Elevii care au participat la cea de-a cincea ediție a Concursului Național de Scurte Povestiri „Vreau să povestesc”, organizat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, au reușit să surprindă datorită lucrărilor pe care le-au realizat și le-au prezentat în fața juriului.
Cum este văzută istoria României prin ochii copiilor puteți descoperi citind poveștile premiate în cadrul concursului, povești pe care Ordinea Zilei le va publica rând pe rând.
Cezar Gabriel Voinea, elev în clasa a III-a A, la Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” din Ploieşti, a primit premiul III pentru povestea lui „Un ajutor neaşteptat”, în care vorbește despre legenda Stancăi, bătrâna care prin curajul ei l-a ajutat pe Basarab, domnitorul Ţării Romȃneşti.
Un ajutor neaşteptat
Ȋntr-o noapte ceţoasă şi rece de sfȃrşit de toamnă, mama îi spunea Deliei o poveste care părea interesantă. Povestea nu era una obişnuită, cu zȃne şi pitici fantastici, ci una despre fapte istorice. Am auzit ceva despre lupta de la Posada, ȋn care Basarab, domnitorul Ţării Romȃneşti, l-a ȋnfruntat pe Carol Robert de Anjou, un conducator al Ungariei, de la acea vreme.
Meşterind la un circuit nou pentru un experiment de-al meu, trăgeam cu urechea la povestea mamei.
Se ştie că ȋn această bătălie, Basarab s-a gȃndit la un plan pentru a-l doborȋ pe duşman. Ştia că acesta era mai puternic şi s-a retras dȃnd poruncă să se ardă cȃmpurile ȋn urma lui, să se otrăvească fȃntȃnile şi să fie ascunse femeile şi copii din calea duşmanului.
Totuşi, o bătrȃnă ȋncăpăţȃnată, pe nume Stanca, care considera că nu era bine să facă atȃta prăpăd, credea că le va fi de folos dacă ea va lăsa fȃntȃnile curate şi cȃmpurile neatinse şi n-a respectat porunca domnitorului.
Oastea lui Basarab s-a retras pe culmile celor doi munţi care alcătuiesc strȃmtoarea de la Posada şi au aşteptat venirea trupelor inamice.
Veni şi armata regelui ungar slăbită şi ȋmpuţinată după toată setea si foametea cauzată de capcanele domnitorului Ţării Romȃneşti, dar totuşi numeroasă şi ȋncrezătoare că ȋl va doborȋ pe Basarab şi va cuceri Ţara Romȃnească.
Ajunseră astfel ȋn strȃmtoare, unde armata se restrȃnse, fiindcă nu puteau intra mai mult de 8-9 oameni deodată. Oştirea lui Basarab aştepta să intre mai multi soldaţi ȋn strȃmtoare, iar cȃnd aceasta fu plină, au ȋnceput să arunce cu bolovani şi trunchiuri de copaci, să tragă cu săgeţi şi suliţe, iar unii chiar au coborȃt de pe marginile munţilor şi au ȋnceput să ȋi atace pe unguri din toate părţile.
Carol Robert, văzȃnd că nu mai are nicio scăpare, ȋşi schimbă straiele cu unele ale unui slujitor de-al său şi reuşi să scape prin fugă, ca un laş, iar Basarab l-a luat prizonier pe acel slujitor, crezȃnd că este de fapt regele ungar.
Aşa cȃştigă Basarab lupta de la Posada!
După triumful trupelor sale, Basarab ȋşi retrase oastea, iar pe drum, fiindcă secaseră toate fȃntȃnile şi arseseră toate cȃmpurile, oastea sa suferea de foame şi de sete.
Atunci, bătrȃna Stanca veni să arate domnitorului pe unde să ducă oastea pentru a ajunge pe terenurile unde ea lăsase fȃntȃnile neotrăvite şi cȃmpurile neatinse. Astfel avură soldaţii de unde să ȋşi potolească setea şi foamea pentru a-şi putea continua drumul.
Dar Basarab, dornic să afle cum de bătrȃna nu ascultase de ordinele sale, s-a dus la ea şi a ȋntrebat-o:
- Babă Stancă, cum de nu ai ascultat de porunca mea şi ai lăsat cȃmpurile neatinse şi fȃntȃnile nesecate?
- Măria Ta, eu una nu am ascultat de porunca aceasta, fiindcă am cutezat să cred că mai bine ar fi să las măcar eu parte din pămȃnturile noastre neatinse şi să vin ȋn sprijinul oştirii după marea bătălie. De mȃncare şi apa cu toţi avem nevoie, nu numai duşmanul, dar şi cei rămaşi ȋn sat, ascunşi de ochii cotropitorilor.
- Bine te-ai gȃndit, Stanco! Căci de nu făceai asta, oamenii mei se prăpădeau de foame şi de sete. Pentru faptele tale, ȋţi vom rămȃne recunoscători cu toţii, iar cȃmpurile neatinse ȋţi vor rămȃne ţie şi neamului tău, drept răsplată!
- Mulţumesc, Măria Ta! Şi bătrȃna făcu o plecăciune ȋn semn de recunoştinţă şi respect.
Oastea, care acum căpătase forţe noi, ȋşi continuă drumul, iar barbaţii şi tinerii se ȋntoarseră fiecare la casa şi familia lui. Astfel, prin ȋncăpăţȃnarea de care a dat dovada baba Stanca, a reprezentat un ajutor neaşteptat pentru Basarab şi oştenii săi.
Pentru o lungă perioadă pacea a domnit pe meleagurile lor, iar oamenii şi-au continuat traiul obişnuit, ȋnsă legenda Stancăi a fost spusa din generaţie ȋn generaţie, ca o lecţie de curaj şi tenacitate.
La finalul poveştii, m-am bucurat să o vad pe Delia ridicȃndu-se lȃngă mama şi spunȃnd că şi ea e curajoasă şi puternică, la fel ca bătrȃna din poveste!
Autor: Cezar Gabriel Voinea – Premiul III, clasa a III-a A la Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” din Ploieşti
Foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova
