Mare atenție la vipere! Cum procedați în cazul unei mușcături?

Odată cu încălzirea vremii, pasionații de drumeții în natura trebuie să fie foarte atenți la vipere. În țara noastră, trăiesc trei specii de reptile veninoase: vipera comună, vipera cu corn și vipera de stepă. Vipera berus, cât și cea cu corn sunt specii protejate de lege, iar specialiștii spun că sunt folositoare, pentru că se hrănesc cu rozătoare. Resturile alimentare aruncate de oamenii care ies în natură la picnic atrag șoarecii și, implicit, viperele.

Specia se recunoaște după talia mijlocie-mică având o lungime de aprox. 50-70 cm. Culoarea diferă în funcție de habitat. Astfel, în regiunile de munte masculii au de obicei culoarea cenușie sau brun-cenușie deschis cu pete negre sau gri închis pe spate și cu abdomenul galben-purpuriu. Femelele sunt cafenii, cafenii închis cu pete brune. În ceea ce privește desenul de pe spate acesta este foarte variat. Cel mai întâlnit desen este cel cu o bandă în zig-zag mărginită lateral de un șir de pete întunecate. Abdomenul este cenușiu punctat lateral cu pete albe sau gri. Capul este scurt și turtit, triunghiular și prezintă două pete negre dispuse astfel încât formează un V sau un X, iar coada este în general de culoare galbenă sau roșiatică și este scurtă. Pupila este verticală.

Viperele sunt active ziua

Temperaturile în creștere din a doua jumătate a lunii aprilie 2025 au favorizat trezirea mai devreme a viperelor. Viperele, în special Vipera berus, trăiesc în păduri, tufișuri, zone stâncoase și la liziera pădurilor, preferând locurile însorite.

Sunt active ziua, iar în zilele caniculare își prelungesc activitatea spre seară. Își reglează temperatura corpului (ideală între 30–33 °C) stând la soare, fiind mai active în zilele calde și umede, dar sensibile la vânt. La pericol, se ascund sub pietre sau plante și mușcă doar dacă se simt amenințate.

Atacă mușcând fulgerător animalele mari sau omul, dar o fac doar atunci când se simt amenințate și se apără.

Mușcătura unei vipere impune efectuarea de urgență a unui vaccin antiviperin.

Pentru evitarea mușcăturii de viperă, specialiștii au următoarele recomandări:

• Purtaţi bocanci de munte, chiar dacă temperatura ambiantă este ridi­cată;
• Efectuaţi permanent un con­trol vi­zual al zonei în care ur­mează să păşiţi;
• Nu ridicaţi pietre mari decât după ce, în prealabil, aţi efectuat un control vizual dedesubt, pentru a verifica dacă sunt şerpi;
• Dacă intraţi într-o zonă cu vegetaţie înaltă, care nu vă permite verificarea suprafeţei solului, loviţi uşor vegetaţia cu un băţ, astfel şarpele va fugi din ca­lea dumneavoastră.

Per­soana mușcată de viperă poate muri în cinci ore, (ve­ninul acesteia este o hemo­toxină), he­mo­globina din sânge formând, îm­pre­ună cu veninul un compus stabil, ceea ce poate duce la sufocare.

• Înainte de a vă aventura pe trasee, este bine să informați salvamontiștii de rutele pe care vreți să mergeți pentru a primi cele mai bune sfaturi.

Simptomele mușcăturii de viperă sunt următoarele:

Semnele locale sunt uneori însoțite şi de semne generale: anxietate, transpirații, grețuri, vărsături, dureri abdominale, hipotensiune, tahicardie, mergând până la convulsii, insuficiență respiratorie acută şi stop cardio-respirator, când există o reacție anafilactică gravă.

Orice mușcătură provocată de un șarpe veninos trebuie tratată ca o urgență medicală. Chiar și în cazul șerpilor neveninoși, este important să se solicite asistență medicală, deoarece pot surveni reacții alergice grave.

