Se majorează norma didactică în învăţământul preuniversitar şi universitar cu câte două ore. Ce se întâmplă cu salariile profesorilor?

În pachetul de măsuri pe care Guvernul își va angaja răspunderea există și un punct care face referire la educație. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că se are în vedere creşterea normei didactice în învăţământul preuniversitar şi universitar cu câte două ore.

Vom propune creşterea normei didactice cu două ore, faţă de ce avem astăzi în preuniversitar şi universitar”, a transmis șeful Executivului.

Astfel, din cele 40 de ore pe săptămână, în loc de 16 ore la clasă cadrul didactic va preda 18 ore, iar în loc de 18 ore va urma să predea 20 de ore. „Nu afectează drepturi salariale în educaţie”, a menționat Bolojan.

Premierul a explicat faptul că prin măsura aceasta se vor face economii din reducerea numărului de ore care fac parte din categoria „plata cu ora”. În prezent, sunt peste 30.000 de ore în această categorie, iar prin creșterea normei didactice  numărul acestora se va reduce la jumătate.

CITEȘTE ȘI: Mesajul ministrului Daniel David: Țara este în criză, nu se fac disponibilizări, dar rămân doar două categorii de burse, crește norma didactică și se majorează numărul elevilor din clase

Încă de săptămâna trecută, ministrul Educației, Daniel David a anunțat că este luată în calcul o astfel de soluție.

Voi propune ca valorile stabilite prin lege să poată să fie crescute cu maximum două ore, printr-o metodologie a ministerului, în funcţie de diverse criterii (ex.: cât de fragmentată este norma, mediul de lucru, vechimea, numărul de copii cu CES din clasă etc.), pe care le voi discuta şi cu partenerii de dialog social”, a arătat ministrul Educației.

Degrevările pentru vechime se vor putea face din timpul nedidactic al normei.

Degrevările pentru funcţiile de conducere vor fi în jur de 30%, diferenţiat în funcţie responsabilităţi, şi trebuie să fie, de regulă, incompatibile cu plata cu ora.

Plata cu ora se raportează la timpul de lucru total (40 de ore pe săptămână), astfel încât valoarea unei ore la plata cu ora să nu depăşească valoarea unei ore din normă.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

CITEȘTE ȘI: Ce prevede primul pachet de măsuri fiscale? Două cote de TVA și creşterea accizelor cu 10% la combustibili, ţigări şi alcool. Se majorează numărul contributorilor la Sănătate

Mai multe articole

Știrile zilei