Pentru creștinii ortodocși, pe 27 februarie începe Postul Sfintelor Paști.
„În viziunea Bisericii, Postul Mare a reprezentat dintotdeauna călătoria duhovnicească a cărei destinaţie sunt Paştile – „praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor” (…) Cu fiecare an, Postul şi Paştele sunt redescoperirea şi refacerea de către noi a stării iniţiale la care am fost ridicaţi prin propria moarte şi înviere, în Botez. Postul Mare poate fi înţeles, de asemenea, ca „vremea cea potrivită” a mântuirii (2 Corinteni 6, 2) despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel, ca timp al pocăinţei şi al întoarcerii la Hristos.”, explică părintele Constantin Preda.
„Fericit omul care stăruie in rugăciuni și rabdă in postiri și se bucură în privegheri… ridicându-și ochiul la cer, spre Domnul, cugetând la Cel ce șade pe tronul slavei și cercetează inimile și străbate rărunchii! Căci unul ca acesta se bucura de bunătațile cele veșnice și se face fiu și frate și prieten și moștenitor al lui Dumnezeu. Fața acestuia va străluci ca soarele în Ziua Judecății, și el va moșteni Împărăția cerurilor.” (Sfântul Chiril al Alexandriei)
De la părintele Arsenie Papacioc ne-a rămas, într-o predică, lămurirea că „scopul postului nu este numai trupesc – este necesar să fie trupesc -, ci este să ştim să ne iubim, să ştim să iertăm! Chiar aş vrea foarte mult ca să începem anul acesta, mai mult decât în alţi ani, să încercăm să iubim.
Postul este şi trupesc. Il ţinem vrând-nevrând, dar trebuie împlinit cu orice chip şi cel duhovnicesc. Este foarte necesar, că omul e format din trup şi suflet!
Biserica ne poartă de grijă. A dat rânduieli şi la neputinţe – există regula neputinţelor. N-a obligat să se facă postiri aspre şi o serie de alte lucruri. Biserica nu ne obligă să facem lucrul acesta: să exagerăm. Mâncăm de post să ne procurăm astfel caloriile necesare vitalităţii organismului. Apoi postul mai are un rol din punctul de vedere al eliminării toxinelor, deci suntem într-o stare de pregătire, adică de recrudescenţă, mereu, ca să avem o bună dispoziţie să împlinim idealul: punerea la punct a sufletului nostru pentru mântuire!
Eu am citit „Rânduielile monahale” ale Sfântului Pahomie cel Mare, care au fost date chiar de îngeri! Şi am observat că sunt foarte îngăduitoare faţă de rânduielile date de Părinţi ca Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Teodor Studitul. Adică nu cere nimeni nevoinţă peste nevoinţă, care să iasă din dreapta judecată: mănâncă dacă ţi-e foame, zic sfinţii în Pateric, numai stai pe poziţia care trebuie – statornicia!”
Dar el insistă asupra dimensiunii nemateriale a postului, iar vorbele părintelui, deși rostite cu mulți ani în urmă, par mai potrivite pentru aceste vremuri ca niciodată: „Să iubim niţel pe cel care ne-a făcut un mic necaz! Şi care-i necazul? „Mi-a luat un ac, asta s-a întâmplat, mi-a tăiat un nasture. Aşa, în sfârşit, a vorbit de rău, împotriva mea. A zis un cuvânt în vânt…”
„Credeţi că nu ştie Dumnezeu când ţi-a zis o vorbă acela? Dumnezeu a îngăduit să se spună ca să-ţi dea ţie o cunună şi tu o pierzi sau o câştigi!
De fapt, acesta este aspectul esenţial al postului: să ştii să rabzi, să taci şi să te rogi pentru altul, chiar dacă acela e duşmanul tău. Pentru că, să vă spun un lucru – dacă nu ştii să răspunzi mântuitor la un duşman n-ai nici un prieten: toţi îţi sunt duşmanii.
Ceva mai mult vă pot spune: tu te găseşti într-o mare primejdie prin grija ta de citire a pravilei şi de efectuare a canonului (de metanii), pe care le ai în obligaţie să le împlineşti.
N-ai putut să-ţi faci rugăciunile şi canonul, în sfârşit… atâtea discuţii pentru canonul acesta! Canonul este un lucru bun, dar e nimic pe lângă truda de a alunga ura din sufletul tău.
Uite ce vă rog eu – suportaţi pe toată lumea! Pentru că nu vă daţi seama: nu există lume rea, există dracul din tine şi atunci tu o faci rea.
Acesta este cuvântul esenţial despre post: să ştim să iubim. Amin.”
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Pixabay.com
