SCJU „Pius Brînzeu” din Timişoara a reluat transplantul de ţesut osos

Intervenţiile chirurgicale din cadrul Programului Naţional de Transplant de Ţesut Osos au fost reluate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” din Timişoara. Operațiile se realizează sub coordonarea prof. dr. Jenel Marian Pătraşcu.

Echipa spitalului a efectuat deja în această săptămână o astfel de intervenție la o pacientă cu fractură de humerus proximal.

Intervenţia chirurgicală a constat în cura chirurgicală a unei fracturi iterative de humerus proximal, asociată cu defect osos semnificativ şi degradarea materialului de fixare utilizat la intervenţia chirurgicală iniţială. Complexitatea cazului a impus adoptarea unei soluţii terapeutice avansate, menită să ofere pacientei cele mai bune şanse de recuperare. Astfel, s-a realizat augmentare biologică cu alogrefă structurală de peroneu, urmată de fixare internă prin tehnica «double plating». Grefa osoasă a fost furnizată de Banca de Os a Spitalul Colentina, în cadrul unei colaborări exemplare. Mulţumiri speciale sunt adresate dr. Andrei Nica, director al Agenţiei Naţionale de Transplant, pentru sprijinul constant şi profesionalismul demonstrate.”, au transmis reprezentanții spitalului.

Intervenţia chirurgicală a fost realizată de o echipă multidisciplinară, coordonată de conf. dr. Cosmin Faur, alături de dr. Dragoş Troţea, medic primar ortopedie-traumatologie, şi dr. Zoran Săndici, medic primar ATI.

Echipa medicală implicată a fost formată din:
  • conf. dr. Faur Cosmin – medic curant
  • dr. Troțea Dragoș – medic primar ortopedie-traumatologie
  • dr. Dimitrovici Boban – medic rezident ortopedie-traumatologie
  • dr. Săndici Zoran – medic primar ATI
  • Kalapis Raluca – responsabil Program Național Transplant Os–Tendon, asistentă șefă BO III
  • dr Vlad Marian Dolana – medic rezident ATI
  • Hriș Gabriela – asistentă instrumentară
  • Jianu Daniela – asistentă instrumentară
  • Stănescu Iolanda – asistentă ATI
  • Infirmiera Corina Barbulescu
  • Brancardier Galea Alexandru
Autor: Sofia Filip
Foto: SCJU „Pius Brînzeu” din Timişoara

Mai multe articole

Știrile zilei