Numărul idioților crește de la o zi la alta. Un astfel de personaj a sărit, joi seară, gardul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon din Bucureşti și a distrus mai multe componente ale instalaţiei de oxigen. Acțiunea sa a vizat sustragerea unei țevi și a unui robinet. Individul disperat să fure ceva a pus în pericol zeci de bolnavi internați în unitatea sanitară pe care a jefuit-o, personalul medical fiind nevoit să intervină de urgență și să ventileze mecanic pacienții care depindeau de oxigen.
În urma acestui furt, instalația de oxigen a Spitalului Pantelimon din Bucureşti a fost blocată pentru o perioadă, defecțiunea tehnică fiind remediată undeva în jurul orei 22.00. Reprezentanții spitalului au anunțat că niciuna dintre persoanele internate nu a avut de suferit ca urmare a acestui incident.
Trebuie punctat faptul că intervenția acestui hoț asupra instalaţiei de oxigen putea avea consecințe dramatice, iar organele de anchetă nu ar trebui să trateze fapta ca un simplu furt, ci ar trebui să propună în instanță măsuri mult mai dure împotriva acestui individ. Asta în cazul în care poliția va reuși să-l identifice și să-l prindă….
Filmul jafului
Joi seara, în jurul orei 19.30, o persoană necunoscută a escaladat gardul spitalului bucureștean, a distrus compenente ale instalaţiei de oxigen şi a sustras o ţeavă şi un robinet. Cu „prada” asupra sa, a fugit exact pe traseul parcurs pentru a ajunge în curtea unității sanitare. Intervenția sa asupra instalației de oxigen a dus la defectarea acesteia, obligând cadrele medicale să ia măsuri urgente pentru salvarea pacienților.
„La data de 16 aprilie 2026, în jurul orei 19.30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către reprezentanţii unei unităţi spitaliceşti din Sectorul 2, cu privire la faptul că o persoană ar fi provocat distrugeri la un rezervor de oxigen aflat în curtea unităţii. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă. În urma activităţilor specifice desfăşurate, s-a stabilit că o persoană ar fi pătruns în curtea spitalului prin escaladarea gardului, ulterior ar fi distrus o componentă a instalaţiei şi ar fi sustras o ţeavă de aproximativ un metru, precum şi un robinet aferent rezervorului”, a transmis Poliția Capitalei.
Având în vedere posibilul pericol, la fața locului s-au deplasat şi echipaje de pompieri, care au acţionat pentru închiderea robineţilor rezervorului. De asemenea, a fost direcţionată la spital și o autospecială din cadrul ISU, cu rezerve de oxigen (6 butelii/10l si 7/5l).
Între timp, s-a reușit și remedierea defecțiunii cauzate de furt, astfel că instalația de oxigen a unității sanitare a fost repusă în funcțiune.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

