Preț record pentru un superb diamant roz

Casa de licitații Sotheby’s a vândut „The Williamson Pink Star” cu 453,2 milioane de dolari Hong Kong (aproximativ 58 de milioane de dolari americani).

Prețul inițial de la care a pornit vânzarea a fost de 21 de milioane de dolari americani, dar uimitorul diamant roz a stârnit interesul investitorilor, astfel că a fost achiziționat de cel care a fost dispus să dea aproape 60 de milioane de dolari.

Experții sunt de părere că poate fi unul dintre cele mai mari diamante roz găsite în ultimii 300 de ani.

Diamantul roz de 11,15 carate, denumit „Williamson Pink Star”, este admirat pentru frumusețea și raritatea sa. „Descoperirea unui diamant roz de o asemenea calitate, de orice dimensiune, este extrem de rară – ceva care, odată cu închiderea recentă a minei Argyle, părea până de curând – foarte puțin probabil. Din cauza unei oferte limitate și a cererii în creștere, prețurile diamantelor roz mari de calitate superioară de peste cinci carate au crescut exponențial în ultimul deceniu, pregătind  în mod întâmplător scena pentru apariția de acum a acestei pietre unice.”, a declarat Wenhao Yu, președintele  secțiunii Bijuterii și Ceasuri Sotheby’s Asia.

Diamantul cu nuanțe pastelate a fost numit în onoarea altor două diamante roz, CTF Pink Star, care s-a vândut cu 71,2 milioane de dolari în 2017, și diamantul „Williamson”, un diamant roz dăruit Reginei Elisabeta a II-a.

Autor: Corina Gheorghe
Foto: Sotheby’s

 

Mai multe articole

Știrile zilei