Pe data de 9 martie 320 e.n., în timpul domniei împăratului roman Licinius, avea loc martiriul a patruzeci de soldați creștini. Undeva în Armenia antică, în Sevastia (Sivas din Turcia de astăzi), guvernatorul local socotise că poate pedepsi pe cei care nu aduceau jertfe zeilor romani, deși încă din 313 e.n. exista o scrisoare între împărații Constantin cel Mare (306-337) și Licinius (308-324) prin care persecuțiile împotriva creștinilor ar fi trebuit să înceteze în întregul Imperiu.
Patruzeci de soldați din Legiunea XII Fulminata staționată în zonă refuză să aducă jertfe zeilor romani, declarându-se creștini
Patruzeci dintre ei refuză categoric, iar consecința o constituie un martiriu început pe 26 februarie și încheiat pe 9 martie, timp în care: i-au întemnițat, i-au bătut cu pietre, i-au ademenit promițându-le bogății și desfătări.
Au rămas neclintiți în credința lor, întăriți de Hristos Dumnezeu prin rugăciunile pe care le rosteau. Așa că torționarii le-au poruncit să intre în apa înghețată a lacului și să rămână acolo toată noaptea.
Știau că merg la moarte sigură, dar au intrat în apă fără să șovăie pentru credința lor și, rugându-se și îmbărbătându-se unii pe alții, au intrat în apă.
Unul singur a cedat, spre dimineață, fugind către baia caldă pregătită spre ispită pentru ei pe mal. Acesta, cum a intrat în apa caldă, din cauza diferenței de temperatură, a murit pe loc. El nu a apucat să vadă cum coborau din cer patruzeci de cununi ale muceniciei, dar a văzut minunea un gardian care, a intrat pe loc în apa înghețată declarând „ sunt creștin!” și astfel numărul lor a rămas același.
Nu au murit în noaptea aceea, iar a doua zi au trebuit să îi ucidă și, ca și cum nu era suficient, le-au și ars trupurile.
„Fiecare din mucenicii prăznuiţi era dintr-un alt neam de oameni; dar neamul cel duhovnicesc era unul pentru toţi, că Dumnezeu, Tatăl lor, este obştesc, iar ei toţi sunt fraţi; nu pentru că s-ar fi născut dintr-un bărbat şi dintr-o femeie, ci pentru că s-au făcut asemenea unii altora prin înfierea Duhului întru unirea cea săvârşită dată de dragoste. Cor pregătit, număr mare adăugat celor ce din veci laudă pe Domnul; nu adunaţi unul câte unul, ci deodată mutaţi în ceaţa sfinţilor. Dar care este chipul mutării lor? Deosebiţi de toţi ceilalţi prin mărimea trupului, prin floarea şi puterea vârstei, au fost rânduiţi să slujească în armată. Pentru iscusinţa lor în război şi pentru vitejia sufletului lor au căpătat cele dintâi ranguri de la împăraţi, iar pentru vitejia lor erau cunoscuţi tuturora.”, arată Sfântul Vasile cel Mare în Omilia a XIX-a –„La Sfinţii 40 de mucenici”.
Cinstirea Sfinților patruzeci de mucenici
Cenușa lor, ce conținea și mici bucățele nearse, adunată pe ascuns de creștinii scăpați pentru moment de persecuții a fost dusă în diferite cetăți dintre care una a fost şi Cezareea, acolo unde s-a şi zidit biserica vizitată de Sfântul Vasile
Sfântul Grigorie de Nisa, care și-a înmormântat părinţii trupeşti lângă părticelele din moaştele Sfinţilor mucenici din Sevasta, a rostit două omilii despre Sfinţii 40 de mucenici în biserica închinată lor.
În Apus, Sfântul Gaudentius, Episcop de Brescia, după un pelerinaj făcut în Orient, a ridicat la întoarcere o biserică în cinstea sfinţilor mucenici, la începutul secolului al IV-lea, predica de la sfinţirea căreia s-a păstrat până astăzi.
În București, părticele din moaștele Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia se află la Mănăstirea Antim, la Schitul Darvari, la Biserica Icoanei, la Biserica Mihai Vodă, la Biserica Dichiu de pe Strada Icoanei și la Biserica „Sfantul Alexie” de pe Calea Șerban Vodă.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Ordinea Zilei
