Viața merge mai departe! Transplant de ficat la Institutul Clinic Fundeni

Medicii continuă să facă minuni pentru bolnavii care au nevoie de un transplant de organ. Familia unui pacient aflat în moarte clinică a fost de acord cu prelevarea de organe, iar prin gestul său a oferit speranțe la viață pentru patru persoane aflate pe lista de așteptare pentru un transplant.

Prelevarea s-a făcut la Spitalul Clinic de Urgență București, acolo unde activează o echipa condusă de Prof. Dr. Ioana Grinţescu şi Conf. Dr. Liliana Mirea, alături de coordonatorul de transplant Dr. Rosana Turcu.

Efortul lor a fost preluat de alţi medici devotaţi, care au pornit în cursa contra cronometru pentru viaţă. Echipa de prelevare a Institutului Clinic Fundeni, formată din Dr. Genady Vatachki şi dr. Maria Şerban, a adus speranţă pentru un pacient a cărui unică şansă era transplantul de ficat. Intervenţia salvatoare a fost realizată de echipa condusă de Dr. Doina Hrehoreţ, cu sprijinul echipei ATI, profesionişti deosebiţi şi dedicaţi pentru care viaţa are întotdeauna prioritate. Rinichii au fost prelevaţi de echipa Spitalului Clinic “Dr. C,I.Parhon”, Dr. Radu Andriciuc şi Dr. Daniel Andone, aducând speranţă pentru alţi doi pacienţi aflaţi în suferinţă pe listele de aşteptare. Deoarece în ţară nu a fost găsit un receptor compatibil, cordul a fost prelevat de o echipă a Eurotransplant, salvând viaţa unui cetăţean european. Corneea a fost prelevată şi se va transplanta la Spitalul Militar Central din Bucureşti”, precizează, pe pagina sa de Facebook, Agenția Națională de Transplant.

Instituția punctează faptul că atât pentru intervenţiile de prelevare, cât şi pentru cele de transplant au fost luate toate măsurile de prevenţie împotriva SARS-CoV2, fiind asigurată permanent siguranţa pacienţilor şi a personalului medical implicat, prin toate mijloacele şi în fiecare etapă a acestei activităţi deosebite.

Autor: Sofia Filip
Foto: Agenția Națională de Transplant

 

Mai multe articole

Știrile zilei