Un nou record pentru Thurzó Zoltán. Pianistul român a cântat în vârful Umling La Pass, cel mai înalt drum asfaltat din lume

Thurzó Zoltán și-a trecut în palmares un nou record mondial, de înălţime. Artistul orădean a cântat la pian în vârful celui mai înalt drum asfaltat din lume, Umling La Pass, din India, regiunea Ladakh, la altitudinea de 5.798,51 metri, cu 300 de metri mai sus decât la performanţa sa anterioară.

Prin această performanță, Thurzó Zoltán şi-a doborât astfel propriul record de înălţime, stabilit pe Everest, la 5.325,77 metri.

Pe 12 iunie 2024 în Himalaya din India, între orele 09:58:15 – 10:39:40 ora locală (asta este 07:28:15 – 07:59:40), am cântat nouă piese clasice de pian. Am petrecut în total 31 de minute şi 40 de secunde cântând la pian în vârful celui mai înalt drum asfaltat din lume, Umling La Pass. După aceea am cântat patru imnuri: maghiar, secuiesc, român, indian”, a anunțat artistul român.

În timp ce cânta la pian, temperatura era cuprinsă între 0 şi minus 5 grade Celsius, dar, din cauza vântului puternic, temperatura reală s-a simţit mult mai puternic, de – 10 grade, sau chiar -13 grade C. După întoarcerea acasă, va face toate demersurile pentru recunoaşterea noului record mondial Guinness.

Dacă totul merge bine, în curând voi fi oficial de trei ori deţinător al recordului mondial Guinness la două categorii. Acest proiect a fost o provocare diferită şi mai periculoasă decât cântatul la pian pe Muntele Everest, fără experienţa acumulată acolo, proiectul actual ar fi fost imposibil”, a subliniat pianistul.

Celelalte două recorduri stabilite anterior de Zoltan au fost cele pentru concertul la cea mai mare altitudine pe Muntele Everest şi cel mai lung concert-maraton din lume, de 130 de ore.

Scopul eforturilor sale pe plan mondial are ca obiectiv înfiinţarea unui Muzeu al Muzicii în oraşul său natal, Oradea, în condiţiile în care familia sa, muzicieni de trei generaţii, deţine un important patrimoniu muzical. Pianistul speră că, prin aceste performanţe Guinness, va atrage atenţia lumii pentru a-şi realiza visul.

Autor: Filip Denis
Foto: Thurzó Zoltán Fcebook

Mai multe articole

Știrile zilei