De la inceputul acestui an școlar, în mai multe școli din județul Ilfov va fi introdusă o materie opţională despre drepturile şi îngrijirea animalelor.
Reprezentând o premieră pentru România, materia a fost concepută cu ajutorul voluntarilor. Doi medici veterinari au lucrat împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Ilfov şi ai Protecţiei Animalelor Ilfov. Câteva dintre capitolele care vor fi predate la „Ora cu şi pentru animale” sunt:
- Oameni şi animale;
- Drepturile şi bunăstarea animalelor;
- Îngrijirea şi protecţia animalelor;
- Sănătate, liber şi protejat;
- Animale şi sănătatea noastră.
„Începem să ne aliniem standardelor internaţionale. A fost o muncă enormă, pentru că la noi în ţară nu există aşa ceva. Mereu am spus-o: totul pleacă de la educaţie, iar copilul bun şi empatic de azi este adultul responsabil de mâine“, a declarat Hubert Thuma, preşedintele CJ Ilfov.
Inspectorul şcolar general adjunct Cristina Ghiţă de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov a punctat că, după ce va fi pilotat un an, doi, în Ilfov, proiectul va fi analizat de specialiştii din minister, să fie aprobat la nivel naţional. Cristina Ghiţă a spus că materia apare deja în catalog, în şcolile unde a fost ales acest opţional, care constituie un curs de conştientizare şi de responsabilizare pentru elevii claselor a V-a şi VI-a.
Hilde Tudora, director la Protecţia Animalelor CJ Ilfov, a menţionat că iniţiativa a început cu un proiect pilot şi că timp de doi ani elevii din localităţile ilfovene Domneşti şi Ciolpani au făcut cursuri interactive.

