O carieră în Armată sau în Ministerul Afacerilor Interne reprezintă un vis pentru mulți tineri care își doresc să activeze într-un domeniu în care au oportunitatea de a se dezvolta. Visul acesta poate deveni realitate pentru cei care au curajul de a se înscrie pentru a da admitere într-una dintre instituțiile de învățământ care pregătește cadre pentru Ministerul Apărării Naţionale.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu anunță că se fac înscrieri, iar doritorii pot depune cererile de înscriere la concursurile de admitere până pe data de 24 mai, ora 15.00. Candidații au posibilitatea de a depune aceste cereri în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din județul în care au domiciliu. În Giurgiu, de exemplu, adresa acestei instituții este pe strada Dorobanți, nr. 19.
260 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale și Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, în sesiunea 2021. După absolvirea cursurilor, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii vor fi repartizați Ministerului Afacerilor Interne.
Oferta educațională este următoarea:
Învățământ superior
- Universitatea Națională de Apărare „Carol I” București (3 ani) – 4 locuri;
- Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu (3 sau 4 ani) – 35 de locuri;
- Academia Tehnică Militară “Ferdinand I” București (4 ani) – 63 de locuri;
- Institutul Medico-Militar (6 ani) – 3 locuri;
- Academia Forțelor Aeriene”Henri Conadă” Brașov (3 ani) – 18 locuri;
- Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța (4 ani) – 10 locuri;
- Academia Naţională de Informaţii ,,Mihai Viteazul” (3 ani) – 35 de locuri.
Învățământ postliceal:
- Școala Militară de Maiștri Militari si Subofiţeri a Forţelor Terestre ,,Basarab I” Pitești – 21 de locuri;
- Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Construcții, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică – Sibiu – 19 locuri;
- Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” – Boboc – 13 locuri;
- Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” – 23 de locuri.
Informaţii privind graficul de desfășurare al admiterii, datele de prezentare ale candidaților, etapele și probele de concurs, tematica și bibliografia pot fi accesate pe paginile de internet ale fiecărei instituţii de învăţământ, la adresele: www.mai.gov.ro, www.igsu.ro, www.academiadepolitie.ro, www.mta.ro, www.anmb.ro, www.unap.ro, www.armyacademy.ro, www.ncoacademy.ro, www.smmmfn.ro.

