Pensionarii cu venituri până în 3.000 de lei vor primi în mai prima parte a ajutorului financiar acordat în 2026

Pensionarii cu venituri mici vor primi în luna mai prima parte a ajutorului financiar oferit de stat în 2026. Cea de-a doua parte ar trebui să ajungă la beneficiari în luna decembrie a acestui an.

Prevederile art. IV și VII din O.U.G. nr. 23/2026 pentru modificarea unor acte normative din domeniul asistenței sociale și stabilirea unor măsuri de protecție socială pentru pensionari stabilesc faptul că anul acesta se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii și pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat plătite de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, care au domiciliul în România. Beneficiarii sunt pensionarii ale căror venituri lunare cumulate sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei.

MARE ATENȚIE! Persoanele care au locul de ședere/reședința obișnuită în străinătate nu beneficiază de acest ajutor financiar.

Ajutorul financiar se acordă astfel:

  •  a) în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
  • b) în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
  • c) în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Guvernul a stabilit că ajutorul financiar se plătește în două tranșe egale, în lunile mai 2026, respectiv decembrie 2026, astfel:

  • a) în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
  • b) în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
  • c) în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Ajutorul financiar se acordă numai în situația în care veniturile cumulate realizate de aceeași persoană sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, 2.000 lei, respectiv 3.000 lei.

Ajutorul se acordă inclusiv pensionarilor de urmaș, fiecărui beneficiar în parte, dacă se încadrează în plafonul stabilit.

Ajutorul financiar se plătește, din oficiu, în luna mai 2026, respectiv decembrie 2026

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei