Bisericile creștine (ortodoxă, catolică și luterană) sărbătoresc, pe 2 februarie, „Întâmpinarea Domnului”.
Istoricul sărbătorii
În Răsărit, această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împaratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în cursul secolului al VI-lea, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Nașterii Domnului).
La Roma, sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă de papa Gelasiu în anul 494. Astfel, a fost înlocuită străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc și procesiuni în jurul orașului, cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.
Lumină spre descoperirea neamurilor
Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif, la 40 de zile de la nașterea Sa. Ei respectă Legea lui Moise, care spune că orice întâi născut de parte bărbătească trebuie să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere.
În Templu sunt întâmpinați de dreptul Simeon și prorocița Ana. Sfânta Evanghelie după Luca (Luca 2, 28,32) descrie momentul în care dreptul Simeon preia Pruncul:„El L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu ș a zis: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel”.
Potrivit Tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul:„Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu”, a înlocuit termenul „fecioară” cu „femeie”. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26).
„În Templul din Ierusalim, Iosif e cu Domnul. Încă tată-logodnic, pentru a întări imaginea de siguranță a Copilului ceresc. Sărac, Iosif aduce jertfă doi pui de porumbel ori de turturele, semn al curăției Pruncului. Semn al unei curății ce se înalță dinaintea lui Dumnezeu ca o speranță, ca o promisiune deopotrivă. La acest moment ne sunt aduse dinaintea ochilor două personaje. Dreptul Simeon și Prorocița Ana, fiica lui Fanuel – cunoscut cu numele pentru că, foarte probabil, era un chip duhovnicesc al Templului, om de credință în Dumnezeu și încredere între oameni. Pentru cei doi, după tradiție, oameni ce o crescuseră pe Maica Domnului la Templu, vederea lui Dumnezeu le apropia moartea. Le apropia plinirea misiunii pentru care fuseseră îngăduiți îndelung în viață. Simeon devine, în timp, simbolul celui care știe să întâmpine pe Hristos. Drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel – adică venirea lui Mesia – Sfântul Luca ne spune că „Duhul lui Dumnezeu era asupra lui” (Luca 2, 25)”, explică părintele Constantin Necula.
Versetele de binecuvântare ale dreptului Simeon și rostite la fiecare slujbă de vecernie în biserica ortodoxă reprezintă „imnul aducerii aminte de bucuria deschiderii Vestirii celei Bune către popoare, către acele neamuri care altfel nu ar fi putut primi niciodată nădejdea că Dumnezeu le iubește. Abia în contextul acesta, al deschiderii către neamuri a mesajului de iubire al Mântuitorului Hristos, ni se deschid ochii pe Evanghelia cananeencii”, mai spune părintele Constantin Necula.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Ordinea Zilei
