Istoria așa cum o văd copiii. Maria Manole ne spune în „Atacul de noapte” povestea vulpoiului Ionică, prietenul domnitotului Vlad Ţepeş

Elevii care au participat la cea de-a cincea ediție a Concursului Național de Scurte Povestiri „Vreau să povestesc”, organizat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, au reușit să surprindă datorită lucrărilor pe care le-au realizat și le-au prezentat în fața juriului.

Cum este văzută istoria României prin ochii copiilor puteți descoperi citind poveștile premiate în cadrul concursului, povești pe care Ordinea Zilei le va publica rând pe rând.

Maria Manole, elevă în clasa a III-a A la Şcoala Gimnazială Târgşoru Vechi din județul Prahova, spune în „Atacul de noapte” povestea vulpoiului Ionică,  prietenul domnitotului Vlad Ţepeş. Lucrarea sa a primit mențiune din partea juriului.

Atacul de noapte

A fost odată un sat. Ţăranii care locuiau în acel sat erau tare năpăstuiţi; aveau ei ce mânca şi unde sta, însă un afurisit de vulpoi le jefuia ogrăzile şi îi lăsa, puţin câte puţin, fără animale-n bătătura.

Aşa stând lucrurile, se duseră la boier să se plângă. Boierul era, din păcate, extrem de leneş; de nimic nu-i păsa. Le spuse deci:

– Duceţi-vă la domnitor cu plângerile voastre şi lăsaţi-mă în pace!

Ţăranii se duseră atunci la domnitor. La acea vreme, în fruntea ţării, era Vlad Ţepeş,  care era foarte temut de ţărani. Dar se vede treaba că vulpoiul îi adusese pe ţăranii noştrii în pragul disperării de au hotărât să meargă la domnitorul ţării.

Ajunşi în faţa domnitorului, ei îi mărturisiră totul. Tocmai când voia Vodă să le spună ceva, pe fereastra deschisă intră o frumuseţe de vulpoi, roşu ca flacăra, cu pieptul și vârful cozii albe precum zăpada. De cum intră, începu să turuie:

– Despre mine vorbiţi? Mă bucur! Să mă prezint: sunt vulpoiul Ionică, unicul vulpoi vorbitor din Ţara Românească! Nu mă întrebaţi cum de pot vorbi, căci nici eu nu ştiu asta. Aşa, să revenim, este adevărat că fur găini, gâşte şi raţe, dar dacă nu aş face asta, aş muri de foame!

Ţăranii rămăseseră gură-cască, dar Vlad Ţepeş grăi:

-Ionică, ai merita să te trag în ţeapă, dar cred ca îmi poti fi de folos şi, de acum înainte, te ţin la curtea domnească, cu masă şi casă, dar va trebui să te duci şi la Dunăre să spionezi turcii!

– Mă învoiesc, spuse Ionică.

Şi astfel ţăranii plecară mulţumiţi, iar Ionică rămase la curtea domnească şi, din când în când, se ducea unde îi spunea Ţepeş.

Trecu astfel un an.

Ionică era, nu doar un bun spion, ci şi prietenul lui Vodă (era singurul care îndrăznise să-i spuna Ţepeş, şi-i trecuse doar o suliţă pe la ureche).

Într-o zi, Ionică veni foarte alarmat la Vlad Ţepeş, spunând:

– Vlad Ţepeş, vin turcii să ceară birul!

-Iar? L-au mai cerut şi anul trecut! Dar nu-i nimic, chem oastea şi le ies în întâmpinare! După o lună, într-o seară din vara anului 1462, ajunse Vodă cu oastea în vecinătatea taberei turcilor.

Cu doua săptămâni înainte, Vlad Ţepeş trimisese câţiva ostaşi şi pe Ionică să spioneze, aşa că, atunci când ajunseră şi văzură nişte umbre, ştiură ce sunt.

Ionică, parese, că adunase cele mai multe informaţii, căci, de cum ajunseră la Vodă toţi spionii, el, fu primul care raportă:

– Turcii sunt foarte mulți si bine organizaţi, iar sultanul e foarte bine păzit. Noaptea, însă, doar străjile mai sunt treze.

– Bine, bine, zise Vlad Tepeş, dar vrei să zici şi ceva care să ne folosească?

– Fie, am să spun. Corturile seamănă între ele şi sunt foarte aproape unul de celalalt, iar al sultanului nu iese cu mult in evidenţă, ci abia se vede. Tabăra are formă de pătrat, sultanul are cortul în colţul acela, zise Ionică arătând cu botul, îl vezi?

-Îl văd, zise Vodă. Acum, haideti! unsprezece dintre cei mai rapizi să îşi ia haine turceşti şi să aprindă corturile! Noi, ceilalţi, să ne împarţim în două: unii să atace prin spate, iar ceilalţi, conduşi de mine, prin faţă!

De cum se aprinseră corturile, între turci s-a și răspândit panica.

Toată noaptea s-au luptat cu îndârjire.

Spre dimineaţă goarnele au sunat retragerea, iar Ţepeş s-a întors in munţi.

Nu se ştie cine a câstigat, dar eu cred că au câştigat ambele tabere.

Autor:  Maria Manole – Mențiune, clasa a III-a, A, Şcoala Gimnazială Târgşoru Vechi, județul Prahova
Foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova

CITEȘTE ȘI: Istoria, așa cum o văd copiii. Maria Siminischi, câștigătoare a concursului „Vreau să povestesc”, o prezintă în „ Ecou din trecut”pe Măriuca – fetița-eroină

Istoria, așa cum o văd copiii. În povestea „ Din lumea celor care încă ne cuvântă”, Natalia-Ileana Negoițescu ne amintește că a existat un vis al românilor, vechi de 1859 de ani, pe care Cuza l-a împlinit

Istoria așa cum o văd copiii. Christiana Toader ne conduce pentru un sfert de ceas în lumea lui Ștefan Vodă

Istoria așa cum o văd copiii. Sara Maria Oncioiu amintește în „Maria și ziua în care România și-a unit inima” semnificația zilei de 1 Decembrie în istoria României

Istoria așa cum o văd copiii. Cezar Gabriel Voinea o prezintă pe legendara Stanca, bătrâna care a oferit „Un ajutor neaşteptat” pentru Basarab şi oştenii săi

 

Mai multe articole

Știrile zilei