Justiția din România a devenit în aceste zile subiectul central al unor dezbateri puternice în care societatea s-a polarizat și mai mult, iar taberele formate se acuză reciproc de manipulare.
Situația creată scoate cu violență în evidență o realitate pe care mulți o cunoșteau de foarte mult timp, dar despre care au evitat să vorbească. Baza acestei probleme majore, care tot crește și se rostogolește continuu asemeni unui bulgăre de zăpadă, o constituie principiul prescripției, pe care sistemul de justiție din țara noastră a ajuns să-l aplice în cel mai pur stil românesc și să-l utilizeze în mod abuziv în funcție de anumite interese.
Din cauza acestui fenomen, numeroase dosare mari de corupție s-au închis prin prescripție, iar cei implicați au fost achitați fără a exista vinovați sau sancțiuni. Iar în tot acest timp, la nivelul societății a crescut nemulțumirea generată de percepția că legea nu este pentru toată lumea.
Avocatul și profesorul de Drept Alexandru Lazăr, profesor asociat la ESADE, Universitatea Pompeu Fabra și la Institutul Superior de Drept și Economie, face o radiografie a sistemului de justiție din țara noastră, oferind o perspectivă obiectivă asupra unui fenomen extrem de nociv: cel al utilizării abuzive a prescripției. În opinia sa, „Justiția din România are nevoie de o reformă amplă, profundă și bine gândită”.
În majoritatea sistemelor juridice moderne, principiul prescripției este funcțional și se aplică. Există însă o diferență majoră față de ceea ce se întâmplă în prezent în Justiția din România și constă în modul în care prescripția este concepută și aplicată.
„Sunt mai multe tipuri de prescripție. Spre exemplu: cetățeanul A datorează o sută de euro cetățeanului B. Aceasta este o speță civilă. Încă de pe vremea romanilor, legiuitorul spunea că dacă B nu cere cei o sută de euro în termen de X (3/5/10 ani după caz), odată trecut termenul fără ca B să facă nimic, atunci datoria se șterge – prescrie.”, subliniază Alexandru Lazăr.
Totodată, interlocutorul Ordinea Zilei invocă și diferența între prescripție și caducitate. „Mentorul meu, profesorul Luis Moreno Quesada, ne-a oferit o explicație inedită legată de acest subiect arătând diferența între fluture (caducitatea) și cățel (prescripția). Fluturele este efemer, trăiește, să spunem, maximum 48 de ore. Poți să îi dai apă și hrană, dar el tot moare la 48 de ore. Asta este caducitatea pe care nu o poți prelungi. În schimb, cățelul poate sta șapte zile fără apă și hrană. Dacă ești un om rău și nu îi dai să mănânce șase zile, dar în a șaptea îi dai apă și mâncare, câinele va avea iar șapte zile de supraviețuire. Astfel termenul începe de la zero, de fiecare dată când este acționat mecanismul necesar.”, punctează profesorul de Drept.
România rămâne una dintre puținele jurisdicții în care trecerea timpului, chiar și în condițiile unui proces activ, poate conduce la închiderea dosarului
Prescripția este utilizată atât în Dreptul civil cât și în cel penal și administrativ. „ Iar în Dreptul penal, de care este legată dezbaterea actuală din România, sunt două tipuri de prescripție care se aplică. Primul: dacă A săvârșește o faptă penală, dar nu se află că el a făcut-o. După un timp determinat fapta există, dar acțiunea se prescrie. Nu se mai poate iniția o acțiune în Justiție împotriva cetățeanului A. Există însă și aici niște excepții în funcție de faptă (genocid etc). În opinia mea, această instituție este bună și trebuie să rămână.
Problema este la al doilea tip de prescripție, care este cel folosit pervers în România de către sistem, dar și de către avocați și spune că faci ceea ce faci, dar dacă după ce se deschide procedura penală aceasta durează mai mult de X ani, se aplică prescripția specială căci așteptarea inculpatului este o pedeapsă în sine. Pe hârtie este just, dar în practică se poate genera un abuz. Tipul acesta special de prescripție este cel problematic”, atrage atenția interlocutorul Ordinea Zilei
În acest context, profesorul de Drept amintește că în statele cu justiții consolidate, prescripția este un instrument de securitate juridică, menit să protejeze stabilitatea raporturilor sociale și să sancționeze pasivitatea statului, nu să ofere refugiu impunității. „În România, din păcate, prescripția – cea specială menționată mai sus – a fost transformată într-un mecanism prin care durata excesivă a procedurilor ajunge să favorizeze inculpații, inclusiv în cauze grave. Spre exemplu, în Franța sau Germania, termenele sunt mai bine calibrate, sunt ușor întrerupte prin acte procedurale reale, iar pentru infracțiuni grave prescripția nu este lăsată să devină o strategie de apărare. România rămâne una dintre puținele jurisdicții în care trecerea timpului, chiar și în condițiile unui proces activ, poate conduce la închiderea dosarului.”, avertizează avocatul.
