WhatsApp a lansat noua functie numită Advanced Chat Privacy, care are rolul de protejare a intimităţii.
Advanced Chat Privacy vizează atât grupurile de discuţii, cât şi discuţiile individuale, permiţând blocarea folosirii conţinutului în afara chat-urilor.
Cu această funcţie activată, ceilalţi participanţi la discuţie nu vor putea exporta conţinutul sau descărca imaginile şi filmările.
Practic este o funcţie care ar trebui să garanteze că schimbul de informaţii nu părăseşte chat-ul individual sau grupul de discuţii în care a avut loc.
Asta în teorie, pentru că orice dispozitiv are funcţii, precum simplă captură de ecran, care pot învinge măsurile de siguranţă implementate de WhatsApp.
Advanced Chat Privacy este o funcţie opţională, care poate fi activată din pagina oricărui chat individual sau grup de discuţii, și poate fi accesată apăsând pe numele acestuia.