programele de kineto învățate în timpul internărilor, în baza de tratament. Sunt uimită să constat că vin la noi pacienți de 25-30 de ani care prezintă afecțiuni pe care cu ani în urmă le descopeream la persoane aflate la vârste mult mai înaintat, stilul de viață fiind un factor decisiv în apariția lor. Așteaptă de la noi să îi scăpăm de durere, dar după, partea de kineto este complet ignorată. Noi nu putem obține rezultate singuri, avem nevoie colaborarea și înțelegerea pacientului .”, avertizează medicul.

Dr. Simona Stănescu crede foarte mult în profilaxie și vrea ca și oamenii să conștientizeze importanța acesteia. În opinia sa, este vital ca românii să învețe lucruri care să-i ajute să-și păstreze sănătatea și care să le ofere posibilitatea de a-și recupera starea de bine. De altfel este și rolul pe care și l-a asumat.
CITEȘTE ȘI: Spitalul General CF Ploiești este singura unitate medicală de stat din Prahova care oferă Îngrijiri Paliative. Calitatea serviciilor este superioară celei din privat
În atenția pacienților
Spitalul General CF Ploiești este deschis pentru toată lumea. Orice persoană asigurată poate beneficia aici de servicii medicale pe baza unui bilet de trimitere. ATENȚIE! Spitalul General CF Ploiești nu este unitate medicală de urgență!
Persoanele care vor să se trateze la Spitalul General CF Ploiești trebuie să știe că se merge foarte mult pe programări, pacienții putând să facă lucrul acesta apelând telefonic spitalul (Tel. Centrala: 0244.587.371 | 0244.552.061 | 0244.545.181 ). Prin centrala spitalului, pot solicita interiorul secției la care doresc să ajungă.
De asemenea, pentru spitalizarea continuă (internarea pe pat), în cadrul secțiilor de MEDICINĂ INTERNĂ, pacienții se pot prezenta, FĂRĂ PROGRAMARE, la CAMERA DE GARDĂ a spitalului, unde vor fi consultați de către medicul de gardă din ziua respectivă.
Documentele necesare prezentării la internare:
- Cartea de identitate
- Cardul de sănătate sau adeverință înlocuitoare
- Bilet de trimitere
- Adeverință de salariat cu precizarea numărului de zile de concediu medical pe ultimele 12 luni
- Cupon de pensie
Informații mai multe se găsesc pe site-ul unității medicale.
Ordinea Zilei va continua prezentarea activității derulate de Spitalul General CF Ploiești, aducând în prim-plan cadrele medicale care activează aici, dar și serviciile pe care unitatea le pune la dispoziția pacienților. Este un demers jurnalistic menit să-i îndrepte pe oamenii aflați în suferință către un spital de încredere, unde personalul medical îi poate ajuta să se vindece.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Ștefania Enache
CITEȘTE ȘI: Dacă este preluat de CJ Prahova, Spitalul General CF Ploiești poate funcționa ca unitate de sine stătătoare. E nevoie doar de voință politică

