În această vacanță de Rusalii, medicii mai multor spitale din București au dus un adevărat maraton pentru viață, fiind realizate mai multe transplanturi. La Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București, echipa prof.dr. Narcis Copcă a efectuat primul transplant pulmonar de anul acesta. Beneficiara acestei intervenții este o pacientă de 45 de ani, diagnosticată cu bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) și bronșiectazii. În acest moment, ea la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, evoluția postoperatorie fiind favorabilă.
„În România avem o listă cu încă cinci receptori, și noi avem în program ca toți să beneficieze de transplant pulmonar anul acesta, cu condiția să avem și donatori compatibili. În cazul plămânului, este foarte importantă grupa sanguină și compatibilitatea de înalțime donator-receptor”, a declarat prof. dr. Narcis Copcă, managerul Spitalului Clinic „Sf. Maria”.
Și la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, medicii au realizat un transplant de ficat unui pacient de doar 13 ani, care suferă de o boală congenitală foarte gravă.
Nu au fost singurele operații care au avut loc în aceste zile. Reprezentanții Agenției Naționale de Transplant au anunțat că, în noaptea de duminică, 23 iunie, s-a realizat o nouă intervenţie de prelevare organe şi ţesuturi la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, fiind a treia anul acesta în cadrul acestei unităţi sanitare şi a 41-a la nivel naţional.
Pentru intervențiile de prelevare, au fost prezente echipele chirurgicale ale Spitalului Clinic „Sfânta Maria”, condusă de dr. Dragoș Chiriță împreuna cu dr. Alexandru Martiniuc și echipele ale Institutul Clinic Fundeni, conduse de dr. Radu Zamfir, dr. Gheorghe Potlog – pentru ficat și dr. Vlad Olaru – pentru rinichi. Efortul lor a fost preluat de echipele multidisciplinare din centrele de transplant: chirurgi, anesteziști, cardiologi, gastroentelorgi, nefrologi, medici de laborator.
Astfel șapte pacienţi au putut fi transplantaţi cu plămân, ficat, rinichi şi cornee, datorită faptului că familia unei persoane aflate în moarte clinică şi-a exprimat acordul pentru a dona organele pacientei decedate.
„Firul vieţii a fost reînnodat pentru o pacientă critică de 45 de ani datorită intervenţiei de transplant de plâmăn realizată de echipa de profesionişti a Spitalului Sfânta Maria. La Centrul de Transplant Hepatic al Institutul Clinic Fundeni, o altă pacientă de 35 de ani a învins moartea datorită intervenţiei de transplant hepatic cu hemificat drept, realizată cu succes de echipa chirurgicală condusă de prof. dr. Vladislav Braşoveanu, alături de echipa ATI – coordonată de conf. dr. Gabriela Droc şi echipa compusă din dr. Sibel Şoarece şi dr. Diana Jelea. Ficatul stâng a fost transplantat unui pacient pediatric la Spitalul Grigore Alexandrescu în vârsta de 13 ani cu o boală congenitală foarte gravă”, au precizat reprezentanții ANT.
Totodată, echipele Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni au oferit șanse pentru o viață normală pentru alţi doi pacienţi în vârstă de 16 şi 58 de ani compatibili cu grefele.
CITEȘTE ȘI: Prof. dr. Narcis Copcă: Nu ascund faptul că transplantul multivisceral este o mare provocare, dar datoria noastră este aceea de a prelungi viața pacienților
Cele două intervenţii de transplant renal au fost realizate de echipele de chirurgi coordonate de medicii Cătălin Baston şi Constantin Gîngu, cu suportul ATI – medicul Liliana Domnişor.
Și la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, echipele coordonate de prof. Marian Burcea împreună cu dr. Alina Gheorghe și dr. Valentin Dinu au fost în sală unde au efectuat transplanturi de cornee.
„Donarea de organe este un gest nobil prin care se acordă o șansă la viață semenilor în așteptarea unui organ salvator. Atunci când un pacient a decedat, exprimarea acordului poate reda speranța altora. Fără donare nu există transplant și este important ca populația să fie informată în acest sens. Din acest motiv Ministerul Sănătăţii – România împreună cu Agentia Nationala de Transplant, vor derula anul acesta o campanie de conștientizare despre donarea de organe și țesuturi. De asemenea anul acesta se va implementa noul registru de transplant care asigura trasabilitatea și transparența activității.
Cu acest prilej ne exprimăm recunoștința pe care o purtăm donatorilor și familiilor acestora care au înțeles importanța donării. Astfel ei permit ca echipele medicale să salveze pacienții de pe listele de așteptare pentru organ sau țesut.”, au punctat reprezentanții ANT.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Agenția Națională de Transplant
CITEȘTE ȘI: Maraton pentru viață! 48 de ore: 20 de oameni au fost salvați prin transplant

