La începutul acestei luni, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență numărul 106, care modifică și completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Actul normativ, semnat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacșu și de miniștrii: Alexandru Rafila, Cătălin Predoiu, Marcel Boloș, Simona Bucura- Oprescu și Angel Tîlvăr, a fost publicat în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare la 9 septembrie.
Deși au trecut aproape două săptămâni de la acest moment, Executivul a „uitat” să elaboreze și normele de aplicare ale acestuia, fapt ce a generat reale probleme spitalelor din România obligate să facă anumite schimbări fără a li se oferi și pârghiile legale operării acestora. Documentul este unul stufos și atinge o problematică foarte vastă: vârsta de pensionare a medicilor, asigurarea serviciilor medicale pentru persoanele neasigurate, dar și tratarea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 21 de ani etc.
Spitalele de pediatrie nu știu cum să aplice ordonanța 106/2024
Cabinetul Ciolacu a „înghesuit” într-un singur act normativ mai multe aspecte care vizează sectorul sanitar, iar modul în care a făcut-o a dus la apariția unor obligații pe care cei care conduc unitățile medicale nu prea știu cum să le pună în aplicare.
Printre multele măsuri impuse prin această ordonanță este și una care vizează activitatea spitalelor de pediatrie. Fără prea multe explicații, guvernanții au stabilit că unitățile medicale dedicate copiilor trebuie să trateze și să interneze și adulți. Totodată, spitalele de adulți au obligația de a trata și copii. E drept că discutăm despre adulți cu vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani, care pot beneficia, potrivit noului act normativ, de servicii medicale în orice spital, inclusiv în cel pediatric. Dar, așa cum se știe, majoratul în România este la 18 ani, iar apariția acestui nou prag de 21 de ani pare rupt de realitatea legislativă din țara noastră.
„Având în vedere faptul că există zone în care unitățile sanitare nu au în structură compartimente dedicate îngrijirii populației de vârstă pediatrică, precum și faptul că este necesară a se asigura tranziția optimă de la copil la tânăr, cu trei ani înainte și după vârsta majoratului, este necesară instituirea unor măsuri pentru ca tinerii și copiii, cu vârsta cuprinsă între 15 și 21 de ani, să poată beneficia de servicii medicale acordate atât în spitalele de adulți, cât și în cele de copii”, se arată în documentul elaborat de Cabinetul Ciolacu.
În consecință, s-a decis modificarea alineatului (4) din articolul 163 din Legea nr. 95/2006, stabilindu-se că „serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare și/sau paliative. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 21 de ani pot beneficia de servicii medicale în orice unitate sanitară, pentru acordarea asistenței medicale sau pentru asigurarea continuității acesteia”.
Din aceste câteva rânduri redate mai sus se înțelege foarte clar că dacă la spitalul de pediatrie vine adultul de 20 de ani și cere să fie tratat, obligația medicilor este aceea de a se conforma acestei solicitări. Intervine însă întrebarea ce se întâmplă cu restul prevederilor legale care stabilesc foarte clar că spitalele de pediatrie sunt destinate exclusiv tratării și îngrijirii copiilor cu vârsta până la 18 ani?
Ce se întâmplă cu statutul medicului pediatru care este specializat strict în tratarea copiilor, pe baza căror prevederi legale va putea oferi servicii de specialitate unui adult? În prezent, pediatria este o specialitate medicală care se ocupă cu studiul și tratarea bolilor întâlnite la copii. Tratamentul acestor boli este diferit față de cel al adulților. Specialiștii care activează în această ramură sunt medici pediatri. Cum va putea un medic pediatru să ofere servicii pacientului care a împlinit 18 ani? Nu spune nimeni că nu are capacitatea de a face lucrul acesta, problema este că nu are, din punct de vedere legal, competența pentru a îngriji adulți.
Cum își vor deconta spitalele de pediatrie serviciile oferite adulților? Contractele pe care aceste unități le au cu casele de asigurări vizează doar servicii oferite pacienților care au până în 18 ani.
Iar șirul întrebărilor poate continua.
Totodată, intervin probleme legate de modul de organizare în cazul unităților sanitare pediatrice. Spitalele de tipul acesta au circuite interne gândite astfel încât asistența medicală să fie oferită copiilor, iar prin obligarea lor să acorde asistență și adulților se ajunge în situația de a modifica cu totul aceste circuite. În plus, sunt dotate cu mobilier și aparatură dedicată exclusiv copiilor.
Probabil că principala justificare pe care o va avea Guvernul în legătură cu decizia de a prelungi vârsta până la care se acordă asistență medicală în spitalele de pediatrie va viza continuitatea actului medical. Un punct de vedere pertinent, dacă ne gândim că un copil trece printr-un episod medical undeva la 17 ani, iar tratarea sa se întinde pe o perioadă lungă de timp. Pentru acest pacient este bine ca îngrijirea sa să fie finalizată de medicul care s-a ocupat de el din perioada în care era copil.
Problema care intervine este însă legată de modalitatea în care spitalele de pediatrie trebuie să aplice Ordonanța de Urgență 106 fără a încălca restul prevederilor legale din domeniul medical.
Să sperăm că Executivul își va face treaba până la final și le va oferi celor vizați de acest act normativ și soluțiile necesare implementării lui. Pentru că dacă se va limita doar la ce a făcut până acum, riscul de a arunca spitalele de pediatrie într-un haos total este major.
