Fiecare piesă găzduită într-un muzeu are în spate o poveste care vorbește despre oameni, fapte, obiceiuri, despre istoria noastră. Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva este una dintre instituțiile de profil de la noi din țară care deține un patrimoniu impresionant. Colecții valoroase sunt găzduite atât de Palatul Magna Curia, cât și de celelalte imobile în care funcționează secții ale muzeului. Galeria de artefacte prețioase de la MCDR include monede, statui și inscripții din piatră, obiecte cu valoare etnografică, dar și cu importanță maximă pentru științele naturii. Totodată, biblioteca adăpostește peste 30.000 de volume, aici fiind multe dintre cărțile rare pe care le deține țara noastră.
Sunt bogății neprețuite de care ne putem bucura și pe care le putem descoperi vizitând muzeul din Deva. Odată ce ați intrat în lumea populată cu aceste piese, aveți ocazia să pătrundeți într-un univers al cunoașterii care vă aduce mai aproape de tot ce ceea înseamnă istoria acestor meleaguri.
În fiecare lună, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva aduce în atenția publicului unul dintre artefactele mai puțin cunoscute pe care le deține și pe care iubitorii de istorie îl pot vedea online.
Prezentăm cel de-al treilea episod al acestei serii.
Vârf de săgeată din corn de cerb
Se întâmplă să descoperi uneori obiecte care nu sunt folosite astăzi în viața de zi cu zi. Uneori sunt fragmentate, iar alte ori sunt întregi, ori în alte situații sunt doar părți componente ale unor ansambluri. În astfel de cazuri este dificil să înțelegi funcționalitatea lor.
Astfel de situații sunt foarte frecvente în arheologie. Dar și astfel de artefacte au povestea lor, iar descifrarea tainelor pe care le păstrează aduce de fiecare dată satisfacții. Însă pentru aceasta este nevoie de lectură, multă lectură, și uneori este nevoie și de experimente.
Așa s-a întâmplat și cu obiectul pe care îl vom prezenta cu acest prilej. El a fost descoperit în anul 2009, asemenea artefactului descris în luna februarie și face parte tot din inventarul atelierului despre care am mai vorbit.
La prima vedere avem de-a face cu o bucată de corn de cerb, cu formă conică, șlefuită și găurită, a cărui vârf s-a rupt din vechime. Nici nu este foarte mare, are lungimea de 5,7 cm și diametrul maxim, la bază, de 1,3 cm. Gaura care a fost practicată în interior are 0,9 cm, cel puțin la margine, pentru că se subțiază treptat. Să mai precizăm că masa piesei este de 6,52 g.
De la prima vedere se observă că s-a păstrat foarte bine.
Corneliu Beldiman și Diana-Maria Sztancs, specialiști cu multă expertiză în studiul obiectelor din os, corn și alte materii dure animale, examinând cu atenție piesa, au constatat că la realizarea sa a fost folosită o lamă de cuțit. Aceeași unealtă a fost utilizată deopotrivă pentru cioplirea suprafeței și pentru perforarea pe o adâncime de circa 30 cm. Mai mult, culoarea maronie indică aplicarea unui tratament termic. Adică a fost «călit» în foc, cum am putea să spunem.
O altă observație a celor doi specialiști este aceea că nu s-au putut observa urme de utilizare, fapt care susține din plin ideea că artefactul a fost realizat chiar în acel loc.
Etapa descrierii obiectului și a contextului de descoperire fiind depășite, vom trece la următorul pas, acela al formulării întrebărilor pe baza cărora vom desluși povestea lui. O primă întrebare, firească, este legată de funcționalitate.
Ce este? La ce a folosit?
Iar răspunsul pe care am putut să îl formulăm, pe baza experienței, a cunoștințelor acumulate și pe baza consultării cu alți specialiști, a fost că utilitatea obiectului pare să fie aceea de vârf de săgeată. Cu toate că astfel de piese erau de obicei realizate din metal în perioada în care dacii au locuit în zona actualului sat Ardeu.
O altă întrebare tot la fel de relevantă se referă la cine a folosit vârful de săgeată sau mai bines spus pentru cine a fost realizat, ținând cont de observația că nu are urme de utilizare.
Pentru a răspunde, trebuie să ținem cont de locul în care a fost descoperit: în inventarul unui atelier, împreună cu alte obiecte din os și corn, unele aflate în curs de realizare, dar și cu materii prime de același fel.
Din această perspectivă este evident că are legătură cu atelierul și cu meșterul care își desfășura activitatea acolo. Despre el am aflat, din povestea prezentată în luna februarie, că era și pescar.
Oare să fi fost și vânător? Sau a realizat vârful de săgeată pentru a fi livrat altcuiva?
