1 februarie 2026
-5.1 C
București

Istoria așa cum o văd copiii. Ioana Badea îl prezintă pe Mihai Viteazul, copilul care și-a descoperit destinul în Cetatea Târgoviștei

Elevii care au participat la cea de-a cincea ediție a Concursului Național de Scurte Povestiri „Vreau să povestesc”, organizat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, au reușit să surprindă datorită lucrărilor pe care le-au realizat și le-au prezentat în fața juriului.

Cum este văzută istoria României prin ochii copiilor puteți descoperi citind poveștile premiate în cadrul concursului, povești pe care Ordinea Zilei le va publica rând pe rând. 

Ioana Badea, elevă în clasa a VII-a A la Colegiul „Ferdinand I” din Măneciu, județul Prahova, îl prezintă pe Mihai Viteazul, copilul care și-a descoperit destinul în Cetatea Târgoviștei. Pentru această lucrare, ea a primit premiul III. 

Mihai Viteazul, copilul care și-a descoperit destinul în Cetatea Târgoviștei

Era o dimineață rece de noiembrie pe meleagurile noastre. Ploaia măruntă, care îmbrățișase cu încrâncenare natura o bună bucată de vreme, se pregătea să își ia rămas-bun îndreptându-se cu pași anevoioși spre alte meleaguri. În urma spectacolului autumnal, Cetatea Târgoviștei rămânea învăluită într-o ceață diafană și rece. Împrejmuită de copacii care încă refuzau să-și lepede frumosul veșmânt arămiu, Cetatea căpăta un aspect de frescă realizată în culori calde.

Pe străduțele pietruite, pașii grăbiți ai unui copil răsunau printre zidurile bătrâne. Era Mihai, fiul boierului Pătrașcu, un băiat cu ochii scăldați în lumina visului și cu inima plină de curaj. Avea doar doisprezece ani, dar în privirea lui se citea o hotărâre cum rar se vedea la un copil.

— Mihai, unde te duci așa devreme? îl întrebă o femeie în vârstă, negustoreasă de pâine caldă, care îl știa de mic.
— În cetate, mătușă Ileana, răspunse băiatul, strângându-și cojocelul pe lângă trup. Vreau să văd cu ochii mei ce se ascunde în turnul vechi. Am auzit destule povești șoptite la gura sobei…

— Acolo? Ferească-te Dumnezeu! Se spune că umblă duhuri în nopțile cu ceață, șopti femeia, făcându-și cruce.
— Duhuri sau nu, vreau să aflu adevărul. Nu pot trăi cu frica altora.

Femeia zâmbi amar și-l lăsă să treacă, dând din cap. „Copilul ăsta va ajunge departe”, gândi ea. În vechiul turn nu se încumetă să se aventureze nici cei mai viteji flăcăi.

Mihai trecu de porțile grele ale cetății și urcă spre turnul vechi. Pe măsură ce se apropia, liniștea devenea tot mai adâncă. Părea că timpul însuși se oprise să-l privească. Când atinse zidul rece de piatră, o ușă scundă, aproape ascunsă de iederă, îi ieși în cale. Cu puțin efort, reuși să o deschidă. Înăuntru, un aer vechi și prăfuit îl învălui. Flacăra torței pâlpâia slab, luminând umbrele care dansau pe pereți.

— E cineva aici? întrebă el cu glas tremurat.

Un foșnet îi răspunse. Din spatele unei mese de piatră, o voce bătrână se auzi:

— Nu te teme, copil al Târgoviștei. Puțini au avut curajul să pășească aici.

Mihai tresări. În fața lui apăru un bătrân îmbrăcat în haine vechi de ostaș, cu o privire pătrunzătoare, dar blândă.

— Cine ești, moșneagule? Cum de ești aici?

— Am fost odinioară străjer al acestei cetăți. Am apărat pământul ăsta cu sânge și credință. Dar de veacuri aștept un urmaș vrednic care să ducă mai departe lupta noastră. Bătrânul îi arătă sabia veche de pe masă, acoperită de praf și rugină.

— Ia-o, dacă simți că ești pregătit. Dar ține minte: o sabie nu slujește decât celor cu inimă dreaptă.

