Elevii care au participat la cea de-a patra ediție a Concursului Național de Scurte Povestiri „Vreau să povestesc”, organizat de Muzeul Județean de Arheologie Prahova, au reușit să surprindă datorită lucrărilor pe care le-au realizat și le-au prezentat în fața juriului.
Cum este văzută istoria României prin ochii copiilor puteți descoperi citind poveștile premiate în cadrul concursului, povești pe care Ordinea Zilei le va publica rând pe rând.
Lucrarea „Vis sau realitate” readuce în atenția generațiilor mai tinere povestea Revoluției din decembrie 1989. Este impresionant modul în care Miruna Maria Lixandru, elevă în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială „Gheorghe Costescu”, din comuna Aluniș – județul Prahova, surprinde momentele trăite de români în urmă cu 35 de ani. Miruna a primit mențiune în cadrul concursului „Vreau să povestesc”.
Vis sau realitate?
Nu știu dacă a fost vis, realitate, o călătorie în timp sau imaginația mea bogată, dar sigur acest eveniment a avut loc.
Într-o seară friguroasă de iarnă, pe atunci aveam în jur de 10 ani, eram adunați la gura sobei, toți copiii casei împreună cu bunica. Aceasta avea obiceiul să povestească întâmplări din copilăria și tinerețea ei, evenimente pe care le-a trăit și care i-au schimbat viața. Avea un album cu fotografii vechi și articole decupate din ziare. Bunica era foarte atașată de acest cufăr cu amintiri, de fapt o adevărată mașinărie care o putea întoarce în timp, în ce perioadă își dorea, iar noi o puteam însoți.
Acum ne povestea despre Revoluția care a avut loc in 1989 și ne-a arătat o fotografie cu ea și cu bunicul, din acel an. Ei erau tineri atunci. Toți cetățenii țării erau speriați și îngrijorați pentru propria viață, dar și pentru cea a semenilor lor, niciunul dintre ei nu putea
să își imagineze cât de mult va influența soarta țării această Revoluție. Oricum, evenimentele se desfășurau cu o rapiditate și cu o violență cu care nu erau deloc obișnuiți: revoltele de la Timișoara, mitingul de la București, fuga dictatorului, procesul și moartea Ceaușeștilor, românii revoltați, tinerii uciși… Totul era transmis în casele românilor prin intermediul televiziunii, inclusiv emoțiile, teama, durerea, dar și speranța.
Mi-a atras atenția o poză din album. Un tânăr ținea în mână drapelul țării. Steagul era decupat în interior, de fapt avea o gaură rotundă și mare în mijloc, iar tânărul parcă semăna cu bunicul. Lângă el se aflau alți tineri, iar fotografia alb-negru părea făcută pe o stradă dintr-un oraș. Am întrebat de ce arată steagul astfel, iar bunica mi-a răspuns că românii, care urau comunismul, au dat foc stemei de pe steag. Lumea veche…arsă…uitată…o lume liberă…nouă…
Căldura și glasul blând al bunicii m-au adormit, în cele din urmă. Dar se pare că aventura mea abia acum începea. Se făcea că mă aflam în plină stradă, nu știu exact unde, haosul și gălagia domneau peste tot. Am încercat să mă dezmeticesc și să realizez ce se întâmplă, să întreb pe cineva unde mă aflu, dar sunt împinsă de cei din jurul meu. Realizez că mă aflu într-un oraș destul de cenușiu și de sărac. Din întâmplare, găsesc pe jos un ziar, pe el era scrisă data de 22.12.1989. Toată lumea din jurul meu era revoltată și striga ,,Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te!“. Pe zidurile clădirilor era scris: ,,Jos cizmarul! Jos criminalul! Jos dictatorul!“. Mașinile claxonau, străzile erau pline cu oameni, toți strigau în același timp, ca într-un cor: ,,România liberă! Libertate!“. Un tânăr, care ținea în mâna dreaptă drapelul găurit, asemenea celui din poza bunicii, a tras de mine și m-a împins într-o parte.
– Ce cauți, copilă, în mijlocul revoltei? Vino în adăpost!