Decesul cauzat de muş­că­tura unui şarpe veninos survine în cazuri rare, mai mult de jumătate din muşcăturile de viperă sunt „uscate” fără inoculare de venin.

În cazul că se în­tâmplă să fie cineva mușcat de viperă, important este ca victima să fie dusă cât mai rapid cu putință la spital (dacă este posibil, sunați la serviciul 112 şi solicitați ajutorul!).

Comisia Medicală Salvamont România a făcut o clasificare a muşcăturilor de viperă după gradul de toxicitate:

• Gradul 0 (fără reacţie toxică) – urme ale muşcăturii, fără edem (umflare) local.
• Gradul 1 (reacţie toxică minimă) – edem (umflare) local în jurul muşcăturii, fără reacţie sistemică.
• Gradul 2 (reacţie toxică moderată) – edem al întregului membru muşcat, reacţie sistemică minimă (vărsături, hipotensiune arterială tranzitorie).
• Gradul 3 (reacţie toxică severă) – edem care se extinde rapid spre trunchi, stare de şoc, hemoragii sau alte reacţii sistemice.

Măsurile de prim ajutor constau în:

• Liniştirea pacientului, evitarea mobilizării inutile a acestuia; acesta va fi aşezat întins pe spate (sau în poziţie laterală de siguranţă, dacă este inconştient) într-un loc sigur, la adăpost de un eventual alt atac al şarpelui
• Apelarea Numărului Unic de Urgenţă 112 sau a Dispeceratului Naţional Salvamont – 0372126668, pentru a anunţa evenimentul şi a oferi detalii asupra stării victimei şi a localizării acesteia (eventual coordonate GPS);
• Se curăţă plaga cu apă oxigenată sau cu apă curată;
• Se scot eventualele inele, brăţări sau altele asemenea de la nivelul membrului muşcat deoarece, în caz de apariţie a edemului, înlăturarea lor va fi foarte dificilă, iar acestea vor acţiona ca un garou;
• Proximal de plaga muşcată se aplică un pansament cu o faşă elastică pentru a încetini diseminarea veninului pe cale limfatică. Bandajul elastic se scoate numai la spital, după administrarea serului antiviperin (dacă acesta este indicat). Bandajul nu trebuie aplicat prea strâns, pentru a nu împiedica circulaţia sanguină arterială, cât să se poată introduce un deget sub bandaj;
• NU se practică incizii sau cauterizări la nivelul muşcăturii, NU se „stoarce” plaga, NU se recomandă aplicarea de gheaţă sau garou, NU se aplica diverse substanţe sau curent electric la nivelul plăgii, NU se încearcă capturarea şarpelui, NU se recomandă utilizarea dispozitivelor de aspiraţie a veninului, NU se aspiră veninul cu gura;
• Membrul muşcat se imobilizează într-o atelă, pentru a împiedica contracţiile musculare care favorizează circulaţia limfatică; membrul respectiv va fi menţinut în poziţie neutră sau mai jos decât nivelul cordului şi nu mai sus decât acesta;
• Şocul anafilactic se tratează de urgenţă prin administrarea de Adrenalină, existând în farmacii sisteme de auto-injectare cu Adrenalină (Anapen, Epipen) intramuscular, acestea putând fi incluse în baremul trusei de prim – ajutor (daca persoana se cunoaşte cu alergii severe). Pe lângă administrarea de Adrenalină, este utilă şi administrarea de antihistaminice (acestea pot fi administrate şi în reacţiile anafilactice mai uşoare, iar Adrenalina se administrează doar în formele severe – şoc anafilactic);
• În caz de instalare a stopului cardio-respirator, se aplică manevre de resuscitare cardio-pulmonară;
• Pacientul va fi transportat la spital pe targă, evitându-se mobilizarea acestuia (pacientul nu va umbla);
• Serul antiviperin se va administra doar la spital, dacă gradul de toxicitate este moderat-sever.

Autor: Sofia Filip

Foto: Romsilva