Mihai se apropie încet și atinse mânerul rece. În acea clipă, simți cum un fior puternic îi străbate tot trupul. În mintea lui se auzi un ecou: „Curajul și dreptatea te vor face mare.” Bătrânul zâmbi și se topi în lumină, ca o umbră risipită de vânt. Copleșit de emoție, Mihai coborî din turn, ținând sabia la piept. Jos, în curtea cetății, îl aștepta tatăl său.

— Unde ai fost, fiule? Te-am căutat peste tot! spuse boierul Pătrașcu cu glas aspru, dar plin de grijă.
— În turn, tată. Am găsit o sabie… și o făgăduință. Că într-o zi voi apăra acest pământ. Boierul îl privi lung, surprins de seriozitatea din vocea copilului. Apoi îi puse mâna pe umăr.
— Ține minte, Mihai: nu sabia face viteazul, ci inima lui. Dacă vei lupta pentru oameni, nu pentru slavă, atunci vei fi cu adevărat mare.

Mihai dădu din cap și zâmbi. În jurul lor, ceața se ridica încet, iar primele raze ale soarelui se revărsau peste Cetatea Târgoviștei. Băiatul privi spre turnul bătrân și simți că acolo, sus, destinul îl privise pentru întâia oară în ochi.

Anii aveau să treacă, iar copilul curios din Târgoviște se va transforma în Mihai Viteazul – domnitorul care a unit, pentru o clipă, cele trei țări românești. Dar în adâncul inimii sale, el nu va uita niciodată acea dimineață de noiembrie, când, în cetatea copilăriei, și-a întâlnit pentru prima oară chemarea către măreție.

Autor: Ioana Badea – Premiul III – Badea Ioana, clasa a VII-a A, Colegiul „Ferdinand I”, Măneciu, județul Prahova
Foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova

CITEȘTE ȘI: Istoria, așa cum o văd copiii. Maria Siminischi, câștigătoare a concursului „Vreau să povestesc”, o prezintă în „ Ecou din trecut”pe Măriuca – fetița-eroină

Istoria, așa cum o văd copiii. În povestea „ Din lumea celor care încă ne cuvântă”, Natalia-Ileana Negoițescu ne amintește că a existat un vis al românilor, vechi de 1859 de ani, pe care Cuza l-a împlinit

Istoria așa cum o văd copiii. Christiana Toader ne conduce pentru un sfert de ceas în lumea lui Ștefan Vodă

Istoria așa cum o văd copiii. Sara Maria Oncioiu amintește în „Maria și ziua în care România și-a unit inima” semnificația zilei de 1 Decembrie în istoria României

Istoria așa cum o văd copiii. Cezar Gabriel Voinea o prezintă pe legendara Stanca, bătrâna care a oferit „Un ajutor neaşteptat” pentru Basarab şi oştenii săi

Istoria așa cum o văd copiii. Maria Manole ne spune în „Atacul de noapte” povestea vulpoiului Ionică, prietenul domnitotului Vlad Ţepeş

Istoria așa cum o văd copiii. Maria Vasile o evocă în „Seara de poveste” pe Ecaterina Teodoroiu

Istoria așa cum o văd copiii. Tudor Filip aduce un omagiu României în povestea sa „Veșnică rămâi”

Istoria așa cum o văd copiii. Filip Șerban Jeca amintește în „Domnul Grigoraș” de 1907, un an important din istoria noastră cu o semnificație dureroasă

Istoria așa cum o văd copiii. Ioan Eduard Onicioiu povestește despre curajul celui care a ținut sus steagul Moldovei

Istoria așa cum o văd copiii. Rahela-Ruth Rădeanu transmite, prin „O ultimă scrisoare”, mesajul dureros al familiilor distruse de război

Istoria așa cum o văd copiii. Matei Ioan Marin ne îndeamnă în „Teddy Bear nu mai locuiește aici” să nu uităm de „Experimentul Piteşti”

Istoria așa cum o văd copiii. Ioana Rîșnoveanu povestește despre cum „Un strop de curaj” poate schimba viitorul unui popor

 

Mai multe articole

Știrile zilei