23 mai 2025
22.3 C
București

Schimbare importantă în legătură cu gradațiile de merit ale profesorilor

Profesorii care își depun dosarele pentru a beneficia de gradație de merit sunt verificați, astfel încât să nu existe situații în care certificatele și diplomele depuse sunt unele false.

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a emis un ordin în acest sens, subliniind că toate aceste documente trebuie verificate şi confirmate.

Am şi luat măsuri, prin noul Ordin de ministru certificatele trebuie să fie confirmate de către cineva, nu poţi să le pui pur şi simplu la dosar. Trebuie confirmate de conducerea şcolii, asta dacă nu fac parte dintr-o structură prin care nu mai facem verificări, mai ales dacă este implicat, ca furnizor, sau certificatul a apărut sub cupola Ministerului Educaţiei şi Cercetării, spre exemplu”, a transmis ministrul Educației.

În perioada 5-9 mai, profesorii, directorii și personalul didactic auxiliar care vor să ia gradația de merit, pentru o perioadă de cinci ani, trebuie să depună dosarele la secretariat instituțiilor de învățământ în care lucrează.

CITEȘTE ȘI: Angajări masive în Educație. Concursuri pentru ocuparea a 62.000 de posturi în școli și grădinițe

Termenul este prevăzut în Ordinul ministrului Educației nr. 3.745 din 8 aprilie  pentru aprobarea metodologia privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025.

Documentul prevede că sunt acceptate doar documente justificative emise de unităţi de învăţământ preuniversitar, de instituții de învățământ superior, de inspectorate școlare, case ale corpului didactic, centre de excelență, CJRAE/CMBRAE, precum și de Ministerul Educației și Cercetării și de instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării.

Se acceptă doar documente justificative emise de unităţi de învăţământ preuniversitar, de instituții de învățământ superior, de inspectorate școlare, case ale corpului didactic, centre de excelență, CJRAE/CMBRAE, precum și de Ministerul Educației și Cercetării și de instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, conform Hotărârii Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu modificările și completările ulterioare, respectiv de parteneri sociali ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Documentele emise de alte instituții, organizații non guvernamentale, sau organisme instituționale, pot fi depuse și acceptate ca documente justificative numai în condițiile în care sunt vizate prin semnătură/certificate de directorul unității de învățământ sau de un reprezentant al inspectoratului școlar (ex: inspector școlar care coordonează disciplina/ domeniul, inspector școlar general adjunct, inspector școlar general)”, este stipulat în metotologie.

Ce documente trebuie depuse la dosar?

Dosarul, în vederea participării la concursul pentru acordarea gradației de merit, se întocmește de către fiecare candidat și cuprinde următoarele documente, numerotate pe fiecare pagină şi consemnate în opis:

  1. opisul dosarului, în două exemplare, dintre care unul se restituie candidatului, cu semnătura sa şi a conducerii unităţii/instituţiei de învăţământ, în care sunt consemnate documentele existente, cu precizarea paginilor aferente;
  2. cererea-tip, elaborată de inspectoratul şcolar, în care candidatul îşi precizează opţiunea;
  3. adeverinţă/adeverinţe cu calificativele din anii şcolari evaluaţi;
  4. adeverinţă de vechime în învățământ;
  5. fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit elaborată de inspectoratul şcolar la categoria de personal didactic la care candidează, cu punctajul completat la rubrica (auto)evaluare;
  6. raportul de activitate pentru perioada evaluată, ce trebuie să respecte ordinea criteriilor/subcriteriilor din fişa de (auto)evaluare şi să conţină trimiteri explicite la documentele justificative din dosar;
  7. declaraţia pe propria răspundere prin care candidatul confirmă că documentele depuse la dosar îi aparţin şi că prin acestea sunt certificate activităţile desfăşurate, conform modelulului prevăzut în anexa nr. 4 la prezenta metodologie;
  8. documentele justificative, grupate pe criteriile şi subcriteriile din fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit, elaborată de inspectoratul şcolar la categoria de personal didactic la care candidează.
Autor: Isabela Nicolecu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

CITEȘTE ȘI: Pe modelul colegului Rafila de la Sănătate, ministrul Educaţiei vrea ca plata profesorilor să se facă în funcție de performanță

 

Mai multe articole

Știrile zilei