Elevii care au participat la cea de-a patra ediție a Concursului Național de Scurte Povestiri „Vreau să povestesc”, organizat de Muzeul Județean de Arheologie Prahova, au reușit să surprindă datorită lucrărilor pe care le-au realizat și le-au prezentat în fața juriului.
Cum este văzută istoria României prin ochii copiilor puteți descoperi citind poveștile premiate în cadrul concursului, povești pe care Ordinea Zilei le va publica rând pe rând.
Ana-Maria Andreea Sora, elevă în clasa a IX-a C, la Colegiul „Ferdinand I” din Măneciu, județul Prahova, a surprins în lucrarea cu care a participat la concursul „Vreau să povestesc” adevărata putere a domnitorul Ștefan cel Mare: credința în Dumnezeu. Povestea „Sabia credinței” a primit Mențiune din partea juriului.
Sabia credinței
Într-o vreme îndepărtată, în inima Moldovei, domnitorul Ștefan cel Mare se pregătea pentru o nouă bătălie. Se spunea că, în nopțile senine, el putea vorbi cu stelele și că acestea îi ofereau sfaturi prețioase despre soarta țării.
El comunica prin intermediul razelor cu stelele nopții, iar cei de la curtea domnească vedeau dormitorul cufundat în lumină și de multe ori au crezut că patul domnesc a luat foc.
-Hei, tu, steaua mea norocoasă, cum să îi înving pe turci? Ei sunt mulți, au arme multe și oști nenumărate, eu am dragostea de țară și oșteni care și-ar da viața pentru acest pământ sfânt.
-Ai tot ce îți trebuie să aperi acest pământ și credința strămoșească, Măria Ta, îi șoptea steaua, scăldându-i fața în lumină.
Deodată în vis îi apăru un înger de lumină, cum nu a mai văzut vreodată. Îl dureau ochii uitându-se la el.
-Ascultă,Ștefane, în munții Moldovei stă un sihastru. El are o sabie fermecată cu care tu vei putea să învingi lumea și să devii cel mai bogat și cel mai cunoscut și viteaz domnitor! Îl cheamă Ion Pietreanu. Nu trebuie decât să iei vreo trei-patru oșteni, să dobori ușa de la chilia lui săpată în piatră, să îl ucizi și să iei sabia fermecată.
-Păi, nu mi-ar fi greu să fac acest lucru singur, spuse domnitorul îngerului de lumină din vis! Trei-patru oșteni tineri și în putere să ucidă un bătrân??? Mi se pare un act regretabil de lașitate.
-Nu, să nu te duci singur! Ia cu tine pe spătarul Dinu și pe paharnicul Ulea!
-Ce sfaturi îmi dai și tu! Ei mă urăsc de moarte. Călărind în mijlocul lor prin păduri le-ar fi așa de simplu să înfigă sabia în mine sau să îmi dea vânt în prăpastie.
-Cum vrei să învingi o oaste turcească, alcătuită din zeci de mii de ieniceri, dacă îți este teamă de doi boieri?
Domnitorul adormi tulburat abia către ziua. Se trezi târziu. Își aminti perfect visul și nu știa de ce, dar îngerul plin de lumină nu îi plăcu. Îi spuse pe nume, în timp ce și stelele cu care vorbea în nopțile senine i se adresau cu Măria Ta. În plus, îl trimise cu doi trădători să ia prin crimă sabia mântuirii neamului și sabia prin care el avea să devină împăratul lumii.
Cum să devină el împăratul lumii? Lui îi ajungea țara sa frumoasă, poporul acesta iubitor, harnic, viteaz și bun! Niciodată nu ar fi încercat să își clădească puterea pe sânge, pe cadavre și ruine.
Puterea lui trebuie să vină de la Dumnezeu. Îngerul de lumină putea fi foarte bine o ispită.
Se prefăcu bolnav și chemă la dânsul pe cel mai de încredere soldat. Lui îi mărturisi planul. În timp ce familia sa și cei de la curte vor crede că zace în patul său, fiindcă va da poruncă să nu fie deranjat, ei doi vor merge la Ion Pietreanu, să îl convingă să îi dea sabia magică, să îi învingă pe turci, apoi i-o va înapoia și va uita de ea.
Au plecat seara, târziu, alegând cei mai buni cai. Noroc cu luna și cu stelele, altfel nu ar fi fost comod să călătorească prin păduri, peste văi și munți noaptea.
Simțeau aerul rece și pur al nopții, le cădeau boabe de rouă pe păr și față.
I s-a părut că îngerul de lumină îi apare râzând printre crengile copacilor, spunându-i:
-Ești singur cu el! Știi cât de repede te poate ucide? Nu ai vrut să asculți sfatul meu.
Inima domnitorului a început să se strângă. Nu se temea pentru viața lui, ci pentru viitorul familiei sale și al țării. Bogdan era necopt să domnească în locul său și nu ar fi dorit ca frumoasa lui doamnă să fie batjocorită de dușmanii săi de moarte. Dintr-un luminiș, un urs sări și sperie calul domnesc.
Slujitorul de nădejde se interpuse între domn și fiară și îi împlântă ursului un cuțit în inimă. Ștefan se rușină, iar fața sa roșie nu se distingea în noapte. Cum să bănuiești de trădare pe cel care te apără cu viața lui?
