La 17 ianuarie creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Antonie cel Mare. Egiptean de origine, din satul Coma de lângă cetatea Heracleopolis, din Egiptul de Sus, a trăit în perioada primelor secole de creștinism, perioadă marcată de cristalizări dogmatice, dar și de persecuții sângeroase.
Născut în jurul anului 251, a trecut la Domnul în anul 356, iar în îndelungata sa existență în această lume Sfântul Antonie cel Mare a putut vedea cârmuirile împăraților Dicoclețian (284-305) și Maximian (286-305) , marcate de campanii împotriva creștinilor, dar a prins și perioada împăratului Constantin (306-337) și a fiilor lui cu tot ce a însemnat ea pentru mărturisitorii lui Iisus Hristos.
La vârsta de 20 de ani, Sfântul împarte tot ce are săracilor – părinții îi lăsaseră, pe lângă o educație creștină temeinică și o avuție materială considerabilă – o rostuiește pe sora sa pe lângă un grup de credincioase creștine și începe o viață ascetică ceva mai departe de casa sa, potrivit obiceiului din vremea aceea.
„A început să practice asceza, la început, nu departe de casa părintească, de care însă se va îndepărta cu timpul. Astfel, la vârsta de 35 de ani, îl găsim așezat într-o fortăreață, pe malul drept al Nilului, pe „Muntele dinafară”, la Pispir, unde va rămâne aproape 20 de ani. Aici a fost urmat de foarte mulți monahi, întemeind și conducând mai multe mănăstiri, cu toate că ducea o viață retrasă.Cele mai vestite dintre coloniile ascetice înființate de el sunt Nitria și Scete.” explică Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Pătuleanu
Este socotit a fi întemeietorul vieții monahale, și este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vieții călugărești.
În fortăreața sa, în singurătate cu post și rugăciune a luptat cu ispitele aducându-i-se pâine uscată de două ori pe zi. La finalul acestei perioade cuvânta și îi sfătuia pe cei care îl cautau pentru îndrumare și ajutor.
„Nimic din lume să nu cinstiți mai mult decât dragostea lui Hristos. Ostenelile de aici se vând cu preț veșnic: că puțin dai și însutit primești. Oricât ar fi de greu, să nu ne întristăm ca și cum am pieri, ci să îndrăznim și să ne bucurăm ca niște mântuiți , că Dumnezeu este cu noi”, spune sfântul Antonie cel Mare
Prea Sfințitul Ieronim Sinaitul a comparat asprimea nevoinței Sfântului Antonie cu cea a Sfântului Ioan Botezătorul și a explicat de ce Sfântul Antonie, și în general monahii, se retrag din lume: „Sfântul Antonie s-a separat din lume, nu pentru că ar fi detestat-o ci ca să se roage pentru ea, ca să se liniștească de influențele nefaste pe care le poate aduce viața cotidiană asupra unui om care dorește să se roage în liniște, să mediteze, să experimenteze virtuțile”.
A poruncit să fie înmormântat într-un loc tainic, iar doi dintre ucenicii săi i-au respectat cuvântul
„Sfântul Antonie a fost înmormântat de doi dintre ucenicii săi, într-un loc tainic, după porunca acestuia, spre a evita primejdia inițierii unui cult al său, după obiceiul locului. „Eu, precum s-a scris, pornesc pe drumul părinților. Căci mă văd chemat la Domnul. Iar voi privegheați și nu pierdeți roada nevoinței voastre de mulți ani, ci, ca și când acum ați începe, siliți-vă să păstrați râvna voastră […]. Gândiți-vă la aceasta, cugetați la aceasta! Și dacă țineți la mine și mă pomeniți ca pe un tată, nu lăsați pe vreunii să ia trupul în Egipt, ca să mă așeze vreodată în case. Căci de aceea am întârziat în munte și am venit aici. Știți cum îi înfruntam pe cei ce făceau aceasta și cum le-am poruncit să înceteze acest obicei. Înmormântați deci trupul meu și ascundeți-l sub pământ. Păziți cuvântul meu, ca nimeni să nu cunoască locul, decât numai voi” (Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie). Porunca Sfântului Antonie este clară și precisă, respectată de altfel de cei doi ucenici ai săi cu sfințenie: „Iar frații, precum li s-a poruncit, i-au înfășurat trupul și l-au ascuns sub pământ și nimeni nu știe până azi unde a fost ascuns, decât numai cei doi”, după cum ne spune Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Pătuleanu.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
