Zece români şi-au cerut insolvenţa. Cum te poți proteja dacă ai datorii mai mari de 90 de zile?

Persoanele fizice care au datorii mai mari de 90 de zile se pot adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru a cere intrarea în starea de insolvenţă. Declarația a fost făcută de preşedintele instituţiei, Marius Pîrvu, într-un interviu acordat AGERPRES. Măsura a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Până acum zece români și-au cerut insolvența. Marius Pîrvu a explicat că cinci ani, cât timp se află în insolvenţă, ei nu pot fi executaţi de creditori. În schimb, trebuie să respecte un plan de eşalonare a datoriilor, împreună cu un administrator, în funcţie de mai mulţi parametri privind un nivel decent de trai.

Marius Pîrvu a mai spus, în interviu, că ANPC publică pe site, lunar, un tabel cu toate comisioanele bancare, însă, pe viitor, vrea să extindă proiectul, astfel încât reprezentanţii băncilor să posteze singuri aceste informaţii.

Totodată, el a recomandat celor care au contracte de credite potrivit cărora banca poate majora unilateral dobânda să facă plângeri la ANPC. Aceasta după ce, joi, Curtea de Apel a decis că o astfel de clauză este abuzivă.

Foto: Pixabay.com
Video: Agerpres

Mai multe articole

Știrile zilei