3 decembrie 2021
10 C
București

Gutuiul și fructele sale ne oferă o multitudine de remedii pentru sănătate

De citit...

Aurii în pomul încă verde sau în ferestrele caselor bătrânești sau aburinde,  răspândind aroma copilăriei prin ușa cuptorului încins, gutuile ne arată că toamna s-a instalat hotărâtă după ce a alungat ultimele ecouri ale vacanței de vară… Dar, dincolo de nostalgii, românii au descoperit întrebuințări multiple ale acestei plante și au utilizat atât fructul, cât și frunzele sau semințele.

Gutuiul (Cydonia oblonga), pom din familia Rosaceae, originar din sudul Europei, este cultivat pentru fructele sale parfumate, acrișoare, astringente. Fructele și semințele conțin pectine, mucilagii, vitamina C.

Fructele se consuma mai rar crude, din ele se prepară dulcețuri, gemuri, marmelade,  lichioruri, compot.

Ceaiul din gutui, cu puțin zahăr se lua contra tusei. Ceaiul din frunze, în amestec cu flori de tei se lua în amigdalite și răceli. Zeama obținută prin zdrobirea  frunzelor de gutui, a curpenului (mlădița) de castravete și viermarilor se punea pe rănile deschise suprainfectate.

Din semințele de gutui se prepara apă de ochi: se luau 40 de sâmburi, se puneau 100 de dramuri (3,233,80 centimetri cubi) de apă  limpede, rece, se agitau puțin apoi se înmuiau în acest amestec cârpe curate și se puneau pe ochi, scrie Valer Butură în Enciclopedie de etnobotanică românească, Editura Științifică și enciclopedică, București 1979.

Ceaiul de din sâmburi se bea cu „zahăr de ghiață” (n.r.zahăr candel) sau cu tărâțe de grâu contra tusei.

Cu o fiertură  din frunze de gutui, măr dulce și cimbrișor se făceau oblojeli pentru ulcerațiile (sancre) cauzate de sifilis. Ceaiul de frunze uscate se folosea în boli de inimă, în cazuri de  insuficiență cardiacă. Se mai lua pentru tratarea bolilor de ficat. Din semințele macerate în apă se făcea un unguent pentru sânii crăpați ai femeilor care alăptau.

Autor: Corina Gheorghe
Foto: Corina Gheorghe

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Ce îngrijorări au investitorii din sectorul imobiliar

Încrederea investitorilor imobiliari în performanța sectorului în 2022 este mai puternică decât în urmă cu un an, dar incertitudinea rămâne. Companiile vor să reia proiectele...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img