SJU Ploiești are nevoie de medici neurologi pentru proiectele sale. Unitatea va dezvolta tratamente minim invazive pentru AVC și va deveni centru regional de prelevare de organe

Spitalul Judeţean de Urgenţă dr. Constantin Andreoiu (SJU) Ploieşti face eforturi pentru a schimba imaginea care i-a fost creionată în ultimii ani și care a generat un exod al medicilor din instituție. Unitatea încercă să pună în aplicare noi proiecte menite să atragă profesioniștii din sistemul sanitar dispuși să lucreze în Prahova. Reprezentanții spitalului sunt conștienți de faptul că nu doar banii sunt cei care contează pentru cadrele medicale, la fel de importante fiind și condițiile de lucru, dar și oportunitățile de dezvoltare profesională puse la dispoziția angajaților. Prin urmare anunță implementarea a două proiecte majore care pot reprezenta o provocare pentru fiecare specialist din domeniul medical și care pot constitui un motiv pentru care un medic alege să lucreze în Ploiești.

Unul dintre aceste proiecte vizează dezvoltarea tratamentelor minim invazive pentru AVC. Spitalul vrea să aducă în județul Prahova o tehnică de ultimă generație, care este esențială în cazul pacienților cu astfel de afecțiuni, salvând vieți și ajutând la recuperarea celor care au trecut printr-un accident vascular cerebral. „Tratamentele minim invazive pentru accidentul vascular cerebral (AVC) au revoluționat îngrijirea pacienților, permițând intervenții rapide, cu riscuri reduse și recuperare mai rapidă, fiind standardul de aur mai ales în cazul AVC-ului ischemic ”, punctează conducerea spitalului.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Dr. Alexandru Papacocea, neurochirurgul care acționează zilnic la limita microscopică dintre viață și moarte

Totodată, instituția prahoveană și-a propus să devină centru regional de prelevare de organe în vederea transplantului, intrând astfel într-o rețea de elită.

Aceste proiecte reprezintă un pas major care poate consolida rolul spitalului ca pol medical de referință la nivel regional și care presupune participarea efectivă a medicilor neurologi în cadrul acestor proiecte de importanță maximă pentru pacienții spitalului”, precizează conducerea SJU Ploiești.

Cea mai mare unitate sanitară din regiune se confruntă în prezent cu un deficit acut de specialiști pe mai multe secții cu adresabilitate mare, nevoia urgentă fiind aceea de a mări echipa de medici neurologi.

Iar pentru a putea deveni atractiv pentru posibilii candidați, SJU Ploiești iese în față cu cele două proiecte esențiale pentru sistemul sanitar din județ, amintind în același timp că unitatea beneficiază de aparatură medicală performantă, inclusiv două aparate RMN de înaltă performanță și două aparate ANGIOGRAF de ultimă generație, care permit diagnostic rapid și precis.

CITEȘTE ȘI:  Omul sfințește locul! Dr. Marian Albu, medicul care repară inimi. Prin implicarea sa, a reușit să „vindece” și Cardiologia de la SJU Ploiești

Medicii care aleg să se alăture echipei noastre vor beneficia de un climat de lucru plăcut, stabil și respectuos, precum și de locuințe de serviciu, pentru o integrare facilă și un echilibru real între viața profesională și cea personală. Dacă doriți să contribuiți la dezvoltarea unei linii medicale de excelență și să faceți parte dintr-o echipă dedicată, vă așteptăm cu deschidere și apreciere.  Pentru detalii, ne puteți contacta prin mesaj privat, la sediul spitalului din Str. Găgeni nr. 100, Ploiești, Prahova, sau la adresa de e-mail: secretariat@sjup.ro. Ne dorim să aducem în județul Prahova tehnici medicale de ultimă generație, cu impact major asupra calității vieții pacienților din Prahova și din județele limitrofe. Totodată, conducerea spitalului urmărește dezvoltarea unității ca centru regional de prelevare de organe pentru transplant, cu implicarea activă a medicilor neurologi.”, este mesajul transmis de SJU Ploiești către profesioniștii din sistem.

CITEȘTE ȘI: Județul Prahova are nevoie URGENTĂ de neurologi! SJU Ploiești scoate la concurs cinci posturi de medici în această specialitate. Ce condiții oferă

Sunt scoase la concurs cinci posturi de medici neurologi

În acest context, SJU Ploiești scoate la concurs, în conformitate cu prevederile O.M.S.nr.166/2023 cu modificările și completările ulterioare:

  • trei posturi vacante cu normă întreagă pe durata nedeterminată de medic primar în specialitatea neurologie în cadrul Secției Neurologie;
  • un post vacant cu normă întreagă pe durată nedeterminată de medic specialist în specialitatea neurologie în cadrul Secției Neurologie;
  • un post vacant cu normă întreagă pe durată nedeterminată de medic rezident an V în specialitatea neurologie în cadrul Secției Neurologie,

Poate ocupa un post vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr.53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

  • a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  • b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei;
  • f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  • g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
  • h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Condiții specifice pentru ocuparea posturilor vacante de medic primar :

  • Diplomă de licență;
  • Certificat de medic primar;

Condiții specifice pentru ocuparea postului vacant de medic specialist :

  • Diplomă de licență;
  • Certificat de medic specialist;
  • Stagiu de rezidențiat finalizat.