Își sfâșie fără să stea pe gânduri cămașa și legă rănile bravului său apărător, apoi bătu la prima casă apărută în cale.
O bătrânică le deschise înfricoșată:
-Sărut mîna, doamnă! Eu sunt Ștefan al Moldovei și am nevoie de ajutorul dumitale!
Bătrânica le deschise. Le oferi lapte cald, apă rece, pâine coaptă pe vatră. Domnitorul gustă din bucate pentru a respecta ospitalitatea bătrânei.
Bravul său tovarăș rămase în patul curat să se refacă, în timp ce domnitorul decise să plece singur la drum mai departe. Nu mai avea mult de mers.
-N-am auzit ca Ion Pietreanu să aibă vreo sabie fermecată, Măria Ta, ci el este puternic datorită credinței sale. Oamenii spun că l-au văzut plutind peste munți purtat pe brațe de îngeri, fiindcă nu are un strop de răutate în suflet. Dar nu trebuie să mergi singur. Așteaptă să îl trezesc pe nepotul meu care te va însoți. El va fi mesagerul Măriei Tale.
Țara îl iubea, îl respecta și îi purta de grijă. La asta se gândea mulțumit domnitorul în timp ce călărea alături de un adolescent necunoscut.
Se lumina de ziuă, iar într-un cadru feeric, se zărea coliba săpată în piatră a bătrânului.
-Uite, vei merge înainte și îl vei anunța pe bătrân că doresc să îl văd, îi spuse domnitorul băiatului ce îl însoțea.
Acesta îndeplinea pentru prima dată acest rol și era foarte emoționat. Avea impresia că viitorul țării depinde de modul în care el va realiza legătura dintre domnitor și sihastru.
Nu am fost nevoie să bată în ușă sau să o deschidă cu forța și nici să îl trezească pe bătrân. Plecat pe genunchi, acesta se ruga cu glas tare către cer:
-Ai milă de țara noastră, Doamne și dă-i viață domnitorului ei înțelept, viteaz și credincios! Fă-l mai răbdător și mai milos sau fă-l cum știi tu că este mai bine ca țării să îi meargă bine.
-Hei, bună dimineața, bătrâne! Domnitorul țării este chiar aici. Vine în umila ta colibă și te roagă să îl primești!
Ion Pietreanu se întoarse către drumeț, spunând liniștit:
-Roagă-l să mă lase să îmi termin ceasul meu de rugă și de închinare.
Nedumerit, băiatul abia îndrăzni să îi aducă domnitorului răspunsul. Stefan își adăpă calul la izvor, îl lăsă să pască iarba crudă și plină de rouă, respiră aerul curat și se bucură că toate acestea nu i le poate lua nimeni. Hotărî că trebuie să aștepte ca bătrânul să își îndeplinească ritualul creștin.
Îngerul de lumină rânjea din nou, zburând deasupra stâncilor ascuțite:
-Te umilește un bătrân. Tu, cel care conduci destinele țării, stai și aștepți la ușa lui. Ți s-a dat toată puterea, să te pună la încercare un pustnic???
„Ce om aș fi să ucid sau să pedepsesc un om care se roagă!” Gândul cel bun al domnitorului îi aduse multă pace în suflet. Își făcu cruce, iar figura zeflemitoare a îngerului dispăru.
De mult nu mai avusese fericirea să audă păsările cântând în zori, să simtă mângâierea caldă a naturii pe trupul său brăzdat de bătălii. Era față în față cu opera desăvârșită a lui Dumnezeu și contemplarea ei îi aducea un ocean de liniște în sufletul său încercat.
-Doamne, bătrânul și-a terminat rugăciunea și te roagă să intri în umila lui colibă, spuse însoțitorul viteazului Ștefan.
-Măria Ta, știu de ce ai venit! Nu dețin nicio sabie magică, dar am ceva mai puternic decât ea: credința în Dumnezeu. Eu mă rog pentru țară, pentru Măria Ta, pentru acest popor și rugăciunea îmi dă putere!
Domnitorul a înțeles totul și a plecat mult mai puternic decât venise. Îl însoțea nepotul bătrânei și credinciosul său ostaș spre curte, când șeful străjerilor îi ieși în întâmpinare, spunându-i că spătarul Dinu și paharnicul Ulea intrase în dormitorul său și străpunse cu săbiile forma făcută de domnitor din perne și așternuturi, formă care să imite corpul său.
Trădătorii au fost prinși și băgați în temniță, iar domnitorul a înțeles cine fusese îngerul de lumină și mai ales cât de puternică este arma credinței.
Autor: Ana-Maria Andreea Sora – Mențiune, clasa a IX-a C, Colegiul „Ferdinand I”, Măneciu, județul Prahova
Foto: Muzeul Județean de Arheologie Prahova
Istoria, așa cum o văd copiii. Matei Ioan Marin deschide „File” din perioada comunistă
Istoria, așa cum o văd copiii. Filip Tudor ne prezintă „Astăzi, ROMÂNIA…”
Istoria, așa cum o văd copiii. Filip Șerban Jeca surprinde în „Cuptorul” ororile războiului
Istoria, așa cum o văd copiii. Livia Maria Ștefănescu ne spune povestea lui Vlad Țepeș