În Dreptul spaniol, prescripția este concepută într-o manieră mult mai funcțională și echilibrată. Ea nu este legată de durata totală a procesului, ci de existența sau inexistența unor acte efective de urmărire penală. Atât timp cât dosarul se află în mișcare, există acte procedurale și o activitate reală a autorităților, prescripția se întrerupe. Pentru infracțiuni grave, precum corupția sau fraudele majore, termenele sunt considerabil mai lungi, iar instanțele sunt extrem de riguroase cu tentativele de tergiversare. „În esență, în Spania nu scapă vinovatul pentru că statul a lucrat, ci doar dacă statul a fost complet inactiv.”, nuanțează Alexandru Lazăr.
Efecte nocive asupra întregului sistem de justiție
Profesorul de Drept subliniază faptul că abuzul de prescripție specială produce efecte extrem de nocive asupra întregului sistem de justiție. „În primul rând, subminează profund încrederea cetățenilor, care ajung să perceapă Justiția ca fiind incapabilă să ducă la bun sfârșit dosarele complexe. În al doilea rând, creează un stimulent pervers pentru corupție, deoarece transmite mesajul că, prin amânări succesive, responsabilitatea penală poate fi evitată. De asemenea, demotivează magistrații onești, a căror muncă de ani de zile poate fi anulată printr-un simplu efect formal. În cele din urmă, transformă procedura penală într-un joc de strategie și calendar, în care adevărul și fondul cauzei devin secundare.”, detaliază interlocutorul Ordinea Zilei.
În opinia profesorului de Drept și practicianului Alexandru Lazăr, faptul că numeroase dosare mari de corupție din România s-au închis prin prescripție nu reprezintă un eșec al ideii de justiție, ci un eșec al arhitecturii instituționale. „ Atunci când dosare complexe, care presupun ani de investigații și resurse considerabile, se finalizează prin încetarea procesului penal din motive de prescripție, statul transmite un semnal extrem de periculos. Nu mai este vorba despre stabilirea adevărului sau sancționarea faptelor, ci despre incapacitatea sistemului de a se proteja pe sine. Justiția ajunge astfel să se autoanuleze, iar percepția publică este că legea nu se aplică în mod egal.”, argumentează avocatul.
Nu noi am inventat șmecheria, prostia sau corupția
De altfel, este de părere că sistemul juridic românesc se confruntă cu mai multe probleme structurale. „Dar atenție! Asta se întâmplă peste tot. Nu noi am inventat șmecheria, prostia sau corupția.”, adaugă profesorul de Drept.
În primul rând, interlocutorul Ordinea Zilei nominalizează formalismul excesiv, care face ca forma să primeze în detrimentul fondului. O a doua problemă pe care o indică este lipsa unei răspunderi instituționale reale pentru eșecuri sistemice, nu pentru greșeli punctuale. „A treia problemă este instabilitatea legislativă, generată de modificări frecvente și incoerente ale cadrului normativ. A patra este presiunea politică indirectă, manifestată prin numiri, blocaje sau mesaje publice, nu neapărat prin ingerințe directe. În fine, există o lipsă evidentă de viziune pe termen lung, care face ca Justiția să fie tratată ca instrument de moment, nu ca pilon fundamental al statului. Și a cincea este lipsa de conexiune cu mediul academic.”, completează Alexandru Lazăr.
Avocatul mai transmite că intervenția politicului în Justiție este interzisă într-un stat de drept! „ Intervenția politicului în Justiție este extrem de periculoasă, chiar și atunci când nu se manifestă explicit. Nu este nevoie de ordine directe sau de presiuni vizibile pentru a afecta independența Justiției. Este suficient controlul asupra numirilor în funcții-cheie, mesajele publice sau climatul de insecuritate instituțională. Asta iar este o problemă și în alte state din UE- vezi și Spania. Justiția nu trebuie să fie aliniată politic, ci protejată de politică. Un stat care nu reușește acest lucru riscă să își piardă esența de stat de drept și să rămână doar cu un decor instituțional. Omul sfințește locul! Este nevoie de oameni cu principii și nu dispuși să își vândă sufletul politicului pentru poziții sau pentru a parveni. ”, precizează profesorul de Drept.
Alexandru Lazăr este de părere că Justiția din România are nevoie de o reformă amplă, profundă și bine gândită. „Această reformă nu trebuie să fie populistă, ci tehnică și coerentă. Aș începe cu regândirea instituției prescripției, astfel încât aceasta să nu mai fie legată de durata procesului, ci de pasivitatea reală a statului. Apoi, este esențială introducerea unei răspunderi instituționale clare pentru disfuncționalitățile sistemice. Următorul pas ar fi depolitizarea reală a numirilor în funcțiile-cheie, pe criterii de competență și merit. În paralel, este necesară stabilitatea legislativă și un nivel ridicat de transparență, pentru ca Justiția să fie nu doar dreaptă, ci și percepută ca atare de către cetățeni. Imperios să copiem și pune practici din alte jurisdicții. Spre exemplu procurorul nu ar trebui sa instrumenteze cazul. Este oarecum și acuzator și judecător în primă faza, el fiind cel care decide cursul acțiunii. Să copiem modelul spaniol: cazul trebuie instrumentat inițial de un judecător de primă instanță nu de procuror.”, concluzionează Alexandru Lazăr.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
CITEȘTE ȘI: Alexandru Lazăr, românul pentru care succesul nu are granițe
