Bujorul este intens cultivat datorită aspectului său luxuriant și datorită parfumului delicat, în parcuri, grădini private și publice. Este utilizat și pentru aranjamente florale și buchete deosebite. Bujorul (Paeonia peregrina var. romanica) a fost declarat prin lege floarea națională a României, legea intrând în vigoare pe 26 octombrie 2022.
Pe teritoriul țării noastre cresc cinci specii spontane de bujor: Paeonia peregrina, Paeonia tenuifolia, Paeonia triternata, Paeonia mascula și Paeonia officinalis ssp. banatica. Acestea pot fi întâlnite în rezervații naturale protejate, din Banat până în Dobrogea și din Oltenia până în Transilvania și Moldova precum Parcul Natural Comana, Pădurea Troianu (Teleorman), Măcin, Babadag, Zau de Câmpie, Plenița. Fiecare specie este adaptată la condițiile climatice și de sol ale regiunii în care se dezvoltă, conferind un farmec aparte peisajului românesc de primăvară.
Pe lângă acestea, România găzduiește și trei specii cultivate – Paeonia officinalis, Paeonia lactiflora și Paeonia suffruticosa – care se regăsesc în peste o sută de varietăți și soiuri, reflectând bogăția și diversitatea floricolă a țării.
CITEȘTE ȘI: Bujorul este ocrotit prin lege, fiind Floarea Națională a României. Admirați, dar nu rupeți! FOTO
15 mai – ziua internațională a bujorului
Bujor, rujă (Peonia oficinalis) plantă ornamentală din familia Ranunculaceae, originară din Sudul Europei, cultivată prin grădinile țărănești pentru florile ei mari, frumoase, roșii violacee. Conține, mai ales în rădăcini, flori și semințe(Flores et semen Paeoniae) ulei eteric, peonină, tanin și substanțe mucilaginoase.
Petalele uscate se folosesc pentru colorarea ceaiurilor.
Din flori se făceau ceaiuri contra durerilor de piept. Se mai foloseau pentru ameliorarea bolilor femeiești. Zeama din rădăcină pisată și infuzia din rădăcină se dădea contra epilepsiei, a cârceilor și a viermilor. În Țara Hațegului, la Clopotiva, în cazul durerilor de cap se afumau cu bujori iar contra durerilor de picioare și la umflături se aplicau frunzele sau rădăcina, pisate și amestecate cu unsoare; se ungeau și apoi se încălezeau la foc.
În Munții Apuseni, la Măguri, ca să nu cadă dinții și să se întărească (gingiile n.n.) se ținea în gură bujor alb, fiert în oțet. Floarea fiartă în apă, fiartă în vin cu flori de crin, salcâm și sulcină, ori cu flori de sulcină albă, trifoiaș alb și rădăcină de bujor se folosea la poală albă (leucoree, n.a.).
Primăvara, florile de bujor se puneau în scălzile copiilor să fie frumoși, rumeni, plăcuți ca aceste plante.
În medicina veterinară, s-a folosit de crușală, când vitele urinau sânge. Florile se fierbeau cu coajă de mur verde(Rubus caesius) în vin roșu, care se turna pe gâtul animalelor bolnave.
Sursa : Valer Butură Enciclopedie de etnobotanică românescă, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1979
„Tatăl Bujorilor”
În mitologia greacă, Paeon era medicul zeilor și și-a dat numele florii. Într-o zi, medicul ar fi atras mânia unuia dintre zei şi, pentru a se feri de furia lui, s-a preschimbat într-o floare de bujor.
În județul Mureș, la Zau de Câmpie, într-o rezervație unică, declarată monument al naturii încă din 1932 – ce se întinde pe o suprafață de 2,5 – hectare se află un picior de plai înțesat cu bujori de stepă (paeonia tenuifolia) roșii ca sângele pe un fundal verde smarald. La Zau de Câmpie este cel mai nordic punct din România unde poţi să găsești această plantă ocrotită prin lege.
