Șoferii pot achita și online parcarea la Aeroportul „Henri Coandă”. Există o platformă dedicată

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Șoferii care ajung la Aeroportul „Henri Coandă” au posibilitatea de a achita și online tariful pentru parcare. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) pune la dispoziție platforma dedicată parcare.cnab.ro, dedicată acestui serviciu. Pe acest site online se poate crea rapid un cont, folosind o adresă de email şi un număr de telefon.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti pune la dispoziţia pasagerilor o nouă facilitate pentru plata parcării la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, prin intermediul platformei online dedicate: parcare.cnab.ro”, a transmis CNAB.

Accesând platforma online, utilizatorii îşi pot crea rapid un cont cu adresa de e-mail şi numărul de telefon mobil, având astfel posibilitatea de a achita imediat tichetul de parcare.

Compania precizează că pasagerii care utilizează parcarea aeroportului pot achita tariful de parcare optând pentru una dintre următoarele metode:

  • Online – prin accesarea platformei parcare.cnab.ro,
  • Automate de plată – 20 de terminale speciale amplasate în incinta aeroportului;
  • Caserie – plata clasică la ghişeul din aeroport;
  • Card la barieră – plată contactless direct la ieşire.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti face încă un pas important în creşterea calităţii serviciilor oferite pasagerilor din Aeroportul Internaţional «Henri Coandă» Bucureşti: plata online a parcării. Implementarea acestei soluţii digitale are ca obiectiv îmbunătăţirea experienţei pasagerilor şi reducerea timpului necesar efectuării plăţilor în incinta aeroportului”, a precizat Bogdan Mîndrescu, directorul general CNAB.

Aeroportul „Henri Coandă” dispune în prezent de 1.571  de locuri de parcare. Până la finalul anului, se va pune în folosinţă o nouă parcare, care va oferi șoferilor care ajung aici alte 1.019 locuri de parcare. De asemenea, luna aceasta a fost lansată licitaţia pentru o nouă parcare, cu 795 de locuri pentru staţionare pe termen lung.

Autor: Mihai Colț
Foto: CNAB
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei