Anul acesta, pe 10 aprilie, sărbătorirea sfântului Sfântul ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, se află sub umbra Sfintei și Marii Vineri, dinaintea Paștelui Ortodox – ziua Răstignirii Domnului Iisus Hristos. Cum s-a mai întâmplat și în alți ani și cu alți sfinți, Biserica Ortodoxă Română a rânduit ca slujba dedicată Sfântului Calinic (și, implicit sărbătorirea acestuia să se facă luni, în a doua zi de Paști).
Pe la începutul secolului al XIX-lea, pășea pe porțile mănăstirii Cernica, aflată la mai puțin de 20 de kilometri de centrul orașului, un tânăr bucureștean, cel mai mic fiu al unei familii de oameni evlavioși și care, prin dragostea față de Hristos, prin stăruința în rugăciune și ascultare, prin asprimea vieții monahale a dobândit încă din timpul vieții darul de a face minuni. Tânărul, pe numele laic Constantin, devine călugăr, în anul 1808, sub numele deCalinic.
Ucenicul său, arhimandritul Anastasie Baldovin, mărturisea: „toată viața sa, cuviosul nu dormea întins pe pat, ci ațipea câteva ceasuri pe un scaun, îmbrăcat și încins cu o curea lată de piele. Era ca o adevărată santinelă, gata oricând de luptă, veghind neîncetat asupra nevăzuților vrăjmași care încercau să-l ispitească, fie prin trup, fie prin gânduri”.
Același ucenic completa: „nimeni nu putea să ascundă ceva sau să spună vreo minciună înaintea Sfântului Calinic, pentru că era înaintevăzător și îndată descoperea adevărul și cele ce urmau să se întâmple în viitor. Același ucenic preaiubit al Sfântului Calinic spunea că dascălul său era atât de blând și smerit cu inima, încât oricine socotea că are în fața sa un înger, iar nu om pământesc. De aceea toți îl iubeau, îl cinsteau și îl aveau ca pe un adevărat sfânt, atât călugării și mirenii, cât și episcopii și dregătorii țării.”
„Și care între voi va vrea să fie întâiul, să vă fie vouă slugă” (Matei 20, 27)
Ctitorie a marelui vornic al lui Mihai Viteazul, Cernica Știrbei și a soției sale, Chiajna, mănăstirea a fost ridicată în anul 1608 și, în ciuda vicisitudinilor istoriei, este acum un spațiu deosebit în care Dumnezeu revarsă pacea Sa, ca răspuns la rugăciunile viețuitorilor de aici. Complexul monahal Cernica – monument istoric – include în pezent trei biserici, trei paraclise, clădirile chiliilor și un cimitir, toate amplasate în ostrovul lacului cu același nume .
Zvelte, elegante, strălucind în soare, adevărate bijuterii de arhitectură, clădirile și dependințele sunt departe de a fi cea mai importantă avuție a acestui loc, cea mai mare avuție o reprezintă moștenirea spirituală lăsată de sfântul Calinic.
În 14 decembrie, 1818, la vârsta de 30 de ani, Cuviosul Calinic a fost ales stareț al Mănăstirii Cernica. Pentru sfințenia vieții lui și buna chivernisire a mănăstirii, pe 9 aprilie, 1820, este hirotesit arhimandrit și păstorește obștea mănăstirii timp de 32 de ani. În această perioadă s-a îngrijit de înnoirea vieții duhovnicești, avea o obște la Cernica foarte bine închegată, care număra peste o sută de călugări, cu duhovnici renumiți și cu rânduială de viață călugărească model în Țara Românească. Sub Cuviosul Calinic, monahismul românesc a trăit o nouă etapă de înflorire duhovnicească.
S-a îngrijit, totodată și de cele necesare vieții pământești, după exemplul înaintașilor săi. Astfel, a terminat de pictat biserica din insula Sfântului Nicolae, iar cu banii donați de arhiereul Ioanichie Stratonichias din București, a zidit o biserică mare cu cetate, în insula Sfântului Gheorghe, pentru că nu mai încăpeau călugării într-o singură biserică. Sfântul Calinic a fost, de asemenea, și un bun iconom al Mănăstirii Cernica și al celorlalte mănăstiri – Pasărea, Snagov, Căldărușani, Ciorogârla și Poiana Mărului -, aflate sub povățuirea sa.
În 14 septembrie 1851, a fost ales episcop la Râmnicu Vâlcea. Timp de 17 ani a păstorit eparhia Râmnicului, învățând cuvântul Evangheliei, slujind Biserica, sfințind preoți, vindecând numeroși bolnavi și organizând mănăstirile din eparhie. În anul 1863 a întemeiat renumita Mănăstire Frăsinei cu rânduială athonită, în care nu intră femei. Ca episcop la Râmnicu Vâlcea, Sfântul Calinic s-a dovedit la fel de devotat pentru Biserica lui Hristos, la fel de iscusit în păstorirea sufletelor omenești. El a fost un predicator neîntrecut, un slujitor plin de Duhul Sfânt, un călugăr smerit și cuvios și un episcop cu viață sfântă și făcător de minuni.
Slujba canonizării Sfântului Ierarh Calinic, fost episcop de Râmnicu Vâlcea, a avut loc la Mănăstirea Cernica, pe 23 octombrie 1955.
Sfântul Calinic un mare rugător pentru noi toți înaintea tronului Preasfintei Treimi
Părintele Dumitru Stăniloaie consideră că :„Sfântul Ierarh Calinic, ocrotitorul prin excelență al Bucureștiului, ne poate da curaj prin harul revărsat oricui, fără “economie”, din sfintele sale moaște, dar și prin însuși chipul său blând, modest, neodihnit și înlăcrimat pentru toți cei în nevoi, de arhiereu care trăia și slujea pentru a întâmpina și a alina suferințele “sărmanilor frați ai lui Hristos“. E extraordinar de mângâietor să știi că au existat și încă mai există oameni ai lui Dumnezeu, chiar arhierei, iată, care să fie aproape de cei “umiliți și obidiți”, de cei aruncați la marginea lumii nemiloase, de cei pe care nimeni nu-i mai iubește, nu-i mai vede, nu-i mai bagă în seamă, care slujeau și își sfâșiau inimile până la răstignire pentru “săracii lui Dumnezeu”. Așa și numai așa s-au sfințit acești oameni, așa au dobândit acești mari nevoitori darurile uriașe ale vederii în Duh, ale prorociei și ale tămăduirii. Și așa, și acum, după mutarea lor la Cer, ei fac mereu cu noi minuni, în modul cel mai firesc și mai discret, fără mare pompă, gălăgie și reclamă. Când? Atunci când găsesc în noi durerea inimii, credința și, mai ales, sinceritate, umilință și căință.”
În timpul răscoalei din anul 1821, mulți locuitori din București s-au adăpostit la Mănăstirea Cernica. Iar bunul stareț i-a găzduit pe toți în Insula Sfântul Nicolae, prin chiliile călugărilor, iar pe călugări i-a mutat în Insula Sfântul Gheorghe. În acele zile de grea încercare, multă mângâiere au aflat unii din locuitorii Capitalei de la Sfântul Calinic. Pe toți îi îmbărbăta, îi odihnea și îi hrănea gratuit din alimentele mănăstirii.
În primăvara aceluiași an, auzind turcii de mulțimea mirenilor adăpostiți în insula Cernicăi și socotind că ar fi dintre răsculați, au înconjurat mănăstirea cu tunuri și stăteau gata s-o distrugă, iar pe cei aflați în ambele insule să-i ucidă cu sabia. Atunci Sfântul Calinic a adunat tot poporul și pe călugări în biserică, le-a ținut cuvânt de îmbărbătare și au făcut împreună priveghere de toată noaptea. Iar a doua zi a trimis un călugăr cu jalbă la mai marele turcilor din tabăra alăturată. Și astfel, cu rugăciunile Sfântului Calinic, cu lacrimile poporului și cu mijlocirea Sfântului Nicolae, s-au liniștit turcii și s-au izbăvit cu toții de moarte.
Tot în anul 1821, un alt pașă, care își avea tabăra sa în satul Pantelimon, a răpit o călugăriță din Mănăstirea Pasărea, drept ostatecă. Dar Sfântul Calinic, nerăbdând ca mireasa lui Hristos să fie în mâinile păgânilor, a făcut jalbă la stăpânire și a izbăvit călugărița din mâinile turcului. Supărându-se cumplit pașa, a hotărât să pornească noaptea cu armele asupra mănăstirii ca s-o prade și să-l ucidă pe stareț. Atunci Sfântul Calinic, auzind de răzbunarea turcului, a făcut priveghere de toată noaptea, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Și iarăși, prin minune, a fost izbăvit de primejdie, căci chiar în noaptea aceea, pe când pașa lua cafeaua ca apoi să năvălească asupra mănăstirii, o slugă a sa a încercat să-l omoare cu arma. Dar glontele oprindu-se în punga cu galbeni, turcul a scăpat cu viață. Cutremurat de această minune, a doua zi, pașa a trimis acei galbeni la Mănăstirea Cernica din care, după porunca cuviosului, s-a făcut la intrare o fântână cunoscută până astăzi sub numele de „Fântâna Turcului”.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Mănăstirea Cernica