Bujorul de stepă are o înălțime de 10 până la 30 de centimetri, crește în tufe, după ce sămânța ajunge în sol sunt necesari 5-7 ani până la prima înflorire. Bujorii înfloresc în perioada aprilie – mai în funcție de vreme, florile rezistă până la zece zile și se pot admira pe o perioadă de 2-3 săptămâni cu maxim de înflorire de 3-4 zile.
Întemeietorul acestei rezervații, numit pe bună dreptate „Tatăl Bujorilor”, care a avut grijă de loc mai bine de 60 de ani este Marcu Sâncrăian.
CITEȘTE ȘI: A înflorit bujorul de munte. FOTO
În 1926 Alexandru Borza, fondatorul școlii românești de botanică și întemeietorul grădinii botanice din Cluj, vine în zonă cât să observe bujorii de stepă pe cale de dispariție. Ghid îi este Marcu Sâncrăian, pe atunci un copil de nouă ani, care primește ca datorie morală grija ca bujorii de stepă să nu dispară. Adult fiind acesta își continuă sarcina, într-o perioadă deloc fastă pentru visul său de salvare a minunatelor flori… Într-o zi soția lui i-a cerut să-i aducă pământ scos de cârtițele de pe câmp, pentru ghivecele de acasă. Văzând splendoarea florilor ei, se gândește să plaseze semințele bujorilor în mușuroaiele de cârtiță ce-i dădeau bătăi de cap în rezervație. Această întâmplare a fost decisivă pentru salvarea bujorilor, căci a funcționat. Ceea ce se vede acum în această gradină botanică naturală este munca susținută și dăruirea unui om ce a crezut într-un vis și într-o promisiune făcută.
Legenda bujorului de stepă îi întâmpină pe călători încă de la intrarea în rezervație: „:… cică a fost odată un împărat care avea doi fii: Zau se numea cel mare și Bota cel mic. Și într-o zi, Bota s-a îndrăgostit de fiica pădurarului – o fată minunat de frumoasă; doar că și Zau o plăcea, așa încât i-a pus gând rău fratelui său – să-l omoare pentru a-i rămâne mândra fată. Pe când se întorceau de la vânătoare, Zau îl împinge pe Bota în apă și acesta, în armură fiind, se îneacă. Aflând de moartea celui drag, fata s-a așezat pe pajiștea de lângă pădure și a plâns cu lacrimi de sânge; lacrimi ce atunci când atingeau pământul se transformau în bujori.”
Pădurea Bujorului de la Pleniţa
Paeonia peregrina var. romanica este varietatea pe care o regăsim în comuna Plenița, care se află la 60 de kilometri de Craiova, judeţul Dolj, fiind atestată documentar în urmă cu circa 600 de ani, de pe vremea întemeierii Ţării Româneşti. În trecut, pădurile masive acopereau toată suprafaţa situată la nord de linia localităţilor Pleniţa – Radovan – Calopăr – Drănic – Sadova, iar la sud de această linie se găseau păduri-poieniţe.
La o distanţă de 3 kilometri de Pleniţa, se află pădurea „Poiana Pleniţei”, care se întinde pe o suprafaţă de 854 de hectare.
Pădurea Bujorului de la Pleniţa este considerată printre ultimele locuri din ţară, în care bujorul românesc creşte nestingherit şi într-un număr mare de exemplare şi nu degeaba se bucură de o protecţie instituită prin lege. În acest mic ecosistem de pădure, bujorul este elementul vegetal în jurul căruia gravitează totul: culoarea aprinsă a florilor solitare şi hermafrodite ale bujorului atrage nu numai privirile vizitatorilor atenţi să nu îl strivească, dar şi mii de insecte care savurează polenul său dulce şi aromat încă de la prima deschidere a petalelor.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Corina Gheorghe
CITEȘTE ȘI: Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie au început să înflorească. GALERIE FOTO
