În doar 48 de ore, medicii au făcut un adevărat maraton, reușind să salveze 12 vieți prin transplant de organe. Agenţia Naţională de Transplant a anunțat acest „maraton al vieții” care a avut loc în weekendul care a trecut, menționând că patru prelevări au fost efectuate în Iaşi, Târgu Mureş, Cluj şi Oradea.
Toate aceste operațiuni au necesitat un efort extraordinar din partea echipelor de coordonare şi prelevare, transportul fiind asigurat şi datorită SMURD, IGAV, DSU, pentru că a fost nevoie de transport aerian în condiţii de urgenţă.
„Centrele în care s-a efectuat transplantul au fost: două paciente transplantate renal la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, șase pacienţi transplantaţi renal la ICUTR din Cluj, trei pacienţi transplantaţi hepatic la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti şi o pacientă transplantată hepatic în Moldova”, au menționat reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.
Intervențiile de prelevare s-au realizat la Spitalul Clinic De Copii Sf Maria Iasi, Spitalul Clinic Județean De Urgență Tg Mures, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, necesitând un efort extraordinar din partea echipelor de coordonare și prelevare. A fost nevoie de transport aerian în condiții de urgență, acesta fiind asigurat de SMURD , Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I. , Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, alături de Serviciile de Ambulanță.
Un îngeraș de doar cinci ani
O fetiță de doar cinci ani, din Vaslui, a devenit înger pentru mai mulți oameni. Copila a fost accidentată în timp ce se plimba cu bicicleta. A fost resuscitată de echipajele SMURD, însă a intrat în moarte cerebrală. Pentru că nu a putut fi salvată, părinţii fetiței au decis să doneze organele. „A fost comunicat familiei varianta de moarte cerebrala si donarea de organe, familia a acceptat. au fost recoltati rinichii si ficatul”, a explicat Alina Belu, managerul Spitalul de Copii „Sf.Maria” din Iaşi.
O echipa de specialiști a prelevat rinichii și ficatul. Astfel, au beneficiat de transplant renal două tinere, de 24 si 29 de ani. Ele au fost operate la Institutul Clinic Fundeni. Ficatul a fost dus cu un elicopter SMURD, la Chișinău, acolo unde a fost transplantat unei femei de 47 de ani.
Prelevare multi-organ şi ţesut, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu Mureş
Tot în acest weekend, mai multe echipe de medici de la Târgu Mureş, Bucureşti şi Cluj, au prelevat ficatul, rinichii, os şi cornee de la un pacient aflat in moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Este vorba despre o femeie de 62 de ani, internată în Secţia Clinică ATI, în urma unui anevrism rupt.
Ficatul prelevat a fost trimis la Bucureşti, la Institutul Clinic Fundeni, rinichii au fost trimişi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, corneea a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, iar osul a fost trimis la Banca de ţesut Colentina.
Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipe de prelevare de la Institutul Clinic Fundeni pentru ficat, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj pentru rinichi, Spitalul pentru Urgenţe Oftalmologice Bucureşti pentru cornee şi de la Secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş pentru os.

