România caută constant noi surse de finanțare a datoriei publice, așa că a decis să se împrumute de la românii din diaspora. În acest context, Ministerul Finanțelor anunță că, începând din 10 martie 2025, cetățenilor români care au cont pe platforma Ghişeul.ro și care dețin un card de debit, posibilitatea de a cumpăra titluri de stat online.
Pentru accesarea Programului TEZAUR prin achiziție online, un investitor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- Să aibă vârsta mai mare de 18 ani la data efectuării subscrierii;
- Să dețină carte de identitate valabilă în România;
- Să aibă un card de debit emis în România sau în țările agreate pentru Programul TEZAUR (listă accesibilă pe site-ul Ministerului de Finanțe, Companiei Naționale „Poşta Română” – S.A. și pe platforma Ghișeul.ro).
Investitorul poate subscrie în cadrul unei emisiuni prin accesarea platformei Ghişeul.ro și introducerea datelor de logare (utilizator și parolă), conform regulilor acesteia. Pentru subscriere, investitorul accesează secțiunea TITLURI DE STAT, unde pot fi consultate emisiunile active și caracteristicile acestora, conform prospectului de emisiune și efectuează operațiunea de achiziție a titlurilor de stat TEZAUR aferente emisiunii selectate.
De asemenea, orice român poate avea în cadrul aceleiași emisiuni una sau mai multe subscrieri, cu condiția să se încadreze în plafonul minim de 1.000 lei la o subscriere și maxim valoric de 200.000 lei pentru un cod de emisiune, în condițiile încadrării în limita de plată cu cardul.
Plățile către investitorii Programului TEZAUR a sumelor aferente rambursării valorii nominale, dobânzilor, retragerilor, răscumpărărilor anticipate se asigură de către Compania Națională „Poşta Română” – S.A., pe cardul bancar folosit de investitor la subscriere sau cel actualizat pe platforma Ghișeul.ro.
Ministerul Finanțelor lansează lunar emisiuni de titluri de stat TEZAUR cu dobânzi neimpozabile și avantajoase.
Prima ediție TEZAUR din 2025, desfășurată în perioada 13 ianuarie – 7 februarie, a marcat un record istoric, cu cinci miliarde de lei investiți de către români.
Autor: Ioana Galeș
Foto: Ministerul Finanțelor