Plantele cunosc, printr-o înștiințare secretă, parcă, fără să consulte vreun calendar sofisticat că suflarea iernii își schimbă direcția și puterea spre alte zări. Așa că, primăvara, încep pe rând să-și etaleze frumusețea: ghiocei, zambile, narcise, zarzări, pruni, cireși, tufe de liliac…
Castanii pot fi întâlniți în parcuri, grădini, ca exemplare solitare, grupuri sau aliniamente, pe marginea străzilor (dar în zone neacoperite, deoarece rădăcinile pot deteriora pavajul). De la începutul lunii mai (în anii din urmă, mai călduroși, din aprilie chiar) florile grupate în panicule lungi de 20-30 cm, de culoare albă cu detalii roșii parfumează aerul până în luna iunie. Castanii pot crește până la 30 m înalțime și formează un coronament des, globular. Sunt arbori cu creștere viguroasă, în special după 2-3 ani și au o longevitate de aproximativ 150 ani.
- Aesculus hippocastanum(castanul porcesc, castanul de India)
Este un arbore ce poate crește până la înalțimea de 25 m. Are un trunchi drept, o coroană globuloasă, largă, ramuri curbate și lăstari groși, cu muguri cleioși. Frunzele sunt mari, palmat-compuse (5-7 foliole) și au petiolul lung. Florile au culoare albă, cu detalii roșii. Fructele sunt capsule dehiscente, de culoare verde, cu suprafața acoperită cu ghimpi. În interiorul acestora se află 1-3 semințe maronii, lucioase, care cad la maturitate.
- Aesculus pavia(castanul roșu)
Este o specie arbustivă, cu înalțimea maximă de 6 m si muguri cleiosi. Frunzele sunt palmat-compuse, alcătuite din 5 foliole eliptice, cu marginea dințată. Florile apar vara si sunt grupate în panicule lungi de 16 cm, au culoare roșu-deschis.
- Aesculus x carnea(castanul roz hibrid)
Este un hibrid obținut din speciile A. hippocastanum și A. pavia. Are portul asemănător cu cel al castanului porcesc, însă are talia mai redusă (maxim 20 m înălțime). Prezintă lujeri pubescenti, de culoare gri și muguri cleioși. Frunzele sunt palmat-compuse, alcătuite din 5-7 foliole. Înflorește spre sfârșitul primăverii, florile cresc în panicule mici (15-20 cm) și au culoare roz-închis.
- Aesculus octandra(castanul galben)
Este un arbore de talie înaltă, cu înalțimea de până la 22 m. Frunzele sunt compuse din 5 foliole înguste, eliptice, de culoare verde-închis pe partea superioara și verde-deschis pe cea inferioară.Înflorește primavara-vara, florile au petalele verzi-gălbui și caliciul roz. Fructul este lipsit de ghimpi.
- Aesculus parviflora(castanul pitic)
Specie arbustivă de maxim 4 m înalțime, cu ramuri slab ramificate și muguri necleioși. Frunzele sunt palmat-compuse, alcătuite din 5-7 foliole oblongi, de 20 cm, cu vârful ascuțit. Florile apar vara, sunt dispuse în panicule lungi de 30 cm, au culoare alba, cu anterele rosii.
Valer Butură notează în Enciclopedie de etnobotanică românească, Editura Științifică și enciclopedică, București 1979: Castan bun (Castanea sativa) arbore cu fructe comestibile din familia Fagaceae, originar din sudul Europei: crește la noi izolat, în regiuni mai adăpostite cu climă mai blândă, în Gorj la Tismana, în Vâlcea la Polovraci, în Mehedinți în Cornet, în împrejurimile orașului Baia Mare.
Utilizări din vechime ale castanului
Scoarța și frunzele (Folia Castaneae) conțin tanin și au efecte (sub formă de extracte) în combaterea catarhului (inflamații ale mucoaselor nasului, gâtului) și a tusei convulsive.
Castanele se foloseau contra degerăturilor la mâini și picioare. Se fierbeau și în zeama lor, cât era fierbinte se țineau câteva minute membrele degerate. Curățite, uscate și pisate se dădeau cailor ca să se îngrașe.
Castan sălbatic (Aesculus hipocstanum) arbore ornamental din familia Hippocastanaceae, frecvent prin parcuri, originar din nordul Greciei și Asia Mică. Fructul (Semen Hippocastani) conține amidon, ulei gras, saponine, gume, iar scoarța (Cortex Hippocastani) conține tanin și un glucozid caracteristic – aesculina-, pigmenți.
Scoarța se întrebuințează la tăbăcit și vopsit. Castanele, pisate sau tăiate mărunt plămădite în spirt denaturat sau ori fierte în apă pentru scaldă se întrebuințau contra reumatismului. În acest scop se folosea și floarea pusă în petrol, cu care se făceau frecții.
În ținutul Bacăului se introduceau șase inflorescențe într-o sticlă de 1 litru cu benzină. Sticla se îngropa în pământ unde se ținea trei săptămâni, iar după aceea se ungeau părțile dureroase
Fructele se mai foloseau contra frigurilor și contra trinjilor (hemoroizi), ca și ramurile tinere și scoarța.
Ca să nu se îmbolnăvească de erizipel unele persoane purtau o castană învelită într-o petică, legată cu o ață la gât.
Sursa: Valer Butură Enciclopedie de etnobotanică românescă, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1979
Unde găsim păduri de castan?
Pădurea de castani comestibili de la Ghelari este considerată o raritate în România. Se întinde pe aproape 20 de hectare și ar fi fost plantată în urmă cu peste șapte decenii, pe locul unei mai vechi plantații de castani care data de la începutul secolului trecut. Localnicii mai în vârstă din Ghelari își amintesc cum așteptau vremea prielnică pentru scuturatul castanilor, pentru a culege fructele dulci învelite în „gube”, pline de țepi. Un drum asfaltat, desprins din șoseaua principală a Ghelariului coboară până la marginea pădurii de castani. De aici, mai multe poteci se strecoară printre arbori spre locurile mai puțin umblate din pădure
Pe meleagurile Tismanei, acest arbore s-a acomodat perfect datorită climatului submediteranean, mai ales al platformei Gornoviţa. Castanul, moşmonul, genţiana, untul pământului, liliacul, nucul cresc în mod natural aici fără intervenţia omului.
CITEȘTE ȘI: SĂNĂTATE DIN NATURĂ. Frumoasa narcisă și puterile sale vindecătoare
Locuitorii Tismanei folosesc de la castan totul în afară de rădăcină: fructele sunt excelente ca aliment, frunzele constituie materie primă pentru un ceai medicinal, iar din tulpină se pot face scânduri de bună calitate, folosite nu numai la mobilă, ci chiar în execuţia pretenţioasă a putinilor şi butoaielor.
Se pare că romanii au adus castanul în Dacia
Despre castanul comestibil de aici s-a scris destul încât să facă el însuși obiectul unei monografii. V.A. Ionescu în 1929 considera prezenţa castanului brun „o continuitate din terţiar până în zilele noastre”. Alţi istorici pretind că ar fi dovezi că el a fost plantat aici de coloniştii romani în epoca de colonizare a Daciei.
Însă buletinul de călătorie al patriarhului Macarie de Antiohia, care vizitează mănăstirea Tismana în zilele lui Matei Basarab, spune clar: „Sfântul Nicodim sădi pe dealurile din jur vii şi păduri de castani care se văd până astăzi“. Însoţitorul patriarhului, arhidiaconul Paul de Alep, mai aminteşte de Nicodim, ctitorul mănăstirii Tismana, precizând că după construirea primei bisericuţe „şi butoiul (este vorba de un butoi uriaş, de 36000 ocale n.n.) l-a construit el însuşi, acest sfânt, cu propria mână, din lemnul ce se numeşte Tisă”.
