Învață să gătești sănătos! Pachețele cu somon, spanac & roșii cherry, alături de cartofi wedges și mazăre

Alături de Nestlé, vă prezentăm, începând de astăzi, o rubrică prin intermediul căreia putem învața să gătim sănătos.

Într-o societate în care totul este „pe repede înainte” este important să ne aplecăm cu mult mai mare atenție asupra unor probleme importante. Nutriția este una dintre ele. În acest context, Nestlé a lansat prima carte de rețete sănătoase realizate de părinți pentru părinți. Proiectul este parte a inițiativei Nestlé for Healthier Kids.

Pentru a veni în sprijinul celor care vor să gătească sănătos, vom prezenta câte o rețetă inclusă în această carte.

Astăzi, vom învața de la chef Ștefan Popescu să pregătim pachețele cu somon, spanac & roșii cherry, alături de cartofi wedges și mazăre:

Ingrediente:

Pentru pachețelele de pește:

  • 150 g file pește, fără os (un pește mai ferm: șalău, butterfish sau somon)
  • 30 ml ulei de măsline
  • 3 roșii cherry
  • 50 g frunze baby spanac
  • Zeama de la ½ lămâie
  • 2 felii (rondele) lămâie
  • 1 cățel usturoi, ras sau tocat mărunt
  • 1 crenguță de rozmarin
  • Sare
  • Piper negru proaspăt măcinat
  • Hârtie de copt

Pentru cartofi:

  • 150 g cartofi
  • Sare
  • Piper
  • 1 praf boia ardei dulce
  • 1 cățel usturoi (mic)
  • 1 lingură ulei floarea soarelui

Pentru mazăre:

  • 100 g mazăre
  • Sare, piper
  • 1 linguriță unt

Mod de preparare:

  • Pasul 1: Se preîncălzește cuptorul la 180 grade Celsius.
  • Pasul 2: Amestecăm uleiul de măsline cu zeama de lămâie, usturoiul ras, sare și piper negru proaspăt râșnit.
  • Pasul 3: Luăm o tavă și așezăm hârtia de copt. Pe hârtia de copt, în centrul ei, punem mai întâi frunzele de baby spanac, peste ele așezăm file-ul de pește, și roșiile cherry. Decorăm fileul de pește cu crenguța de rozmarin, turnăm amestecul de ulei de măsline și așezăm 2 rondele de lămâie. Închidem pachețelul împăturind, și se coace în cuptor, alături de cartofii de mai jos, aproximativ 15 -20 min.
  • Pasul 4: În aceeași tavă așezăm și cartofii wedges pregătiți astfel: cartofii se spală, se curață de coajă și se taie pe lung, felii wedges. Feliile astfel tăiate se amestecă bine cu sare, piper, 1 praf de boia de ardei dulce, 1 cățel de usturoi strivit și 1 lingură ulei de floarea soarelui. Feliile trebuie să fie așezate într-un singur strat, nu una peste cealaltă. Cartofii sunt făcuți atunci când aceștia devin aurii pe toate fețele.
  • Pasul 5: Mazăra se pune în apa fiartă cu sare și se fierbe până când se înmoaie ușor, câteva minute. Se scoate, se strecoară și se pune o linguriță de unt, sare și piper proaspăt râșnit.

 

Valori nutriționale kcal Carbohidrați Grăsimi Proteine
Per 100g 158 kcal 8.8 g 10 g 8.5 g
Per porție (~220g) 347.5 kcal 19.3 g 22.1 g 18.7 g

 

Timp de preparare: 30 minute

Porții: 1-2

 Vă dorim POFTĂ BUNĂ!

Mulțumim partenerilor de la Nestlé pentru această rubrică!

Autor: Bella Steriadis
Foto: Nestlé

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei