Prima prevevare de organe la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. Au fost salvate patru vieți prin transplant

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” au realizat prima prelevare de organe. Intervenția a avut loc sâmbătă, donatoarea fiind o tânără de doar 17 ani care a intrat în moarte cerebrală în urma unui stop cardiorespirator resuscitat. Familia acestui copil a făcut un gest extraordinar, acceptând ca fiica lor să redea speranța altor oameni aflați în grea suferință.

Echipa de la secţia ATI a Spitalului „Grigore Alexandrescu”, condusă de dr. Cristian Tănase – KDP, împreună cu dr. Cristina Marinescu, dr. Georgiana Buzea, rezidentul dr. Clara Ştefănescu şi asistenta Carmen Aurora Stănciulescu – coordonator de transplant, a transformat durerea unei familii într-o speranţă imensă pentru alţi români. Vârsta tânără a donatoarei a permis împărţirea grefei hepatice (split liver), realizată de prof.dr. Vladislav Braşoveanu, astfel încât să poată fi transplantată la doi pacienţi – un pacient pediatric şi o femeie adult”, a anunțat Agenţia Naţională de Transplant (ANT).

În urma acestei prelevări, un copil de cinci ani, diagnosticat ciroză biliară, a primit o bucată din ficatul donatoarei. Operația a fost realizată tot Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Transplantul a fost efectuat împreună cu echipa de la Institutul Clinic Fundeni, coordonată de prof. Vladislav Braşoveanu şi prof. Laura Bălănescu, iar anestezia a fost asigurată de dr. Ruxandra Fota şi dr. Alexandru Baetu. Acesta este al 7-lea transplant hepatic pediatric din anul 2024”, au menționat reprezentanții ANT.

A doua parte a grefei a fost transplantată unei femei de 48 de ani la Institutul Clinic Fundeni.

Transplantul a fost realizat de către echipa chirurgicală a dr. Doina Hrehoreţ, iar anestezia a fost realizată de dr. Cristina Martac, sub coordonarea prof. Gabriela Droc. Acesta este al 50-lea transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni anul acesta”, arată ANT.

Totodată, cei doi rinichi prelevaţi au salvat doi pacienţi prin transplant, o pacientă de 28 de ani şi un pacient de 33 de ani. Cele două intervenții au fost efectuate la Institutul Clinic Fundeni.

Intervenţiile au fost realizate de către echipele chirurgicale coordonate de conf. dr. Cătălin Baston şi conf. dr. Constantin Gângu, sub anestezia dr. Liliana Domnişor şi susţinute de eforturile a compartimentului de nefrologie coordonat de dr. Dorina Tacu”, au precizat reprezentanții ANT, care au transmis „respect şi recunoştinţăromânilor care au înţeles importanţa donării de organe şi echipelor medicale care fac posibilă salvarea de vieţi prin transplant.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Agenţia Naţională de Transplant

Mai multe articole

Știrile zilei