În buletinul Societăţii regale române de geografie, profesorul Ion Conea ţine să ne mai dea amănunte. Iată ce scrie el in 1931: „Amarnic om al lui Dumnezeu, sfântul Nicodim: cu propria mână a ajutat la zidirea mănăstirii; cu propria lui mână a construit butoiul cel urias; cu mâna lui, apoi, a plantat viile şi castanii din jurul mănăstirii; şi iarăşi cu mâna lui proprie a scris aceea frumoasă evanghelie care se păstrează pănă astăzi”.
Castanul care a trăit 600 ani
În pădurile de castani de pe dealurile Eroni şi Pocruia există şi exemplare de dimensiuni foarte mari, plantate probabil în vremea lui Nicodim (secolul al XIV-lea) sau imediat după aceea. Trei exemplare din acestea se află în dealul Nereaz, la intrarea în satul Gornoviţa. Ele sunt declarate „Monument al naturii” şi măsoară pe circumferinţă 8,12 m, 6,28 m şi 5,77 m.
Alte câteva exemplare, la fel de mari se află în pădurea de castani Eroni, iar unul a cărui circumferinţă depăşea 10 m s-a prăbuşit, putred, în 1985, după o existenţă de circa 600 ani.
CITEȘTE ȘI: SĂNĂTATE DIN NATURĂ. Liliacul și puterile sale vindecătoare
Pădurea de castani Eroni, cea mai compactă şi densă, se întinde astăzi pe o suprafaţă de circa 40 ha şi dă o productie de 30-65 tone castane pe an. In schimb, pădurea de castani din dealul Pocruia, a cărei suprafaţă este de circa 35 ha, este mai dispersată asigurând o productie mai slabă :16-30 tone castane anual.
În jurul acestor păduri, aparţinând momentan Ocolului silvic Tismana, există şi numeroase mici plantaţii particulare, bine îngrijite şi a căror producţie este recuperată integral, astfel că acestea deşi cu suprafaţă mai mică, dau circa 60 tone castane pe an.
Fructele de castan conţin substanţe proteice, amidon şi ulei gras, constituind un bun aliment cu gust foarte plăcut. Ele se consumă coapte, fierte sau sub formă de piure în diverse combinaţii cu produse de cofetărie.
Specia adusă de Nicodim de pe muntele Athos din Grecia, castanul comestibil, datorită multiplelor lui întrebuinţări, se găseşte răspăndit şi în alte zone ale ţării.
Alte păduri de castani
- Rezervația arboretul de castan comestibil Baia Mare este situată în nordul localităților Tăuții Magherauș, Baia Mare și Tăuții de Sus pe versantul sudic al muntilor Igniș și are suprafața de 500 ha. Este administrată de Ocoalele Silvice Baia Mare, Baia Sprie și Tăuții Magherauș care își propun să protejeze populația spontană de castan comestibil din depresiunea Baia Mare, situată la limita nordică naturală a arealului de răspândire a speciei din Europa.
Rezervatia se află pe marginea sudică a muntilor Igniș, în zona sa centrală, până la zona de racord cu depresiunea Baia Mare. Vegetația corespunzătoare acestei regiuni este: castanul comestibil – Castanea sativa, stejar – Quercus robur, paltin – Acer pseudoplatanus, tei argintiu – Tilia tomentosa, cireș – Cerasus avium, alun – Corylus avellana, paducel – Crataegus sp., afin vânăt – Vaccinium uliginosum, iarba neagră – Calluna vulgaris, mușchi de turbă – Polytricum sp.
- În satul Buia din județul Sibiu, pe o pajiște îndepărtată, cresc castani comestibili. Plantați în urmă cu 200 de ani de către familia Bolyai, aceștia sunt protejați prin lege în prezent. În 2015, Agenția pentru Protecția mediului a luat măsuri suplimentare pentru desemnarea zonei drept arie naturală protejată în cadrul rețelei Natura 2000. În prezent, zona beneficiază de finanțare din FEDR
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Pixabay.com
CITEȘTE ȘI: SĂNĂTATE DIN NATURĂ. Urzica te scapă de stres și de oboseală