Condiții specifice pentru ocuparea postului vacant de medic rezident an V :

  • Diplomă de licență;
  • Stagiu de rezidențiat în curs.

Concursul va consta în următoarele etape:

  1. selecția dosarului pentru înscriere (proba A) și pentru stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D) prevăzută în anexa nr.3 la ordin;
  2. proba scrisă (proba B) va avea loc la Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare Bucuresti, Sos. Berceni, nr.10-12, Sector 4, Bucuresti, în data de 04.03.2026, ora 10:00 ;
  3. proba clinică/practică (proba C) va avea loc la Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare Bucuresti Berceni, nr.10-12, Sector 4, Bucuresti, în data de 10.03.2026, ora 10:00  ;

Calendarul desfășurării concursului:

  • 12.02.2026- publicare anunț concurs;
  • 12.02.2026-25.02.2026, ora 13ºº -Depunerea dosarelor de înscriere la concurs;
  • 26.02.2026 –  Selecția dosarelor de înscriere ;
  • 27.02.2026, ora 13ºº – Afișarea rezultatelor privind selecția dosarelor de înscriere la concurs;
  • 02.03.2026, ora 13ºº -Depunerea contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor de înscriere;
  • 03.03.2026,ora 13 ºº – Afișarea rezultatelor contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor de înscriere;
  • 04.03.2026, ora 10ºº – Susținerea probei scrise;
  • 05.03.2026, ora 13ºº- Afișarea rezultatelor la proba scrisă;
  • 06.03.2026, ora 13 ºº – Depunerea contestațiilor privind rezultatele la proba scrisă;
  • 09.03.2026, ora 13ºº –  Afișarea rezultatelor după soluționarea contestațiilor la proba scrisă;
  • 10.03.2026, ora 10ºº –  Susținerea  probei clinice/practice;
  • 11.03.2026, ora 13ºº – Afișarea rezultatelor probei clinice/practice;
  • 12.03.2026, ora  13ºº- Depunerea contestațiilor privind rezultatele la proba clinică/practică;
  • 13.03.2026,ora 13ºº- Afișarea rezultatelor după soluționarea contestațiilor la proba clinică/practică;
  • 16.03.2026,ora 13ºº – Afișarea rezultatelor finale ale concursului;

Dosarele de înscriere se vor depune la sediul spitalului – Ploiești, str.Găgeni nr.100 – Serviciul RUNOS, până la data de 25.02.2026, ora 1300.

Rezultatele selectării dosarelor de înscriere, cu menţiunea „admis” sau „respins”, se vor afişa la avizierul unității şi pe site-ul www.sjup.ro în data de 27.02.2026, ora 1300 .

Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se va face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat și a mențiunii „admis” sau „respins”, prin afișarea la sediul comisiei de concurs, la avizierul unității și pe site-ul www.sjup.ro, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.

Rezultatele finale se afișează la avizierul unității și pe site-ul www.sjup.ro, în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de soluționare a contestațiilor pentru ultima probă, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat și a mențiunii „admis” sau „respins”.

Conținutul dosarului de înscriere la concurs conform O.M.S. nr. 166/2023 și locul de înscriere:

Conținutul dosarului de înscriere:

  • a.formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr.1, atașat la anunț;
  • b) copie după diploma de licenţă, carnet rezident, certificatul de medic specialist/primar;
  • c)  copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs, polita de asigurare de raspundere civila;
  • d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;
  • f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  • g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările și completările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
  • h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult șase luni anterior derulării concursului; Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii;
  • i) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  • j) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  • k) curriculum vitae, model comun european.

Documentele solicitate în copie vor fi însoțite de cele originale la depunerea dosarului pentru certificarea copiilor de către secretarul comisiei de concurs  cu mențiunea „conform cu originalul”.

Documentele prevăzute la lit. d) și f) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.

Documentele pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid sau poşta electronică, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor, conform calendarului de concurs.

În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid sau poşta electronică, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia. Transmiterea documentelor prin poşta electronică se realizează în format pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă. Nerespectarea transmiterii documentelor conform mențiunilor duce la respingerea candidatului.

Candidații au obligaţia de a se prezenta la Serviciul RUNOS cu documentele prevăzute la  lit. b)-f) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.

Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor, conform calendarului de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.

Locul de înscriere:Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu Ploiești, Str. Găgeni, nr. 100, Ploiești, Jud. Prahova.Relații suplimentare se pot obține la telefon 0244537711, int.285 (Serviciul RUNOS).

Autor: Ștefania Enache
Foto: Ordinea Zilei

CITEȘTE ȘI: SJU Ploiești are nevoie de peste 250 de medici. Sunt oferite locuințe de serviciu și un sistem de bonusuri progresive. Dr. Andrei Ilinca: Dotările noastre sunt similare cu cele ale spitalelor din București

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei