Diamantele reginei Marie-Antoinette s-au vândut pentru 8,2 milioane de dolari

O pereche de brățări cu diamante deținute cândva de Marie-Antoinette, ultima regină a Franței, au fost vândute la licitație cu 8,2 milioane de dolari, depășind categoric estimarea inițială.

Casa de licitații Christie’s Geneva a organizat o licitație de bijuterii sub genericul „Magnificent Jewels”, care a inclus și  brățările reginei.

Inițial, prețul estimat de reprezentații casei de licitații pentru brățări a fost cuprins între două și patru milioane de dolari, relatează CNN

Diamantele reginei Marie-Antoinette au captat atenția lumii și au obținut un rezultat potrivit pentru o astfel de bijuterie regală magnifică!” a declarat Rahul Kadakia, șeful diviziei de de bijuterii a Christie’s. Kadakia a adăugat că „vânzarea a fost foarte dinamică în sală”, dar s-au primit  „oferte puternice online și telefonice din întreaga lume”.

Experții Christie’s au menționat că timp de mai bine de două secole brățările au fost păstrate în siguranță într-o colecție regală privată.

Licitatorul a mai precizat că „brățările extraordinare” au diamante de aproximativ 140-150 de carate.

Ceea ce este miraculos este că au rămas împreună și intacte atunci când ar fi putut fi separate cu ușurință, așa cum au fost multe alte bijuterii de proveniență regală.Acest lucru le face deosebit de atractive pentru colecționari”, a declarat Jean-Marc Lunel, senior internațional specialist, în departamentul de bijuterii de la Christie’s din Geneva.

Lunel crede că brățările au fost realizate de Charles Auguste Boehmer, bijutierul personal al Mariei-Antoinette, datorită simetriei și designului lor elegant.

Sunt atât de ușoare și atât de bine făcute încât, pur și simplu, curg pe încheietura mâinii tale ca o țesătură. Și tăietura antică imperfectă a diamantelor oferă un farmec unic care nu poate fi găsit la diamantele cu tăieturi moderne.”, explică specialistul

Istoricul Christie’s, citat de Vincent Meylan, a spus că Marie-Antoinette i-a plătit lui Boehmer 250.000 de livre, echivalentul a aproximativ 4,6 milioane de dolari în prezent.

Pentru a strânge banii, a trebuit să facă schimb cu alte pietre prețioase, precum și să împrumute 29.000 de livre (în jur de 533.000 USD astăzi) de la soțul ei, regele Ludovic al XVI-lea.

Preț record pentru un pandantiv cu perlă şi diamante

Colecția de bijuterii deținută de ultima regină a Franței din secolul al XVIII-lea, Marie Antoinette, a stârnit de-a lungul timpului interesul colecționarilor. În 2018, un pandantiv cu perlă şi diamante purtat de aceasta a fost vândut la licitația Sotheby’s, organizată în Geneva, pentru suma de 36 de milioane de dolari.

La vremea respectivă, experții Sotheby’s au spus că este un preţ record pentru vânzarea unei perle, dar au amintit că este vorba despre este o „perlă naturală excepţională cu o dimensiune extraordinară”.

În cadrul evenimentului din 2018, cunoscuta casă de licitații a vândut nouă bijuterii care au aparţinut reginei Marie Antoinette (1755-1793). Acestea făceau parte dintr-o colecție mai mare de bijuterii ale Casei de Bourbon-Parma, una dintre cele mai importante case dinastice din Europa.

Marie Antoinette, o arhiducesă austriacă, s-a căsătorit cu ultimul rege al Franţei, Louis al XVI-lea, provenit din dinastia Bourbon. Ambii au fost executaţi prin ghilotinare în 1793 după izbucnirea Revoluţiei Franceze.

Bijuteriile reginei Marie Antoinette au fost scoase ilegal din Franţa şi transportate la Viena pentru a fi păstrate în timpul Revoluţiei Franceze, rămânând în posesia familiei Bourbon Parma.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto/ video: Christie’s

Mai multe articole

Știrile zilei