23 aprilie este ziua consacrată, de Biserica Ortodoxă și de cea Catolică, Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Glorios martir al lui Hristos, Gheorghe a fost tribun ofițer în armata romană, distins pe câmpul de luptă în mai multe bătălii, a urcat treaptă cu treaptă în ierarhia militară până a devenit chiar șeful gărzii palatului imperial.
Strategul lui Dioclețian, luptător întru Hristos
Născut în părţile Capadociei (sau la Beirut) din Asia Mică, dintr-o familie de creştini de neam ales şi cu o frumoasă stare socială, tânărul Gheorghe a primit o educație atentă şi a fost îndrumat să îmbrăţişeze, ca şi tatăl său, cariera militară, în care s-a afirmat repede, avansând până la treptele de tribun şi apoi comis în armata romană.
A ajuns omul de încredere al împăratului, care îl aprecia atât pentru calităţile sale de mare strateg, cât şi pentru bogăţia cunoştinţelor sale filozofice acumulate de prin locurile pe unde călătorise cu armata romană.
Împăratul Dioclețian a declanșat, însă, printr-un edict emis în anul 303 e.n., o amplă campanie de persecuție a creștinilor, considerând că aceștia și, implicit credința lor, sunt pricipala cauză a tuturor relelor din imperiu.
Atunci, tânărul general Gheorghe a mărturisit pe față credința sa în Hristos, credință pe care o ținuse ascunsă până atunci. Drept urmare, a fost supus unor suplicii cumplite: loviri cu sulița, tras pe roată, îngropat în var, lespezi de piatră puse pe piept etc, dar nicio tortură nu l-a făcut să renunțe la credința sa. La finalul fiecărui act, torționarii îl găseau în perfectă stare fizică.
Rugăciunea, izvor de viață
Cei prezenți la aceste suferințe, uimiți de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat, au renunțat la credința păgână și au devenit creștini.
I s-a cerut ca dovadă a puterii credinței sale să aducă la viață un decedat. Prin rugăciune, Sfântul a reușit să îl aducă la viață. Minunea învierii celui decedat a convins-o și pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să îmbrățișeze creștinismul.
În cele din urmă, pe 23 aprilie, anul 304 e.n., i s-a tăiat capul. Avea douăzeci și trei de ani.
Slujitorul său i-a îndeplinit porunca și i-a transportat trupul în localitatea Lida, pe atunci un orășel din Palestina, de unde era originară maica sa și a fost depus în Biserica ridicată acolo în numele lui.
„Sfântul Gheorghe mai presus de grade, Îl avea însă pe Dumnezeu. Apoi vin toate celelalte. Şi dacă credinţa în Dumnezeu este în primejdie, se cuvine să fii gata să jertfeşti şi gradele şi funcţiile şi tronurile şi cârjele şi mitrele şi toate. De mii de ori e mai bine să mori călugăr în Sfântul Munte, decât trădător al Ortodoxiei! De mii de ori militar cinstit, decât general care nu crede; de mii de ori ţăran care-l are înlăuntrul său pe Dumnezeu, decât om de ştiinţă ateu; de mii de ori gropar sau cioban care-l are înlăuntru pe Dumnezeu, decât bogăţiile lumii. Aceasta este sfânta noastră religie. Biserica noastră nu depinde de cei mari şi tari ai zilei. Ea se întemeiază pe credinţa celor smeriţi şi dispreţuiţi.”, ne transmite, într-o predică, Preasfințitul Augustin, Mitropolit de Florina (Augustinos Andreas Kantiotis 1907-2010 – el însuși un mare mărturistor al credinței în Hristos, care a trecut prin greutățile persecuțiilor și ale pribegiei, mai ales în timpul celui de-Al doilea Război Mondial).
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Ordinea Zilei