Acel domn m-a ajutat să intru într-o clădire unde se mai găseau și alți fugari. Am întrebat ce se întâmplă, de ce sunt oamenii furioși. Acesta mi-a povestit că dictatorul care se afla la conducerea țării, adică Nicolae Ceaușescu, a impus multe reguli și restricții nedrepte populației. Oamenii primeau mâncare cu rația, cei care locuiau departe de orașele mari ale țării trebuia să meargă zeci de kilometri pentru o bucată de pâine. Nimeni nu avea dreptul la opinie sau la exprimare, toți trebuia să se supună acestui regim comunist. Până și electricitatea era dată cu porția, curentul se întrerupea deseori, iar oamenii trăiau la lumina lumânărilor. La televizor, programul dura doar două ore, timp în care rula un buletin de știri în care erau prezentate doar evenimentele la care participau dictatorul și Partidul Comunist. La filme sau la desene animate românii aveau acces rareori. Doar câteva minute de desene animate cu “Mihaela” înainte de culcare, atât primeau copiii de atunci. Marea majoritate nu aveau televizor și se înghesuiau în câte o casă unde se găsea unul alb- negru. Cei care locuiau la sate dădeau statului produse de la animalele lor și de pe ogoarele muncite de ei. Și, cum foamea naște monștrii, poporul s-a revoltat. În plină iarnă, aproape de sărbători, oamenii au ieșit în stradă pentru a cere o viață liberă, demnă și prosperă. Domnul părea foarte cunoscut, semăna cu bunicul meu în tinerețe. Da, era chiar bunicul Gheorghe. I-am spus că sunt nepoata lui și că vin din viitor. El mi-a făcut atunci o promisiune. A spus: ,,- Dar tu nu vei mai trăi așa! Voi, copiii, veți trăi într-o lume nouă, o lume care vă va recunoaște drepturile, în care vă veți exprima liber, fără restricții!“ Apoi mi-a arătat steagul Revoluției și mi-a spus că acesta semnifică speranța într-un viitor mai bun, dar și curajul și sacrificiul celor care luptă pentru libertate.
Deodată, câțiva soldați au intrat peste noi. Aceștia aveau puștile îndreptate către bărbații din acea clădire. Au început să tragă în grupul de revoluționari. L-am împins pe domnul care m-a ajutat și un glonț a trecut pe lângă el, vâjâind. Mi-am pierdut echilibrul și m-am prăbușit pe podea, înspăimântată. Se auzeau țipete de spaimă și vaiete.
Sunetul împușcăturilor m-a trezit din somn. Am privit în jur și am zâmbit, eram în siguranță. Chiar atunci, bunica povestea că în timpul Revoluției, bunicul a fost salvat de o copilă care avea în jur de 10 ani, o fetiță blondă care l-a ferit din calea glonțului. ,,Oare să fii fost eu aceea?” Nu am povestit nimănui ce am visat. ,,Să fii fost doar un vis sau chiar am petrecut un timp într-una din zilele fierbinți ale Revoluției?“ Această enigmă va rămâne nerezolvată, dar știu că Revoluția a fost trăită de mulți români și le-a schimbat viața în bine. Iar eu am înțeles că, pentru libertatea și prosperitatea de care ne bucurăm astăzi, le suntem datori românilor curajoși care au ieșit în stradă, au înlăturat dictatura și un regim nedrept, creând o lume nouă.
Eu am acum doar 13 ani, sunt recunoscătoare pentru ceea ce am, pentru sacrificiul celor care s-au revoltat și pentru libertatea pe care o am. Sper ca țara mea să aibă un viitor bun, să nu fie nimeni nevoit să treacă printr-un astfel de eveniment. Povestea Revoluției din decembrie 1989 m-a impresionat și m-a făcut să privesc altfel țara și oamenii lângă care trăiesc.
Bunica a intrat în camera mea și a văzut că așezasem pe etajera de deasupra biroului un steag tricolor în miniatură. S-a apropiat și a văzut că steagul avea gaură în mijloc. Nu s-a mirat, doar a zâmbit.
Autor: Miruna Maria Lixandru – Mențiune, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Gheorghe Costescu”, Comuna Aluniș, jud. Prahova
Foto: Muzeul Județean de Arheologie Prahova
Istoria, așa cum o văd copiii. Matei Ioan Marin deschide „File” din perioada comunistă
Istoria, așa cum o văd copiii. Filip Tudor ne prezintă „Astăzi, ROMÂNIA…”
Istoria, așa cum o văd copiii. Filip Șerban Jeca surprinde în „Cuptorul” ororile războiului
Istoria, așa cum o văd copiii. Livia Maria Ștefănescu ne spune povestea lui Vlad Țepeș