Răspunsul la aceste întrebări este susținut de faptul că în inventarul aceleiași clădiri au fost descoperite și alte zece vârfuri de săgeată realizate din fier sau din bronz. Ele au forme diferite, fapt care ne sugerează că erau folosite în feluri și situații diverse.
La o analiză mai atentă remarcăm că avem de-a face cu „muniție” adaptată pentru variate tipuri de vânat. Și pentru că toate sunt descoperite în același loc, unde sunt prezente și numeroase oase de animale sălbatice, credem că nu este dificil să ne închipuim că meșterul nu era numai pescar, ci și vânător.
Odată formulate aceste răspunsuri, va trebui să mergem mai departe cu interpretarea și să răspundem la o altă întrebare: La ce și cum era folosită piesa?
Pentru aceasta colegul și prietenul nostru, dr. Marius Barbu, a realizat un experiment arheologic. El a realizat un vârf de săgeată din corn de cerb, cu aceeași tehnologie ca în Antichitate și cu aceleași dimensiuni ca și piesa originală. În același timp, a realizat și un vârf de săgeată din fier cu forma și dimensiunile unuia dintre cele aflate în același context arheologic, de la Ardeu. Amândouă au fost montate pe tije din lemn cu aceeași lungime, iar mai apoi a realizat teste de tragere într-o țintă din polistiren cu grosimea de 10 cm, cu un arc reflex de putere medie. Distanța de tragere a fost constantă, de la 25-30 de metri, fiecare dintre cele două săgeţi fiind propulsată de câte cinci ori. Pentru a crea o constantă de întindere a corzii arcului, tijele săgeților au fost măsurate şi marcate la aceeaşi distanţă.
S-a constatat că săgeata cu vârf din fier a penetrat ţinta pe lungimi de 19-20 cm, în timp ce săgeata cu vârf conic din corn a penetrat ţinta pe lungimi de 16-17 cm, producând însă orificii mai largi. Rezultatele testelor au dovedit capacitatea celor două proiectile de a penetra o țintă și de a provoca răni profunde. În cazul unui vânat sălbatic, ambele săgeți ar fi cauzat sângerarea animalului, dar vârful săgeții din corn ar fi produs o rană mai mare și probabil o sângerare mai abundentă. Acest lucru ar fi scurtat traseul pe care animalul l-ar fi parcurs din momentul în care a fost lovit până când a căzut epuizat.
Trebuie remarcat faptul că pentru un vânător călare, distanța parcursă de animalul rănit ar fi putut să nu conteze. De aceea putem să presupunem că vânătorul căruia îi era destinată săgeata nu folosea calul sau că tipul de vânat vizat de o astfel de muniție era găsit în locuri în care se ajungea mai greu călare.
Ajunși cu analiza noastră spre final, va trebui, așa cum ne-am obișnuit, să formulăm câteva concluzii. Să remarcăm și faptul că fie că este vorba de o sursă de hrană sau de materii prime, vânătoarea este una dintre ocupațiile atestate indirect de descoperirile arheologice ale dacilor. Pentru vânătoare sau exclusiv pentru astfel de activități au fost folosite diverse tipuri de arme, între care vârfurile de săgeți ocupă un rol important.
Studiile paleofaunistice au condus la identificarea a numeroase oase de animale sălbatice. Carnea, coarnele sau blana animalelor sălbatice au reprezentat motivații importante pentru vânători. Vânătoarea a avut ca prim scop diversificarea sursei de hrană, dar trebuie să fi fost și o sursă de materii prime pentru diverse meșteșuguri. Pentru multe populații antice, animalele vânate erau considerate trofee, dovezi ale măiestriei vânătorului. De multe ori, diferite părți ale corpului animalului au fost transformate în amulete pentru a-l proteja pe cel care le purta împotriva forțelor malefice ale vieții sălbatice sau vrăji. Un exemplu este dat în Enciclopedia cunoștințelor din Antichitate: „… Persoanele care poartă un dinte de căprioară sau care și-au frecat corpul cu măduvă de cerb sau de căprioară vor respinge cu siguranță atacurile tuturor șerpilor.” (Plinius 28. 42).
Vânătoarea a reprezentat și reprezintă și astăzi una dintre activitățile în care este implicat omul. Obiectul prezentat cu acest prilej ne deschide o perspectivă inedită pentru a înțelege aspecte particulare ale acestei îndeletniciri în Dacia, înainte de cucerirea romană.
Cu speranța că v-a plăcut și această poveste arheologică, vă așteptăm cu sugestii și comentarii pentru a putea să îmbunătățim experiența noastră!
Autor: dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător consacrat din cadrul secției de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva
Foto: Marius Barbu/Alexandru Ranta/ Raul Gașpar
CITEȘTE ȘI: Iosif Vasile Ferencz, arheologul fascinat de viața vechilor daci
