Pe 21 mai, Bisericile Ortodoxă, Coptă și Greco-catolică îi serbează pe Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena.
Pe acești sfinți, Biserica îi pune alături de Apostoli și pentru că domnia Împăratului Constantin cel Mare, sprijinit de mama sa Elena, a însemnat finalul epocii persecuției creștinilor, clarificare dogmatică (oprirea ereziei lui Arie și Crezul, odată cu Sinodul ecumenic de la Niceea (325 e.n.)) și descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii, aflarea locului Golgotei, al Sfântului Mormânt şi lemnul cinstitei Cruci.
Sfânta Elena a zidit cu împărătească dărnicie biserica Sfântului Mormânt, biserica din Betleem, pe cea din Nazaret şi alte sfinte locaşuri.
Context istoric și administrativ
Împăratul Constantin care a domnit în Imperiul Roman între anii 306-337 e.n. este fiul lui Constanţiu Hlor şi al Elenei. Tatăl său este un mare general roman din vremea lui Diocleţian (284-305e.n.). Dioclețian a împărțit administrarea imperiului: partea de răsărit având capitala la Nicomidia, era cârmuită chiar de el, având ca ajutor pe ginerele său, Galeriu. Partea de apus, cu capitala la Roma, avea ca împărat pe Maximian, însoţit de fiul său, Maxenţiu, iar ca ajutor pe Constanţiu Hlor, tatăl Sfântului Constantin. Acesta stăpânea peste întinsele ţinuturi ale Galiei, Spaniei şi Britaniei.
Spre deosebire de ceilați cârmuitori romani, Constanțiu, considerându-i pe creștini cei mai cinstiți dintre cetățeni și i-a apropiat și a apelat la ei în calitate de sfetnici. În tot restul Imperiului, se manifesta influența lui Dioclețian și prigonirea creștinilor avea forme sălbatice.
Luptătorul lui Hristos
După moartea tatălui său, cu învoirea întregii oştiri, pentru că era iubit de toţi, Constantin a preluat conducerea regiunii. Maxenţiu, fiul nelegitim al lui Maximian, auzind de acest fapt, a pornit la luptă împotriva lui Constantin.
Episcopul Eusebiu de Cezareea istoriseşte că, plecând în întâmpinarea duşmanului său, Constantin se ruga, cerând ajutor de la Dumnezeu înainte de a începe lupta, ştiind că oastea lui este mai slabă decât cea a lui Maxenţiu.
Ca răspuns la rugăciunea lui, Constantin a văzut ziua, în amiaza mare, strălucind pe cer, o cruce luminoasă, pe care scria cu slove alcătuite din stele:„Prin acest semn vei învinge”, iar în noaptea ce a urmat, tot el a văzut în vis pe Însuşi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-Se de el şi îndemnându-l să-şi facă steag ostăşesc cu semnul Sfintei Cruci pe el.
Cu semnul Sfintei Cruci şi monograma lui Hristos (literele greceşti H şi R) pe steaguri şi pe scuturi a pornit către Roma. În timbul luptei din anul 312 Maxenţiu a căzut în râul Tibru și s-a înecat, la podul Milvius, iar Constantin a ieșit biruitor. Cetăţenii Romei au fot eliberați astfel de de tirania lui Maxenţiu.
Convins că a biruit cu ajutorul Dumnezeului creştinilor, Împăratul Romei, Constantin a emis, în anul 313. Edictul de la Milan, care oprește prigoana creştinilor şi conferă libertate credinţei creştine în întreg Imperiu Roman.
Ctitor și militant pentru clarificarea teologică
Ulterior, a mutat capitala Imperiului în Byzantion , creând un nou oraș numit apoi Constantinopol, după numele său şi împodobit cu biserici, ca o adevărată nouă Romă creştină,.
Sfântul împărat Constantin a fost preocupat de unitatea credinţei creştine. Pentru că era tulburare mare în Biserică, marele Constantin a hotărât ţinerea Sinodului de la Niceea, în anul 325, la care el însuşi a luat parte. Aici, episcopii din toată lumea creştină au mărturisit dreapta credinţă, alcătuind prima parte din Crezul care se rostește și în prezent la fiecare Sfântă Liturghie.
Sfântul Constantin a dat şi legi inspirate din credinţa creştină, prin care apăra demnitatea persoanei umane şi a familiei.
Evlavia şi râvna Sfintei Elena au dăruit creștinilor locurile pe unde Hristos a călcat pe Pământ
Sfântul Împărat Constantin a fost însă ajutat şi de evlavia şi râvna mamei sale Elena, care, mergând la Ierusalim pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii, a aflat locul Golgotei, al Sfântului Mormânt şi lemnul cinstitei Cruci şi a zidit cu împărătească dărnicie biserica Sfântului Mormânt, biserica din Betleem, pe cea din Nazaret şi alte sfinte locaşuri.
Îndemnat de fericitul Teofil, episcopul Goţiei, care păstorea la nordul Dunării (Dacia) şi participase la Sinodul întâi de la Niceea, Sfântul Constantin a sprijinit creştinarea strămoşilor noştri, cerând goţilor cotropitori să nu împiedice răspândirea creştinismului. Totodată împăratul Constantin a recâştigat unele teritorii din sudul Munteniei, construind un pod la Sucidava (azi oraşul Corabia) şi ridicând acolo o cruce de piatră, ca semn al biruinţei credinţei celei noi asupra păgânismului.
Sfântul Constantin a trecut la Domnul, în anul 337, la zece ani după adormirea maicii sale, Sfânta Elena.
