14 septembrie – Înălțarea Sfintei Cruci este zi de praznic și de post în orice moment al săptămânii s-ar întâmpla, potrivit Sinaxarului creștin Ortodox. Sărbătoarea aceasta, care amintește atât de aflarea crucii răstignirii de către Sfânta Împărăteasă Elena, mama împăratului bizantin Constantin, împreună cu Patriarhul Macarie al Ierusalimului în anul 335 e.n., cât și de victoria împăratului Heraclius asupra perșilor, în anul 628, și recuperarea sfintelor relicve de la aceștia, este marcată și de creștinii catolici și greco – catolici.
„Biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivinc dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău”
Instrument de tortură și de pedeapsă în lumea antică, utilizată de romani pentru smerirea și distrugerea părții omenești a Fiului lui Dumnezeu, Crucea Răstignirii a devenit pentru creștini simbol de recunoaștere și armă în lupta pentru mântuirea sufletelor.
Cinstirea Sfintei Cruci începe din timpul Apostolilor.
Sfântul Apostol Pavel scria galatenilor, vorbind despre taina Crucii: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Iar, în altă parte, tot el spune: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).
Cu această cinstire faţă de taina Crucii au străbătut creştinii tot timpul prigoanelor, trei sute de ani, până în vremea când a ajuns împărat la Roma Constantin cel Mare (306-337). Vremea marelui împărat, la rândul ei, a fost pentru creştinătate ca o adevărată naştere din nou a evlaviei faţă de Sfânta Cruce, moştenită de la Apostoli.
„Dumnezeiasca râvnă întru sineși luând Elena, cu osârdie a căutat și a aflat Crucea care în pământ era ascunsă”
Pe când se săpa pământul pentru temeliile marii biserici a Învierii Domnului, s-au găsit, nu departe de Sfântul Mormânt, trei cruci, adică Crucea lui Hristos şi cele două cruci pe care au pătimit tâlharii. Şi nu numai crucile, dar şi piroanele le-au aflat.
Trebuind să indentifice Crucea Răstignirii Domnului dintre cele trei Împărăteasa, Patriarhul și cei care se aflau împreună cu ei au fost martorii minunii ce s-a făcut cu o fecioară moartă pe care o duceau la îngropare, că a înviat-o cu puterea Crucii lui Hristos, iar celelalte cruci nu au arătat niciun semn de minune.
Şi s-a închinat împărăteasa Crucii lui Hristos şi a sărutat-o şi, împreună cu ea, tot poporul. Şi, neîncăpând tot poporul să se închine, s-a rugat mulţimea ca măcar să o vadă şi să fie binecuvântată. De aceea, s-a urcat atunci fericitul Macarie, episcopul Ierusalimului, pe un amvon înalt şi a ridicat cinstita Cruce a Domnului, pe care văzând-o poporul a început a striga: „Doamne, miluieşte!”.
Şi a fost descoperirea aceasta a Crucii Domnului ca o zguduire a întregii creştinătăţi şi, de atunci, a început a se prăznui în fiecare an Înălţarea Cinstitei Cruci, la 14 septembrie.
A sporit cinstirea Sfintei Cruci şi prin biruinţa ei asupra perşilor, în timpul îmăratului Heraclie (610-641)
Perşii au cucerit Ierusalimul în anul 614 şi l-au jefuit, luând între alte odoare de preţ şi lemnul Sfintei Cruci şi ducându-l în capitala lor, la Ctesifon. Dar împăratul Heraclie a trecut la luptă şi a învins peste tot.
Perşii au fost siliţi să aducă înapoi, la Ierusalim, lemnul Crucii, care a fost încredinţat, în anul 629, Sfântului Zaharia, patriarhul Ţării Sfinte.
În anul 633, împăratul Heraclie a mutat cea mai mare parte din lemnul Crucii, de la Ierusalim, în capitala sa, Constantinopol.
Dar de atunci, la Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie, se prăznuieşte şi această biruinţă a Crucii Domnului asupra perşilor.
În afară de acest praznic, Biserica Ortodoxă cinsteşte, de încă trei ori pe an, Sfânta Cruce: în a treia duminică din Postul Mare, la 7 mai şi la 1 august.
